[Piatra Mare] Arcada Șurei de Piatră

08/07/2019 · MUNTE · 2 comentarii ·


Aș putea spune că antrenamentul pentru maratonul montan ce se apropie m-a scos din casă, dar realitatea e că acela e doar un pretext pentru a-mi trezi ideile din latență. Nu că m-aș plictisi pe un traseu pe care am tot fost, la munte e chiar greu să se întâmple asta, dar sunt atâtea de văzut, de căutat, de scormonit, încât lista de mici dorințe îmi pare interminabilă. Că am găsit arcada e doar un semn că mai sunt și altele ce (nu) așteaptă să fie descoperite.

...citește mai departe ↑

[Ciucaș] O mână de prieteni la Mâna Dracului

12/06/2019 · MUNTE · 2 comentarii ·

Săvârșesc o nedreptate începând mental acest jurnal comparând cu ce a fost odată. Eram mai mulți pe munte, era mai mult timp pentru munte, unii dintre noi nu erau părinți. Prezentul se derulează oricum, iar uneori, dacă insistăm suficient, ne îngăduie momentele mult așteptate. Greșesc adesea subliniindu-mi lipsurile și dorurile, cum ar fi însăși starea de spirit necesară scrierii de față. Dar îmi impun să scriu până mă cern; îmi displace postura nevoiașei.

Doar de mă gândesc la verdele și la florile Ciucașului, la stâncile lui pitorești ce-mi provoacă imaginația să le dau un nume, la cele câteva ore de libertate și de fericire nevinovată alături de oamenii cu care mi-aș petrece de s-ar putea tot timpul liber și-mi dau seama că tot sunt o norocoasă cu normă întreagă chiar dacă norocul vine (mai) rar.

...citește mai departe ↑

Ca pe vremuri

14/05/2019 · Umane... visuri și iluzii · 7 comentarii ·


Dragă blog, ce-mi întinzi tu e o pagină albă pe care nu (mai) pot scrie, dar uite câte butoane care să mă îndepărteze de tine sunt! Eu mi-aș dori să redevenim anonimii de odinioară, liberi ca odinioară, când eu scriam și ștergeam până te lămureai că mi-era viața prea vraiște ca să o aștern în cuvinte și de aceea șopteai într-una ca un mentor în urechea-mi ca să nu mă simt singură, iar după ce n-am mai putut fi singură nici de-am vrut, tu te-ai prefăcut că-mi pierzi frecvența cum face radioul mașinii prin sate uitate de lume. Acum tăcerea ta indiferentă dacă scriu sau nu eu o iau ca pe o mustrare, mustrarea mi-e pagină albă și o putem lua de la capăt tu și eu ca doi atipici tovarăși de viață. Noi nu mai îmbătrânim. Și uite-mă cum dau din colț în colț prin ferestrele tale ca un păianjen nehotărât de unde să-și înceapă pânza, un păianjen captiv dacă s-a mai pomenit. Apăs pe buton și ies, mă întorc când mi-o fi mai greu.
Dragă blog, ce știi tu?!?

...citește mai departe ↑

Brașov Marathon 2019. Încă un semimaraton, că mai mult nici nu pot alerga

02/05/2019 · MUNTE · 6 comentarii ·

Alergând mai mult de una singură ascultându-mi pașii și respirația până au devenit muzica mea preferată, am simțit alinierea la start alături de sute de perechi de picioare, de sute de voci, de pulsuri măsurabile în privirile nerăbdătoare, ca pe o ieșire din zona de confort, ca pe un adio alienare, un vârtej de emoții felurite ce-au tot crescut în săptămâna precedentă și care aveau să mă părăsească labil pe finalul cursei prin niște mici sfere umede și transparente numite lacrimi. Nici nu mi-aș dori să fie altfel, atâta vreme cât există emoție, locul meu e și acolo, la start.

...citește mai departe ↑

Prea puțin pe Piatra Dragoslavelor

25/04/2019 · MUNTE · 3 comentarii ·

De fiecare dată când ajung într-un masiv nou încerc să înțeleg acel munte, să îmi fac o idee de profilul său geografic, dar și de specificul rocilor, al pădurilor, al potecilor. Căci frumoși sunt toți munții, dar fiecare are o particularitate pe care e interesant să o dibuiești, să simți că ai și învățat ceva, nu doar că ți-ai recreat mintea sau că ai făcut mișcare. Iar concluzia mea după această mini drumeție e că habar nu am cum sunt Munții Leaota, iar de neașteptata creastă a unei mici părți din Leaota – Muntelui Prislopului – m-am bucurat prea puțin. Și pe ploaie. Și cărând copilul. Nici măcar nu caut motiv să revin, trebuie.

...citește mai departe ↑

[Piatra Mică] Unde nu este uitare, doar dor

11/04/2019 · MUNTE · 0 comentarii ·

Cu excepția unor stânci dislocate în urma căreia carnea ușor arămie a stâncii s-a dezvelit vântului și ploilor și poate a milioanelor de conuri de jneapăn ce și-or fi petrecut în complet anonimat existența, Piatra Mică nu pare să se fi schimbat deloc în acești șase ani în care nu i-am mai călcat poteca. Amintirile au fost însă atât de recente, de vii și detaliate, încât sunt cât se poate de invidioasă pe bucățica de creier care se ocupă de munte. Acolo unde nu este uitare, doar dor.

...citește mai departe ↑

Pagina ‹1234›Ultima »