[Făgăraș] Vals pe Valea Sâmbetei: Muchia Drăgușului, La Cheia Bândei

Drumetie in Fagaras. Cascada

Eu știu ce-am făcut pe 5 august, am ajuns pe creasta Făgărașului cu prietena mea cea mai bună. Noi două, ca pe vremuri. Nici nu a prea contat pe care traseu, vârfurile, căldările, era mult dor de-o drumeție cât ziua de vară, iar grandoarea marelui munte o simți de cum scoți nasul dintre molizi, adesea pe poteci mai solicitante ca cea de creastă.
Retrăiesc încontinuu câteva momente de care nu pot și nu vreau să mă desprind, o cascadă nespus de frumoasă pe pat de stânci îmbrăcate cu mușchi verde și flori albe, acalmia norilor ce mi-a răcorit pielea arsă de soare pe urcarea urcărilor și în care nu se auzea niciun sunet, ridicarea ceții pe firul crestei devenită graniță între pășunea însorită și abruptul rece și gri, blocurile uriașe de stâncă împrăștiate prin toată căldarea pe sub Colțul Bălăceni, ca niște firimituri din pâinea uriașului, unde am avut certitudinea că nimic nu e veșnic – și munții se frâng.
Dar ce ape limpezi curg la vale…

harta Valea Sambetei

traseele punctate sunt cele rămase neparcurse în căldarea Sâmbetei

Miercuri, 5 august 2020, Munții Făgăraș
În drumeție: Mike & Claudia
Traseul: triunghi roșu – forestier pe Valea Sâmbetei –
– punct roșu, spre dreapta – Muchia Drăgușului –
– punct albastru – revenire Valea Sâmbetei (mai sus de cabană)-
– punct roșu – Vârful La Cheia Bandei (2381m) –
– bandă roșie, spre dreapta (marcajul de creastă) – Fereastra Mare a Sâmbetei –
– triunghi roșu – Căldarea / Valea Sâmbetei – forestier;
Date traseu: 28km, 2200-2400m+, 9h, pauze cumulate 1h20m, strava

Info: sunt două intrări pe Muchia Drăgușului, noi am optat pentru a doua care face dreapta destul de sus, aproape de cabană. Traseul, după ieșirea în golul alpin, e preponderent înierbat și pe alocuri destul de expus, iar coborârea spre Valea Sâmbetei e abruptă, prin lăstăriș, buruieni mari și pietre de tot felul. Urcarea spre Vârful La Cheia Bândei este destul de susținută (~800m diferență de nivel în 3km). Starea marcajelor este bună, indicatoarele așa și așa, unele sunt distruse, e bine să aveți hartă disponibilă (orice format) și pentru zonele unde nu e semnal.

Drumetie in Fagaras. Indicatoare

1. indicator din zona inferioară a Văii Sâmbetei; 2. indicator de pe Valea Sâmbetei în zona La Cruce; 3. indicator din zona cascadei unde se ramifică Cheia Bândei de Piatra Caprei. 4. momâia de pe vârful La Cheia Bândei, acesta fiind ocolit de poteca turistică punct roșu (PR) pe curbă de nivel prin dreapta

Istoric: am mai fost o singură dată pe Valea Sâmbetei, în ianuarie 2010, când am urcat doar până la cabană prin ceva nămeți și viscol, n-am văzut mai nimic în ciuda marilor așteptări, dar ce jurnal am mai scris! L-am recitit și am realizat diferența dintre mine și mine: atunci scriam când venea inspirația, acum scriu când mă găsește timpul.


Muchia Drăgușului

Când nu ai mai fost pe un traseu, te aștepți la orice. În Făgăraș trebuie să te aștepți la forestiere lungi și la urcări serioase. Iar dacă pentru forestiere mai ai avantajul mașinii, de urcări nu ești scutit. N-am înaintat pe tot forestierul de pe Valea Sâmbetei, am parcat pe la jumătate, ca să avem la întoarcere ce mărșălui „cât o zi de post”, că la dus aveam entuziasm și multe de spus și n-am simțit cum a trecut timpul.

De cum marcajul punct roșu (PR) părăsește valea spre dreapta, îți dai seama că poteca nu e frecventată de prea multă lume. Ierburi mari, primele afine coapte pe 2020 (pentru mine, se înțelege), o cascadă faină și apoi un versant abrupt pe unde poteca șerpuiește din scurt după cum te țin puterile. Fluier din când în când să anunț ursul că suntem și noi pe-aici, cu toate că vorbim într-una și destul de tare amândouă (de felul nostru), însă am auzit recent de un caz cu un urs curios pentru care pălăvrăgeala n-a ținut loc de „atenție, vin oameni!”. O fi fost surd sau… interesat de subiect.

