Pe munții din Liechtenstein, creasta Drei Schwestern – Fürstensteig 

Nu știam mai nimic despre țara vecină în afară că e una dintre cele mai mici – unde să mai aibă loc și de munți?!? Mă atrăgea de ceva timp creasta de la Valea Rinului, căreia îi spun „biscuit popular”, forma ei zimțată amintindu-mi de pătratul copilăriei noastre, și-am tot așteptat momentul perfect.

Acum, după ce-am fost „pe sus” urcând „de jos”, pot spune că Liechtenstein are munți să-i colinzi toată vara fără să te repeți, cu poteci pentru toate gusturile, dar e indicat să verifici în prealabil cum arată traseul, că poate un kilometru continuu de potecă aeriană nu-i pe placul tău.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 09’23] Luna în care au venit prietenii

au venit prietenii

Septembrie e luna în care au venit prietenii. Trei zile de care nu mă pot văita că au trecut prea repede, sentimentul dominant fiind de recunoștință și așa vreau să rămână. Septembrie e luna în care, trecându-mi-se pragul, a devenit mai suportabil spațiul acesta unde frământările fără cap și coadă se trezesc înaintea mea și se culcă după mine. Au fost aici, iar dacă ei au fost aici, poate nu sunt nici eu chiar atât de departe…

...citește mai departe ↑

În sfârșit, Säntis! Și creasta Lisengrat

În sfârșit! pentru că Säntis, cu „doar” 2502m, cât un Omu al nostru, este în masivul Alpstein, aproape de unde locuiesc. Prin urmare, îl tot văd de când ne-am mutat aici și oricine altcineva în locul meu n-ar fi lăsat atâta timp să treacă! Dar eu am așteptat momentul perfect, n-am simțit „urgența”. Pe de altă parte, deși are telecabină și un mini centru construit acolo sus, am vrut să-l urc pe jos, iar Säntis cere vreme bună și poteci uscate, dacă nu vrei să cari echipament extra. De-altfel, Alpstein-ul superior e plin de creste pe unde pasajele aeriene sunt mai lungi decât te-ai putea aștepta. Un fel de nu contează înălțimea, cât contează… ascuțimea.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] Lacurile Lünersee (Austria) și Wildsee (Elveția)

În teorie, copiii sunt (mai) atrași de drumeții dacă se însoțesc cu alți copii. În practică, fiecare face cum poate, iar eu nu excelez deloc la o astfel de organizare, mai ales aici în Elveția, astfel că Miruna merge pe munte mai mult cu noi părinții sau cu prietenii noștri, prea rar având parte de copii de vârsta ei. Și cum nu sunt nici adepta căratului jucăriilor, sperând ca atenția să fie doar spre peisaj, iar peisajul să alunge plictiseala, am ajuns, în timp, să fac un profil al traseelor care o atrag: cât mai stâncoase, și cu un lac sau o cabană în punctul culminant.

În acest septembrie am descoperit împreună încă două lacuri emblematice, de aici și ideea de a le alătura într-o singură postare.

...citește mai departe ↑

Făgăraș Rocks! 2023. Cursa mea acasă, Berivoi Race

Cum nu puteam lipsi de la singurul meu concurs în Carpați anul acesta, n-a mai contat că iulie a fost foarte sărac în alergări, dar măcar am ales, din milă de mine, o cursă scurtă. Și chiar dacă știam că traseul nu ajunge pe creasta principală a Făgărașului, gândul că voi fi pentru o clipă acolo sus mă energiza instant.

Cu sufletul la înaintare, fiecare durere și-a primit un zâmbet drept pansament: alergi acasă, Claudia, asta-i tot ce contează! Pentru că a fost și o cursă destul de competitivă – să le văd mai mereu pe primele trei fete m-a făcut să trag, dar și să simt că nu le pot ajunge… O călcătură strâmbă m-a domolit, o vreme, dar spre final, când mă așteptam mai puțin, am închis podiumul cu un sprint nebun.

Însă revenirea la Făgăraș Rocks! a fost, ca și în anii trecuți, o reîntâlnire cu oamenii faini din comunitate, o zi petrecută cu prietenii pe pajiștea perfectă, o frântură din ceea ce doar acasă pot trăi.

...citește mai departe ↑