La jumătatea vieții

la jumătatea vieții 45

Am scris și rescris aceste rânduri în minte încât nu știu ce a mai rămas din ele. Trebuia să le public chiar pe 15 martie, dar buna dispoziție de dinainte de ziua mea s-a transformat treptat în opusul ei. Pe cât de mult îmi place primăvara, pe atât de mult mă afectează astenia specifică. Pe cât părea că am stabilizat o pace interioară, pe atât de fragilă s-a dovedit. Iar asta nu a avut de-a face cu împlinirea celor 45 de ani și simțitul la jumătatea vieții, ci cu acea întoarcere constantă la cine sunt de fapt, un suflet complicat și neliniștit.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 02’26] Februarie, luna de rezervă

luna de rezervă jurnal februarie miscare

Februarie e luna promisiunilor, căci indiferent de cum a decurs ianuarie, încă nu e târziu să planific anul. E luna de rezervă, fără pretenții, în care tot ce se întâmplă e ca un bonus. Concursurile scurte m-au ținut în priză, schiul de tură mi-a dat doza de munte de care am mereu nevoie, iar ultimele alergări s-au simțit ca startul oficial al sezonului.

Februarie e și luna mirajelor. Simți primăvara în jur, dar iarna e la orizont. E despre a nu te minți, ca Baba Dochia. E despre realismul dorințelor. Un nou prag de vârstă se apropie și asta mă face mai responsabilă. Pentru orice vreau trebuie să muncesc mai mult ca până acum. Încă mă afectează că am pornit de foarte de jos cu toate, că oricât aș recupera, sunt cine sunt: o evadată.

...citește mai departe ↑

Pe schiuri de tură, un vis neîmplinit, dar care nici nu piere

schi de tura Alpi Austria

Sub soarele mai mult orbitor decât cald, îmi târăsc ritmic picioarele și, o dată cu ele, schiurile urcă la deal. În dreapta mea e pârtia cu schiorii ce fâșâie neîntrerupt la vale, în stânga mea e versantul stâncos, parțial înzăpezit, îmbrăcat în dâre de cristiane offpiste și liniște rece. E așa firesc să fiu aici, pe schiuri de tură, chiar dacă, într-ale schiului, sunt un impostor.

Visul meu de a mă bucura de munți și iarna cutreierându-i pe foci, acest vis cândva înfocat, nu s-a împlinit și nu o va face. Cobor execrabil, cu nepricepere, cu dureri intense, prea încet, de tot râsul și plânsul. Un fel de „plată” pentru bucuria urcușului. Și nu pot urca muntele fără să iau în calcul coborârea.

La granița dintre rațional și căpoșenie, dintre realitate și fantezie, se strecoară totuși adevărul: visul nu a pierit. Schiatul nu e de mine, am înțeles, dar ceva din esența lui, este.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 01’26] Început pestriț

început pestriț de an simbolistica

2026 a început pestriț, nehotărât, cu activități diverse dar niciuna definitorie. Continui și în acest an seria de jurnale lunare, tradiție începută din 2022, și pe care o mențin din mai multe considerente: caracter memorialistic, exercițiu de scris, auto motivare.

Sunt jurnale în mișcare pentru că viața cam asta înseamnă, nu neapărat sport, deși sportul pare dominant în cazul meu. Eu nu-mi pot imagina omul modern fără un hobby și, în contra balans cu petrecerea tot mai digitală a timpului, fără un hobby care să-l mențină în contact cu natura.

Și, pentru că întâi de toate mă observ pe mine, ieșitul pe ușă e un leac aproape universal pentru orice problemă care persistă: sănătate, stres de orice fel, lipsă de idei, prea multă muncă, prea multe ecrane, singurătate etc.

...citește mai departe ↑

Sub apă sau Vraja primei lecții de înot

vraja primei lecții de înot femeie la malul mării

Cu brațele întinse, cu picioarele relaxate, cu fața în jos, privesc cerul lichid din jur. S-a răsturnat lumea și eu plutesc pe tavanul ei. Nu mult, zece secunde, alteori douăzeci, apoi revin la poziția verticală, cu picioarele pe fundul betonat albastru al bazinului. Trag aer printre apa prelingându-mi-se de pe față, Gaby e lângă mine, încântată de progres. Ridic ochelarii peste cască și îmi simt ochii râzând din tot sufletul lor îngrozit cândva de apă. Mi-a luat vreo zece minute să trec de la groaza de o viață la visat cu ochii deschiși sub apă… Un vis aievea, o euforie ce îmi inundă încontinuu mintea. Nu știu cât va ține, când va deveni o banalitate, dar e un sentiment minunat. A meritat să aștept, să amân, să fiu pregătită mental.

...citește mai departe ↑