Drumetie in Fagaras

Valea Sâmbetei văzută din mașină și din prima poiană de pe Muchia Drăgușului (în stânga Ferestrei Mari se distinge Colțul Bălăceni)

Drumetie in Fagaras

1. prima afină: întâi o poză, vă rog! 2. prima cascadă 3. prima urcare

Urcarea se termină cam în același timp cu ieșirea din pădure, urmând ca după o zonă de jnepeni și ienuperi, să ne ridicăm în sfârșit asupra văilor și să tânjim la crestele cele mai de sus. Deși culmea se profilează abordabil, nu vom merge pe muchie, traseul se lasă pe stânga, pe o curbă de nivel. Mike îmi povestește că în ciuda aparențelor nu există o continuitate până în creasta principală, ruperile bruște de pantă cerând de la un punct încolo pricepere și echipament de alpinism.

Și dacă până aici m-am bucurat mai mult de existența turei, că doar am mai văzut anul acesta pădure și urcușuri, abia acolo sus am avut satisfacția deplină că mă aflu unde mă aflu. Nu știu de ce se îngrămădește lumea pe anumite vârfuri făgărășene, că muntele acesta e frumos și impozant și solicitant pe oriunde te-ai duce. Cu e mai frumoasă Valea Rea ca Valea Sâmbetei sau ca a prea puțin umblatei Vistișoara?!?

Evident că noi suntem singure și nu doar pentru că e miercuri, ci pentru că la capăt nu așteaptă nicio plăcuță sau drapel. Cu atât mai bine, nu ne plângem. Mai mult, după cum îi spun și lui Mike, mersul nostru una după alta pe poteca spre înalturi e atemporal. Parcă anul trecut mergeam fix la fel pe creasta Făgărașului sau pe cea a Rodnei, dar sunt cinci ani de-atunci. Și multe alte astfel minunate zile care din 2010 încoace ne-au legat prietenia și ne-au construit amintiri comune pe care orice mic factor declanșator le transformă într-o repovestire pe două voci.

Drumetie in Fagaras

peste ienuperi și flori galbene de Cruciuliță/Rujină (Senecio nemorensis) spre Valea Vistișoarei

Drumetie in Fagaras

1. Muchia Drăgușului continuă înainte, poteca se va lăsa pe versantul stâng. 2. vedere spre Valea și Culmea Sâmbetei

Drumetie in Fagaras

Dacă dulăii cu jujeu de la adăpostul de vară doar ne-au lătrat, dăm de turma de oi fix în potecă. Câinii pașnici, ciobanii receptivi, oile încăpățânate să nu se dea la o parte: făceau coadă la un mic izvoraș…

Drumetie in Fagaras

1. privire înapoi (pata aceea albă e turma de oi). 2. privire înainte: cam așa de abruptă e poteca, nu ai vrea să te prindă vreun potop pe aici

Drumetie in Fagaras

pe aici nici oile nu mai pasc

Când panta se mai domolește, se vede bine deschizătura spre Valea Vistișoarei (Curmătura Răcorele) și întâlnim marcajul punct albastru dintr-acolo. Pe el vom coborî în Valea Sâmbetei. La Cheia Bândei ar trebui să se vadă „peste drum”, dar un nor s-a cam așezat și nu se dă plecat. Să se ducă oare seninul primei părți a zilei și să se înnoreze până să ajung pe creastă?!? Foarte posibil, doar e vară și vremea la peste două mii de metri e instabilă.

Pe abrupta coborâre ce a urmat, m-au încercat tot felul de concluzii pesimiste ce acum evident că nu prea mai sunt valabile, dar pe care le-am luat ca pe o lecție: trei urcări în Postăvaru nu fac cât una în Făgăraș. Deja îmi simțeam picioarele obosite, nu mai știam cum să abordez terenul atât de accidentat cât să nu pară că am un handicap locomotor…

Am dat vina pe unghiile netăiate, pe jnepeni și lăstari, pe poteca neumblată, pe încălțările uzate spre limita recomandată de producător, pe soarele arzător ce mă moleșea și mă înseta teribil, dar realitatea e că m-am dezobișnuit de astfel de cărări 🙁

Drumetie in Fagaras

pe pata de zăpadă se zbenguiau vreo două capre negre, dar prea departe pentru puterile telefonului

