Unde, când, cine şi cum
Locul: Munţii Baiului sau Gârbovei (Clăbucetele Predealului)
Data: duminică, 13 mai 2012
Drumeţi alergători: eu cu Mike şi Radu
Traseu pe poteci marcate şi nemarcate: Azuga – Valea Limbăşelului – Clăbucetul Taurului – Cabana Gârbova – Clăbucet Plecare – Muchia Susai – Cabana Susai – Clăbucetul Azugii – Piciorul Cenuşeroaiei – Valea Limbăşelului – Azuga.
Conform unei infidele reconstituiri pe runmap ar fi circa 20 km cu o diferenţă de nivel de 1000m.
Update: Descrierea traseului e făcută exemplar de Mike într-unul dintre comentariile de mai jos.
Timpi: aproximativ 4 ore
Harta:
Povestea
O văd împărţită de cele trei componente care au definit-o: traseul în sine, alergarea ca mod de deplasare şi nu în ultimul rând, întâlnirea cu muntele. Cea mai importantă a fost totuşi plecarea de-acasă, mobilizarea.
După multe săptămâni se strânsese un dor de munte aproape nebun şi chiar dacă prognoza prevestea o duminică furtunoasă, aveam două opţiuni de evadare la munte. Între timp, zugrăvitul continuă şi treburi sunt de făcut o grămadă şi parcă tocmai de aceea voiam să mă sustrag lor şi să le sfidez prin neprezentare.
Cum Mike şi Radu erau în zonă şi aveau planificată o astfel de tură şi cum, chipurile, mă pregătesc pentru maraton, m-am lipit imediat la programul lor şi la 6.15 eram în trenul inter regio ce mă purta spre Buşteni. La un nouă fără ceva admiram Bucegii din parcarea de la baza pârtiei de schi din Azuga şi ne pregăteam de tură. Norii erau acolo sus, conform prognozei la 12 avea să înceapă potopul şi astfel că alergarea a început uşor sub semnul gândului că poate vom avea noroc să o terminăm uscaţi.
De plouat, nu ne-a plouat chiar dacă ne-au înconjurat nori negri cu tot cu tunete şi s-au ţinut de noi de pe la ora zece încolo; am avut însă parte de soare şi de o temperatură potrivită numai bună de alergat.
Traseul
Răsfoind dicţionarele online, << CLĂBUCÉT (‹ clăbuc) s. n. Masiv muntos mic (alt. 800-1.400 m), rotunjit, format de obicei din fliș >> şi într-adevăr aşa se descriu şi culmile domoale pe care le-am urcat, admirat şi coborât.
Ca informaţii legate de traseu pot spune că amestecul de poteci marcate şi nemarcate e oarecum necesar pentru a face o tură închegată ca circuit al culmilor din această parte a Munţilor Baiului, dar în acelaşi timp, necesită o destul de bună cunoaştere a lor. Traseele marcate sunt dominate de triunghiul albastru care apare şi nu apare pe hărţi şi care poate induce oarecum în eroare la faţa locului. Mike ştia cum stă treaba cu mare parte din traseu, dar singură nu ştiu dacă l-aş mai nimeri întocmai peste o vreme (acum desigur că mi-l amintesc).
Altfel, ca privelişti şi perspective oferite, traseul este o minunăţie – se văd Bucegii, Munţii Neamţului, Piatra Mare, Postăvarul, Cheile Râşnoavei, iar orientarea permite studiul în voie al văilor din Bucegi aşa cum eu nu mai apucasem să le văd. Cu alte cuvinte, îl recomand mai ales pe vreme bună pentru o cât mai clară vizibilitate, fiind şi foarte accesibil ca puncte de plecare, cabanele de pe parcurs, lipsa dificultăţii în parcurgerea potecilor.
Update: Descrierea traseului e făcută exemplar de Mike într-unul dintre comentariile de mai jos.
Cum a decurs alergarea
Să nu-şi imagineze careva că s-a alergat tot timpul. Urcările, mai ales cea abruptă din debutul turei ca şi cele de pe traseu, s-au făcut la pas aproximativ alert. Au fost şi pauze, de hidratare, de poze, de odihnă, iar alergarea s-a făcut mai mult pe plat şi fals plat şi evident, la vale. M-am străduit să dau drumul picioarelor la vale, dovadă că accidentarea de la schi mi-a marcat tot ce înseamnă coborâre în viteză: alergare, bicicletă şi evident, schi.
