La urmă, ce lăsăm în urmă
Această postare este un omagiu adus lui Árpád Székely, un om pe care nu l-am cunoscut. Mi-a scris anul trecut și m-a rugat să colaborez la cartea sa cu flori rare din Carpați (A Kárpátok virágoskertje). Am avut o reținere. Apoi, ca întotdeauna, am zis da, căci dacă am avut fericirea de-a găsi o plantă rară în munții noștri dragi, fericirea și fotografia îmi aparțin, dar planta nu.
Colaborarea noastră a fost simplă, scurtă, urma să primesc un email și un exemplar al cărții după apariție. La început de decembrie mi-a scris soția lui, la final de decembrie răsfoiam cartea. Árpád n-a mai apucat să o facă.
