[Review BlueBear.ro] Port lână când alerg iarna

E primul meu review și îl fac din mai multe motive, unul fiind acela că am descoperit lâna merinos de vreo patru ani încoace și am devenit dependentă de ea. Ca orice dependent încerc să îi conving și pe alții, așa fac și cu alergarea sau cu drumețiile. Am refuzat adesea să promovez sau să testez echipament pentru că nu simțeam că am suficientă experiență sau că folosesc atât de frecvent încât opinia mea să fie mai mult decât una subiectivă, de moment. Dar cum am dulapul plin cu haine de lână din cam toate categoriile și mărcile, cele mai multe testate pe poteci, colaborarea cu cei de la BlueBear a venit natural și le-am promis sinceritate și testare „pe bune” a produselor.

...citește mai departe ↑

Măgura Codlei, neplănuita creastă nordică

Am plecat spre Bucegi, am cotit spre Piatra Craiului, iar o pană dubioasă ne-a făcut să ajungem în Măgura Codlei. Într-un weekend cu parcă prea multă zăpadă proaspătă prin unele locuri, am ales un traseu atât de sigur că n-am mai văzut zăpadă deloc. Mi-aș fi dorit cu siguranță un peisaj mai spectaculos decât cel împădurit și înnorat al Măgurii Codlei, însă timpul petrecut alături de cea mai bună prietenă e la fel de prețios. N-am rămas pe minus nici cu muntele căci nu mai fusesem pe traseul de la nord de vârf, o creastă cu lapiezuri calcaroase pitite de o pădure virgină unde arborii par desprinși din poveștile cu Muma Pădurii. Sau cu zâne, după caz.

...citește mai departe ↑

Din Baiului în Neamțului în prag de iarnă

Te orbește soarele, te apleacă vântul, te pișcă frigul de câte ori scoți mănușa, iar tu nu încetezi să zâmbești. Niciun urcuș nu e prea greu, nicio priveliște nu e banală, coborârile au chef de joacă. Ești dependent de munte și, câteodată, atâta frumusețe e o supradoză ce nu te omoară, dimpotrivă, realizezi că sufletul nu explodează de prea multă bucurie. Ți-e de ajuns poteca simplă pe care mergi, nu ai nevoie de provocări ca să-ți reamintești cine ești. În jur ai oameni dragi și niciun demon la interior. Senin afară, senin înăuntru, ce-ai putea dori mai mult?!?

...citește mai departe ↑

Pentru prima oară în Munții Țaga

Când descopăr locuri noi pe lângă Brașov, și știu că sunt abia la început!, mă încearcă sentimente contradictorii, regretul timpului pierdut – „de ce mi-a luat atât?!?” și entuziasmul lui „abia aștept să revin!”. Desigur, ambele se vor mai estompa în cazul meu, însă Munții Țaga au toate ingredientele pentru a-și face loc printre răspunsurile lui „unde să mai mergem?”. Căci e un munte de mers cu prietenii, nicidecum singur, de stat peste noapte la foc, de explorat prin sălbăticie atunci când vrei o pauză de la potecile clasice.

...citește mai departe ↑

Descoperind Munții Harghitei


Îmi încep pledoaria pentru acești munți povestindu-vă zile posomorâte de toamnă încă verde într-un aproape trecut octombrie, înălțimi cu aspect de deal, mai toate împădurite, geaba cauți culmi golașe și creste stâncoase, văi după alte văi, mai toate identice, de parcă singurul reper e soarele când răzbate prin nori, labirintul de drumuri forestiere cu potențial sigur de înnămolire și rătăcire, un peisaj aparent monoton cu inserții antropice, dar în care mi s-au redefinit liniștea, discreția, sălbăticia și o atmosferă nordică după care sufletul mea tânjea fără să-mi spună.

...citește mai departe ↑

[Făgăraș] Negoiu, cum vii și treci pe lângă vârf

Ajung a patra oară pe Negoiu, dar ca niciodată până acum, nu o fac în grabă. Nu e iarnă, nu e parcurgerea crestei de la vest la est, nu sunt într-un grup rapid, ci sunt cu prietena mea cea mai bună într-o drumeție în care ne bucurăm în tihnă de marele munte și-l admirăm cum numai ajunse la maturitate o putem face: cu recunoștință că există și că ne umple sufletul încă o dată cu frumusețea lui.
Veți spune că romanțez, dar când condiția fizică îți îngăduie să mergi zi de vară până-n seară fără să resimți un efort deosebit, nu mai cucerești munții, ci te bucuri de ei, vârfurile sunt doar cifre, locuri prin care treci că pe acolo trece poteca și spre care nu te târăști cu ultimele forțe, care rareori au o frumusețe aparte, singulară, așa cum are o strungă sau o custură pe buza hăului sau o căldare cu stânci prăbușite printre care te strecori ca un pitic pe tărâmul uriașilor adormiți. Șșșș!

...citește mai departe ↑

Necopți

Nevindecați ne facem mari –
cicatricile rămân albe sub soare,
și neumblați ne-ntoarcem mici
în moștenita închisoare.

Neașteptați ne ducem lin
spre intersecțiile promise,
tot atârnând ne vom sfriji
deasupra mâinilor întinse.

Necopți în toamna timpurie,
o brumă ne salvează de ratare
și neculeși în nicio poezie
rămânem verzi la întâmplare.

...citește mai departe ↑