Eu şi durerile mele am avut capitolul special al durerii din dreapta, bucuria lipsei crampelor musculare (cred că n-am depus suficient efort), nişte scârţâieli pe la genunchi pe care le-am dres cu o bandană legată când la unul, când la celălalt, iar concluziile şi pregătirea pentru maraton au mai adunat nişte experienţă în plus.
Cert e că în definitiv, contează şi echipamentul şi organizarea, disciplina, hidratarea, dar toate astea sunt egale cu zero dacă nu ieşi la alergat pe teren montan şi nu neaparat alergare, cât parcurgere de trasee, preferabil de anduranţă, prin care muşchii şi respiraţia să-ţi adapteze corpul la genul ăsta de efort.
În ce priveşte echipamentul, am două mâini şi o mare dilemă: două beţe, un băţ şi aparatul foto sau doar aparatul foto. Păi mă duc la maraton sau la pozat? Eu zic că e musai să fie şi şi atâta timp cât nu alerg pentru o performanţă anume şi nu-mi pot imagina maratonul fără componenta lui montană.
Febra musculară de azi (luni) pare suportabilă şi dedicată unor muşchi care au cam dormitat până acum, trezire pe care le-o şi doream de la antrenamentul ăsta.
Întâlnirea cu muntele şi tainele pădurilor
Eh, ăsta era marele meu of căci am constientizat tot mai acut în ultima perioadă dependenţa de munte. Cred că din tura asta 20% am urmărit poteca – ca să nu mă împiedic şi 80 % în jurul meu, pădurea, florile, peisajul, tresărind la trilurile păsărilor sau la culorile florilor ce-mi atrăgeau privirea ca un magnet. Ba chiar mă forţam să fiu atentă şi la terenul pe care păşeam.
Pe potecile nemarcate pădurea e mult mai sălbatică şi mai vie, parcă mai verde şi totodată, mai întunecată şi mai tainică şi-ţi dă sentimentul de explorare şi de răsplată pentru că ai ajuns în asemenea locuri. Trebuie să-i dau dreptate lui Radu la capitolul ăsta: alergarea te aduce prin locuri rar umblate şi pe care altfel, nu le-ai descoperi.
Până pe Clăbucetul Taurului am urcat toţi trei, apoi Radu simţindu-se ameninţat de nori negri şi tunete a pornit mai serios la alergare că să nu piardă timpul cu mine şi Mike ce aveam în program un ritm mai lejer. Astfel că noi fetele am avut timp şi de stat de vorbă, dar şi de analizat traseul şi împrejurimile: Mike îmi arăta ce munţi se văd, cum şi pe unde mergem, eu îi arătam specii de flori şi făceam poze.
Marea bucurie e acestei ture a fost întâlnirea cu narcisele pe versantul sudic al Clăbucetului Taurului. Superbe florile şi parfumul ce plutea peste tot în aer! Păcat de nenea ăla care strânsese un buchet întreg şi care s-a retras la vederea noastră… nu ştiu de ce mereu trebuie să apară factorul uman şi să mâhnească prin actele sale??!
De fapt tot traseul a fost gătit în alb de Păştiţe albe sau Floarea Paştelui, dar şi de galbenul Ciuboţicii Cucului de Munte, roşul Mierii Ursului sau delicatul mov al Degetăruţului şi multe alte minunate culori ale primăverii montane.
Cu toate că norii se arătau de-un gri furtunos (cu ochelari heliomaţi) sau de-un indigo închis (fără ochelari), cerul se asorta perfect cu verdele închis al câmpului sau cu verdele crud al fagilor. Şi liniştea era incredibilă pentru o zi de duminică în care prognoza ţinuse departe turiştii, iar în perioadele când nu vorbeam, doar păsările şi tunetele ne însoţeau paşii şi respiraţiile.
Nu zic că mi-am potolit de tot dorul, dar o mică domolire era necesară şi s-a produs. Visez mai departe la plimbări prin văi şi pe creste şi cum aş putea să n-o fac când muntele înseamnă frumuseţe, linişte, sănătate, evadare, echilibru, lecţii de viaţă şi mai ales amintiri ale unui timp petrecut pentru suflet, singurele amintiri care contează în definitiv.