Drumetie in Fagaras

norii se cam lasă peste căldarea superioară a Sâmbetei, dar pe Drăguș soarele îmi arde și mai abitir pielea voit scoasă la bronzat (că trece vara și eu albă ca… brânza de burduf). Fac pauză să pozez aste svelte fire de Mlecin (Cicerbita alpina)

Drumetie in Fagaras

cam ultimele poze de pe coborâre, ce a urmat prin lăstăriș și buruieni a cerut toată atenția

(La) Cheia Bândei e sus în nor

Ajunse pe firul văii (vai cât îmi doream să urc din nou ca să mai schimb poziția tălpilor!) ne uităm la grohotișul ce pare să însoțească un fie de apă. Ar trebui să fie marcaj pe el?!? Cu siguranță cel cu triunghi galben ce urcă în Fereastra Mică a fost cândva pe aici, găsim doar un stâlp ruginit, căzut, iar pe harta Munții Noștri apare tăiat, adică că nu prea mai e vizibil. Mai jos se vede un stâlp cu plăcuțe indicatoare și mergem spre el după o binemeritată pauză la umbră în care mâncăm câte ceva și bem apă. Mă simt mult prea însetată și obosită și abia au trecut 14km. Nu-mi place de jumătatea fizică, cea psihică abia așteaptă să reia traseul și să petreacă restul zilei pe munte.

Prima parte a triunghiului roșu (TR) e destul de umblată, probabil în weekend e cam „bulevard”, dar de la intersecția cu punct roșu (PR) spre Cheia Bândei, nu mai întâlnim pe nimeni. Ba da, doi ciobani fără oi care sunt curioși de ce n-am urcat spre Fereastră că e mai ușor. Păi tocmai de-aia 😀

Facem popas la cascada unde traseul spre Piatra Caprei se desparte de al nostru și luăm apă, bucuroasă tare că pot să mă întind la băut. Oi fi eu mai neumblată, dar cascada mi se pare ieșit din comun de frumoasă. Nu e prea mare, dar parcă fiecare element din decor e atent poziționat și gândit ca armonia să fie deplină. Doar apa e foarte rece de te trezește la realitate. De n-am mai avea mult de umblat, aș putea sta mult și bine, locul e rupt din ilustrațiile viu colorate ale raiului din broșurile pocăiților. Mike simte că mă întind la poze și pornește ușurel înainte. Ca întotdeauna, o urmez.

Vorbim tot mai rar pe măsură ce panta e nu doar înclinată, ci și acaparată de ceață. Într-o zi întreagă pe munte trecem prin toate etapele de la vorbit una peste alta la liniște deplină, fiecare e cu gândurile sale, fiecare ascultă și contemplă muntele, momente după care tânjim în egală măsură.

Adierea vântului dispare după ce intrăm cu totul în ceață și nu se mai clintește nimic. Se-aud doar bețele noastre scrâșnind pe câte o piatră. Nici un ciripit, nici o talangă. Nu văd mai nimic pe această golgotă, dar nu mă deranjează, cumva simt că văd totul. Și asta înseamnă munte, solitudinea perfectă, detașarea de viața de la poale în lumea aspră și tăcută a pietrelor și a vegetației peste care intemperiile pot veni oricând necruțând nimic.

Răcoarea ceții îmi oblojește pielea arzândă și abia spre finalul urcării energia revine la parametrii așteptați. Poteca ocolește prin stânga vârful pe care îl simțim aproape. Mike are dreptate, de sus de unde facem popas, e mai ușor să dau o fugă să-l „văd”. Inițial nu am tragere să fac asta, dar cum norul are tentativă să se ridice, o iau ca pe o invitație. Și nu voi regreta.

Drumetie in Fagaras

o panoramă cu Valea Sâmbetei din apropierea cascadei: se vede Muchia Drăgușului de unde tocmai am coborât și peste care se lasă deasemenea norii. Cascada se vede în dreapta, ca de ea încolo să se profileze pe versant poteca TA spre Piatra Caprei

Drumetie in Fagaras

oricâte poze aș face, tot nu pot cuprinde ce văd cu ochii și mă cam las păgubașă, însă acest selfie „io la cascadă” își are locul în acest jurnal (pe fb ar fi narcisism)

Drumetie in Fagaras

un buchet de Spălăcioasă/Cruciuliță (Senecio glaberrimus), dintre puținele flori întâlnite pe urcarea spre La Cheia Bândei (pășunatul rade tot…)

Drumetie in Fagaras

urcăm prin nori, mare parte din timp fiecare cu gândurile ei. E locul perfect pentru introspecție sau meditație, după cum mintea cere ordine sau golire

Drumetie in Fagaras

vedem indicatorul și marcajul de creastă principală (BR – bandă roșie) și se pare că pe partea asta ceața nu e la fel de așezată, soarele răzbind câte puțin. Pe La Cheia Bândei găsesc această momâie căreia încerc să-i adaug o piatră. Nu vrea să stea, nici eu nu insist.

