Urâtul pitoresc sau grotescul frumos
O seara ca oricare alta dacă n-aș fi observat niște mici detalii în drum spre casă…
O seara ca oricare alta dacă n-aș fi observat niște mici detalii în drum spre casă…
Maidanezul blond avea o dâră umedă pornită din ochiul stâng, cel dintre mine, proaspăt alimentată. Aştepta semaforul cu aceeaşi înfrigurare ca şi mine, doar că mie chiar îmi era frig. Poate şi de la oboseală, nu doar de la iarnă. Dincolo ne aşteptau metroul, pe mine, şi alţi doi maidanezi, pe el.
Am traversat cu paşi grăbiţi, el un pic înaintea mea. Dincolo, s-a uitat la cei doi confraţi încolăciţi în limita capacului rotund de canal. Cei doi nu s-au uitat însă la el. Eu am trecut mai departe şi-am întors capul. Voiam povestea, finalul.
Dar maidanezul blond s-a aşezat din nou la semafor. Înfrigurat. Se întorcea de unde venise. Sau doar îşi exersa reflexele la culoarea verde.
Femeia perfectă e o mamă cu prunc la sân sau e îndrăgostita ingenuă.
Femeia perfectă e bătrâna mângâindu-şi nepoţii sau e prietena care-ţi aminteşte să ierţi.
Am primit un PowerPoint pe mail şi de obicei nu prea mă uit la ele din câteva motive lesne de înţeles: 1. trebuie să descarc un fişier 2. trebuie să deschid un fişier care îmi ocupă tot ecranul şi sunt la muncă 3. au muzică pe fundal şi nu e genul meu de muzică 4. au imagini siropoase şi fraze şi mai şi asortate imaginilor 5. subiectul mă plictiseşte etc
o floare moartă, înflorită, o piatră ce mișcă
o floare vie, îmbobocită, ce crește împietrită
un soare egal fără de care niciuna
nu mi-ar sta la fereastră…