Fotografii şi descrieri
Am păstrat pentru final pozele şi inerentele comentarii ce le însoţesc. Mult mai multe fotografii, dar şi informaţii legate de traseu se pot găsi răsfoind albumul foto 13 Mai 2012 – Baiului, Turul Clabucetelor in alergare usoara.
eu şi Mike pregătite de aventură
– Bucegii se văd tare fain de la baza pârtiei din Azuga (photo by Radu)
din Valea Limbăşelului facem dreapta pe un fir de apă
nu-mă-uita
frunza labirint (prin pădure totul era acoperit de un fin praf verde, pesemne de la înverzirea fagilor)
flori galbene,
flori roşii
urcăm o pantă interminabilă unde la fiecare popas suntem anunţate de Radu că mai avem 5 minute până sus
spânz verde verde
şi-am ajuns pe Clăbucetul Taurului
aici găsim narcise
Baiului şi pârtiile din Azuga
printre flori alergăm
parfum
ca din grădină doar că din grădina Muntelui
e plin de minunăţii – o orhidee albă
flori de afin
Bucegii arată genial – de când îmi doream să-i văd din unghiul ăsta!
noi două cu Postăvarul şi Piatra Mare (photo by Radu)
moment romantic cu Mike şi Radu 🙂
spre Cabana Gârbova – flori galbene de Ciuboţica Cucului de Munte
coborând pe pârtia Cocoşul
spre Cabana Susai
spre Clăbucetul Azugii pe o potecă cu borduri…
detaliu de spânz mov
la stâna de pe plaiul Clăbucetului Azugii – Bucegii şi-arată crestele din nori
începem coborârea abruptă, dar foarte rapidă spre Valea Limbăşelului de unde am plecat cu câteva ore în urmă – din poiană un ultim cadru cu un fag bătrân care n-a uitat că-i iarăşi primăvară!
Felicitari pentru nestatul acasa! 🙂
Imaginea cu Bucegiul este superba.
Sa inteleg ca anul acesta echipa va participa la Marathon7500 in aceeasi formula, nu?
Pantofari nenorociti :d, in adidasi pe munte? Erau adidasi de alpinist?
B
@Catalin: Multumesc de vizita si de lectura – cat priveste 7500 inca nu stim nimic 😀
@Vintila: se numesc bocanci alergatori 😀
Superbe imaginile si de retinut ideea voastra de traseu :D! Nu stiam ca sunt narcise si in zona aceea. Cate flori frumoase ai gasit… Ciubotica Cucului imi place cel mai mult si cele de Nu-Ma-Uita. Spor la antrenament in continuare! 🙂
@Gabi: nici eu nu stiam de narcise si chiar vorbeam cu Mike ca in perioada asta infloresc pe Valea Rea si ca poate mergem si cand-colo au aparut in fata noastra! Arealul nu e foarte mare si sper ca acel culegator sa fi fost o exceptie…
Multumesc, nu stiu cat spor am, dar ma straduiesc sa-l bifez ca sa nu zic dupa aceea ca nu m-am antrenat 😀
Bravo. Foarte frumos. Ma bucur ca dai mereu si hartile cu traseul, sunt foarte de folos pentru viitor. La mai multe iesiri de astea 😉 !
@Paca: pai, in general ma straduiesc sa dau hartile sau ceva indicatii (pe astea le cam amestec cu povestea si-s greu de urmarit…). Imi dau seama ca nu prea excelez la descrierea punctelor de plecare/sosire din traseu, lucru care e de mare folos pentru cineva care vrea sa mearga intr-o tura asemanatoare.
Sarumana de vizita si multumesc de urare, la cat mai multe! 🙂
Sa tot colinzi pe acolo printre munti, arbori si flori! Spor la antrenamente!
Ne vedem la Hercules, nu-i asa? 😉
@Alin: multam, ma straduiesc sa stii, cred ca am ratat inscrierea online, dar daca vin pana acolo, sigur ma primiti si in concurs 😀
Am facut si una bucata descriere pentru traseu:
Obs: timpii si distantele sunt aproximative, presupun un ritm bun de mers, fara bagaj.
Din Azuga (partiile de schi Cazacu si Sorica) se porneste pe drumul forestier de pe Valea Azugii, cateva sute de metrii, maxim 1 km pana la intersectia cu Valea Limbasel (marcaj TA si indicator spre Cabana Susai si Cabana Garbova). Se urmeaza pentru inca 2 km marcajul TA si drumul forestier de pe vale.