Creasta dorului și-a cețurilor

Și iată-mă, după doi ani, din nou pe creastă. Poteca e ca o alee de parc în comparație cu ce am găsit pe Drăgușului de pildă, dar atracția pentru a fi aici sus e fără rezerve. Mă bucur ca un copil că sunt aici, iar când norii se ridică și vedem toată Căldarea Bândei, ziua e completă. Nu-mi pot dori mai mult.

Drumetie in Fagaras

ferestrele sunt de multe tipuri, doar să privești în direcția potrivită…

Drumetie in Fagaras

Căldarea Bândei pe care o analizăm cu harta în față și pe unde ne va purta, poate, o viitoare tură

Drumetie in Fagaras

spre Fereastra Mare a Sâmbetei spectacolul norilor e continuu

Drumetie in Fagaras

când vine vorba de munte sunt la fel de tânără (a se înțelege entuziasmată) ca acum zece ani, ca… dintotdeauna. Dacă aș crede în alte vieți, aș putea spera la o trecută sau la o viitoare existență mai aproape de firea-mi…

Drumetie in Fagaras

oricât de încet ai merge, timpul tot trece…

Drumetie in Fagaras

din Căldarea Sâmbetei cețurile urcă reci prin hăurile spre care privesc adesea și știu că dacă mi se fac dor de ceva, e dorul de stâncă și de toate aceste mici detalii

Pe Valea Sâmbetei la vale

Sunt ușor impresionabilă, știu asta, dar câteodată mă întreb până și eu, „ai mai văzut munte și natură până acum, ai mai fost prin acest munte, chiar trebuie să te minunezi de aproape tot ce vezi??!”. N-am cum altfel, Făgărașul, și îndeosebi căldările glaciare în care totul e la scară mare, mă copleșesc cumva, acolo natura e brutală, nemijlocită, în fața ei nici măcar fragilă nu mă simt, e ca și cum n-aș exista. Și întocmai ca un balaur care nu simte o musculiță apropiindu-se, ea îl poate observa în liniște, i se poate uita drept în ochi în căutarea a orice se află acolo, floare sau abis.

Înainte să mă apuce sortarea florilor pe culori, pe când eram mică dar cu buletin (sic!), adunam pietre, spărgeam pietre, uneori le aduceam și-acasă… de pe munte. Rocile m-au fascinat dintotdeauna, din două motive, primul fiind sentimentul că o simplă piatră ridicată de pe jos poate veni chiar de la facerea lumii, iar al doilea, că prin ignorarea mărimii, orice pietricică e un munte în felul ei, iar muntele devine astfel o imensă poveste-puzzle. Și ar mai fi și al treilea, de multe ori când pășesc pe o pajiște alpină, îmi imaginez câtă stâncă e sub, că iarba e un simplu înveliș, o îmbunare.

Și uite de-asta, la vederea bolovanilor uriași din căldarea superioare a Sâmbetei, m-am entuziasmat ca de cine știe ce grozăvie. Parcă băgase cineva lingura-n prăjitură și ce-a căzut pe lângă, „firimiturile”, s-au împrăștiat peste tot. Ce cataclism o fi fost. Ce răsunet o fi trăznit văile. Ce liniște s-o fi așternut când ultima piatră și-a încheiat rostogolirea.

Drumetie in Fagaras

poteca șerpuiește prin căldarea Sâmbetei

Drumetie in Fagaras

1. înapoi e Fereastra Mare, tot în ceață, 2. înainte e Valea Sâmbetei și Transilvania

Drumetie in Fagaras

„firimiturile” muntelui, imposibil de redat fără element de comparație…

Drumetie in Fagaras

ultima coborâre; se văd acoperișurile roșii ale Salvamontului și Cabanei Sâmbăta

Drumetie in Fagaras

pe măsură ce vine seara, cerul se limpezește și sus pe creastă. Fereastra Mare se vede de-acum și chiar puțin din Fereastra Mică

Drumetie in Fagaras

1. drumul forestier nou tăf-uit pe lângă firul apei, împingând adesea pietroaie uriașe în albie (erau și în mod natural, dar de ce era nevoie?!?). 2. Piatra Caprei văzută de pe triunghi roșu mai jos de cabană. 3. Piatra Caprei văzută de sus de pe Drăgușului

