[Drumeții cu copii] Prăpăstiile Zărneștilor – răcoare pentru părinți, pietre și grote pentru pitici

Până să am copii nu vedeam Prăpăstiile Zârneștilor ca pe un traseu de sine stătător, ci ca o porțiune dintr-unul mai mare pe care te duci sau vii de undeva. În intervalul de vârstă în care picii nu pot merge prea mult și nici nu mai acceptă/nu mai pot fi cărați, începi să cauți idei unde să mergi, să-ți placă și ție, să le placă și lor, să nu te ardă prea tare soarele cât aștepți analiza fiecărei insecte moarte, să nu fie țânțari, să fie și stânci pe care se pot cocoța și, evident, pietre pe alese. Am venit aici cu Miruna bebe, cu ea în sistemul de purtare, cu ea pe post de mini drumeț năzuros, dar de data aceasta, alături de verișoara ei, parcă i-a plăcut cel mai mult.

...citește mai departe ↑

Acesta e un blog, dar eu uit că sunt blogger. Ce s-a mai întâmplat în ultima vreme

Multe dintre gândurile ce mă preocupă s-ar putea transforma în articole de blog, dar le scriu în minte, le cântăresc și mi se par prea puțin. Dacă nu e ceva lung, consistent, dacă nu simt că acopăr tot subiectul, nu e de-ajuns! Acesta e un blog, doar un blog, iar eu am pretenții prea mari!
Îmi e dor de vremurile când facebook-ul era încă departe peste mări și țări (ale internetului), iar eu postam două rânduri și o fotografie și simțeam că-mi eliberez sufletul sau mintea de ceva ce trebuia fi scris. Și se simțea atât de bine!

...citește mai departe ↑

O alergare matinală în Piatra Mare

Diminețile petrecute pe munte au ceva festiv, pe toate le suspectez de zâmbetul acela fericit al evadării, dar și al satisfacției coborârii când majoritatea abia încep să urce. O dată depășit momentul trezirii, restul vine de la sine, energia invadează venele și entuziasmul se distribuie celor două prietene care pot alerga și vorbi în același timp. Dar cum am venit aici pentru pante ce ne lasă fără glas, urcăm rapid pe vârful pustiu în calmul atât de dorit al începutului de zi. Păstrând pentru la întoarcere câteva clipe de odihnă într-un loc special, tura noastră se împarte echitabil între cele două pasiuni complementare, frumusețile munților și alergarea.

...citește mai departe ↑

Primăvara în Munții Țaga

Sunt câteva locuri deosebite lângă Brașov, iar Munții Țaga sunt unul dintre ele. Peste drum de Piatra Craiului, cu ocheade lungi spre Bucegi sau Iezer sau Făgăraș, cu drumuri și semne antropice, dar pustii cât ține ziua în perioadele când nu se pășunează. E drept, nici nu te cațeri ca-n Piatra Craiului și nici nu strângi diferențe de nivel impresionante, dar uneori tot ce-ți dorești e „să ai un munte doar pentru tine”, să iei la picior o muchie, să străbați păduri și să analizezi munții din jur de câte ori se schimbă unghiul. Iar dacă vrei… e și un loc unde te poți pierde 🙂

...citește mai departe ↑

Cu bicicleta pe dealurile strașnice ale Holbavului

Din șaua bicicletei, drumurile de pământ ale pitorescului Holbav nu cunosc platul, prin aceste locuri pare că nu s-a inventat curba de nivel, iar scurtele serpentine sunt doar ca să nu vezi toată panta deodată. Dar aici s-a născut statul pe iarbă proaspătă și privitul munților înzăpeziți, aici ciclistul face pauze prea dese că nu poate trece indiferent peisajului ce se deschide surprinzător după muchii, după gospodăriile răzlețe.
Aici drumurile șerpuiesc albe pe labirintul culmilor, între care văile se-adâncesc brusc în tonurile tot mai închise de verde de nepătruns, iar dintre ele, ca niște cute, se ridică dealurile solitare, depărtate dar nu înstrăinate, sălbatice dar nu pustii, dintr-o aceeași aspră țesătură cu puternic iz de vatră strămoșească, ca o boccea pe care, de-ai fi uriaș, ai putea să-i legi colțurile cruciș și s-o iei cu tine prin lume. Dar nu ești și Holbavul rămâne acolo unde-i șade bine: ascuns în plină vedere.

...citește mai departe ↑