Cu 50 m inaintea unui pod cu grilaj metalic rosu cu alb (firul apei trece de pe dreapta pe stanga cum urcam) parasim drumul forestier si urcam pe versantul din stanga cum urcam (versantul drept orografic). Nu exista poteca, se urca pieptis prin padure, pana se acopera o diferenta de nivel de 500-600 m (1h). Se iese in muchie, unde intalnim o poteca bine conturata, cu marcaj forestier care vine din stanga (trebuie investigat de unde vine). Continuam la dreapta pe poteca inca 300-400 m pana iesim din padure, imediat sub varf. Urcam pe Varful Clabucetul Taurului. De aici avem o panorama completa spre Bucegi (de la Cota 2000 pana pe Bucsoi), Piatra Mare, Postavaru+Cheile Rasnoavei, Clabucetul Azugii, Neamtului si in spate Bailui (cu zona Urechea si partiile de schi). Urmam un drum de pamant ce coboara spre Cabana Garbova si in curand din stanga primi marcajul TA care urca din Azuga. La cabana nu exista niciun indicator care sa marcheze inceputul potecii ce coboara spre Valea Limbasel. Singurul indicator este acela cu TA spre Predeal. Acest marcaj merge pe 2 variante. Unul la stanga, prin padure, care coboara spre Predeal direct. Altul merge in continuare pe muchie (in urcare) spre Clabucet Sosire. Il urmam pe acesta din urma si in 15 min ajungem in partea superioara a partiilor de schi si incepem coborarea pe partia Cocosul, urmand marcajul CA. Coboram cam 10 min pana cand in dreapta se desprinde un drum forestier si marcajul il insoteste (nu exista niciun indicator in acest sens, doar un panou cu amenzi). Drumul de pamant, prin padure merge pe Muchia Susai, aprox 45 min- 1h, dupa care intersecteaza drumul auto ce urca din Predeal-Cioplea. Traversam drumul si continuam urcarea (indicator 30 min pana la cabana Susai). Dupa 5-10 minute, un alt indicator ne anunta ca mai avem inca 15 min pana la Susai. Iesim din padure chiar sub cabana, avand in fata varful golas al Clabucetului Auzgii. Continuam prin fata cabanei/restaurantului/terasei urmand TR ce merge spre Rentea. In capatul poienii pe un copac se regasesc ambele marcaje, atat TR care coboara spre stanga, cat si TA care merge spre dreapta. Continuam pe TA, prin padure, pe un fost drum pavat. Marcajul TA ne insoteste, usor sters. La un moment dat trecem printr-o rariste si punct de belvedere spre Clabucet Sosire si Clabucetul Taurului dupa care in curand, marcajul TA coboara spre stanga iar noi ramanem pe muchie urmand poteca/drumul. In curand drumul incepe sa urce. Urcusul continua pana cand iesim din padure imediat sub varful Clabucetul Azugii. Putem alege fie sa urcam de-a dreptul spre muchie sau, ocolit, pe o poteca ce merge de-a coasta si ne scoate la stana de pe Piciorul Cenuseroaiei. De la stana, continuam pe picior pe poteca clara, ce intra apoi in padure si incepe sa coboare din ce in ce mai abrupt. Pe la jumatatea coborarii vom intesecta un drum forestier innierbat pe care il vom traversa doar. Ajungem curand (30 min de la stana) in firul vaii Limbasel, traversam apa si continuam spre stanga inca 3-4 km pana la intersectia cu Valea Azugii
@Mike: super descriere, ca la carte!
@Roze: nu se alearga mereu, a fost si nelamurirea mea, plus ca unele pante sunt totusi imposibil de alergat sau nu s-ar merita alergate.
In conditiile in care nu alergi in ritm de concurs si daca chiar vrei sa observi ce e in jur, n-ai cum sa ratezi peisajul. Mai dificil e totusi atunci cand nivelul de oboseala creste foarte mult si cand, ca in orice alta tura de anduranta, spiritul de observatie se diminueaza destul de mult.
Oricum, in timp se formeaza o atentie distributiva, mai tragi cu ochiul la starea potecii, iar cand e foarte accidentata mai scazi din ritm.
Minunate flori! Si narcisele sunt asa gingase!!!! O tura faina!
Chiar asa: mereu m-am intrebat daca se alearga mereu (ceea ce clar ar fi peste puterile mele) sau de fapt un ritm alert. Si e de admirat faptul ca puteti sa fiti atenti si la flori/padure/natura/peisaje… eu una as fi numai cu capul in jos, avand grija sa nu dau cu nasul de pamant.