Drumetie in Fagaras

florile au fost cam trecute, dar nu pot să închei un jurnal fără un mic ierbar foto: omag, garofițe, clopoței, gușa porumbelului, ghințură galbenă și… o necunoscută galbenă (mult mai mare ca păpădia, dar frunzele sigur nu o fac neam cu păpădia)

Drumetie in Fagaras

când am pus numele jurnalului, cuvântul vals mi-a venit firesc în minte, dreapta pe Drăguș, stânga pe La Cheia Bândei, întoarcere pe creastă, piruetă prin căldare. Apoi dans în doi, sală de bal cu efecte speciale, tălpi obosite la final. Ritmul l-a ținut Mike, căreia îi sunt încă o dată recunoscătoare, fără ea multe planuri s-ar decolora pe hârtie, mai ales în acest an…

8 Comentarii

  • Eu una trebuie sa marturisesc ca asteptam cu sufletul la gura povestea ta. Intuiam cumva ca voi mai savura o data ziua senina de inceput de august in care Fagarasul ne-a primit pe potecile-i fermecate. Si nu pot decat sa sper ca ii vor mai urma si alte zile asemanatoare, caci trasee sunt suficiente si am amanat prea mult niste ture faine de trekking, desi acum, muntele cel mare ne este atat de aproape (comparativ cu momentul in care stateam in Bucuresti).

    • Hai că l-am mai citit și eu o dată, nu ne pui cu maniacii…
      L-am scris pe bucăți, exact cum sunt subtitlurile, de fiecare dată având altă stare, dar per total domină satisfacția că ne-a reușit încă o dată!

  • Daca te incalzeste cu ceva sa stii ca si eu dupa peste 20 de ani de munte si anul asta dupa ceva zile pe poteci, tot ma minunez si am momente in care mi se umple sufletul de bucurie, o bucurie fara margini in care iubesc fiecare piatra, fiecare smoc de iarba, fiecare colt de cer. Chiar si cu amintiri dureroase in caldarea Caltunului, tot am avut un moment de beatitudine si implinire greu de pus in cuvinte. Nimic, dar nimic pe lumea asta nu mi se pare atat de maret si frumos ca muntele. Si ma bucur atat de mult de fiecare revenire: am trasee pe care le-am facut in alte vremuri, apoi repetate cu Gaby, acum cu fetele – de fiecare data e altfel si frumos in acelasi timp. si nu pot pune in cuvinte bucuria pe care o simt sa impart asta cu Gaby si fetele si sa ii invat (pana la urma pe toti trei) ce inseamna muntele si cat e de frumos, cat respect i se cuvine, cum trebuie sa ceri voie sa te apropii si sa poposesti un pic… Ma bucur mult sa fi citit aceasta poveste si ma bucur sa vad prietenia voastra pe poteci. La cat mai multe trasee frumoase impreuna 🙂

    • Fix cum spui tu Oana, bucuria asta e intensă de fiecare dată și uneori zău că îmi vine să mi-o reprim verbal (dacă e grup mai mare), ca să nu mă ia lumea de exagerată/patetică.
      Cu Mike am multe, multe drumeții frumoase în tolba amintirilor, dar și în viața de zi cu zi este omul meu de backup. Deși avem stiluri diferite de mers, ea e metronom, eu sunt fluturaș, combinația e una câștigătoare pentru amândouă.

  • Claudia chiar te pricepi sa ne aduci cu tine pe poteci. Parca am fost acolo numai citind povestea ta. Foarte frumos traseu. Made my day 🙂

    • Din turele frumoase ies jurnale inspirate 🙂 Mă bucur mult dacă am reușit să transmit măcar un strop din ce am simțit atunci pe munte.

  • Fascinant este cat de fidel ati izbutit sa redati in cuvinte si in descrieri simple, frumusetea Retezatului. Pe vremuri imi puneam intrebarea : ce este mai bun(a) (si aproape de real), cartea sau filmul ? Am foarte putine exemple in care le-am vazut foarte aproape. In ceea ce cred, ati reusit performanta si, pentru aceasta, va multumesc.
    ,,Epigon” al lui Alexandru Borza.

    P.S. Unde mai pui ca scrieti impecabil gramatical ? 🙂

    • … frumusețea Făgărașului, nu?!? Aș vrea eu Retezat, e cam departe anul ăsta.
      Mulțumesc pentru aprecieri, mă străduiesc să transmit cât de multe valori sunt eu în stare, dragoste și respect pentru natură, spirit civic, bun simț și o folosire cât mai corectă a limbii române. Or mai fi scăpări, dar sunt mereu deschisă la corectură 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.