Gamperney Berglauf 2023 – o cursă verticală și o porție de realitate

L-am rugat în germana mea șchioapă să îmi facă o poză cu muntele. Era un alergător singur, ca și mine, stând deoparte de grupuri sau perechi. S-a bucurat să mă ajute, astfel că am zâmbit mult mai ușor. Semnul victoriei nu înseamnă nimic, un gest reflex, dar poza cu muntele mi-am dorit-o de amintire. Efortul, sinuzita sau căldura n-au știrbit cu nimic plăcerea de-a urca privind această stâncărie numită Margelchopt (2164m).

Și iată cum primul concurs montan al anului fuse și se duse, ca un ghimpe, fără glorie, un vertical destul de dur în felul său deși începe „ușor” cu 6.5km de asfalt și se termină cu 2.5km de urcuș montan (500m+) cumulând la final 8.8km cu 1000m+. Iar dacă ora de concurs, oricât de intensă, deja s-a consumat, gândurile și stările de după… mă bântuie încă.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] De cealaltă parte a Rinului, printre gențiene spre Hohe Kugel

N-am terminat cu Alpii elvețieni de am trecut Rinul la cei austrieci, dar când îi tot privești de la fereastra din bucătărie, parcă îți vine să zici: hai să vedem cum e și pe-acolo! Ne-a ajutat prognoza să decidem destinația, iar strava să alegem un traseu scurt, ca pentru Miruna. Dar când „alege Claudia traseul”, se dovedește adesea destul de abrupt și n-am mai ajuns până pe vârf, de unde erau ceva șanse să facem cu mâna Altstätten-ului. Dar de-acum știm cu ce se mănâncă „dealurile” de vizavi unde, dincolo de priveliște, iarba e plină de gențiene cum n-am mai văzut până acum.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 04’23] Cu oamenii dragi timpul trece la fel de repede, în țară sau afară

Aprilie, cea mai așteptată lună din acest an, a fost despre vizita prietenilor aici, urmată de mini vacanța noastră acasă. Bucurie cât cuprinde, dar și un pic de stres să nu apară ceva care să disturbe ordinea bifelor din calendar. Cu câteva provocări, m-am ținut și de planul de antrenament și mi-am dovedit că și eu pot să fiu obsedată conștiincioasă. Acum, ceva mai liniștită fiind, privesc înapoi și mă simt încărcată de energie; din care îmi propun să consum econom, să-mi ajungă până la vară. Căci mai așteptată decât vacanța ce-a trecut este cea care urmează 🙂

...citește mai departe ↑

Prima incursiune în Ticino, o altfel de Elveție

Fiind atât de plină de Alpi, Elveția e încă o mare necunoscută pentru mine, ajungând la concluzia că e suficient să treci un pas montan, să intri pe o altă vale, ca să se schimbe destul de mult peisajul și specificul. Tot Elveția cea curată și îngrijită, dar parcă… alta. În timp ce obiectivele majore pentru care multă lume vine aici rămân în continuare nevizitate, încerc să înțeleg din ce e făcută această țară.

Și cu cât trece timpul, mă impresionează tot mai mult nu frumusețea naturii, că e implicită, ci munca celor care au domesticit aceste meleaguri, deloc ospitaliere. Și s-a muncit titanic, sute de ani, zeci de generații, cu huma, cu stânca, cu apele de tot felul, în toată Elveția, dar în Ticino am avut senzația că s-au jucat uriașii de-a lego cu piese din piatră. Iar la final, toropiți, au râmat niște canioane să se răcorească, au suflat în briza lacurilor semințele de palmier de prin buzunare și s-au culcat la soare până le-au crescut fagi pe spinările solzoase. Dar cum uriașii nu există, cel pe care l-am urcat eu nu s-a trezit 🙂

...citește mai departe ↑