Schi de tură, tentativă la Oslea

Cu Oslea se întrerupe momentan seria schiului de tură cu care ori v-am înnebunit, plictisit ori v-am convins. Și puteam introduce scurta istorisire ce va urma în jurnalul Strajei, dar rândurile de față sunt o etapă-promisiune din întâlnirile mele cu Oslea. Aceasta pentru a sublinia că planurile de-acasă sunt făcute pentru oameni nu pentru munte, că pentru a reuși o dată trebuie să încerci de câte ori e nevoie cu toate sacrificiile de care e nevoie. Muntele e tot acolo, nu pleacă nicăieri și nici nu ne așteaptă. Doar cheamă.

8 februarie 2015, Oslea, Munții Vâlcan
Claudia, Mike, Octavian & Vio
Album foto (foto: Claudia, Octavian). Jurnal Mike.
Traseu: Câmpușel (DN66A), Muntele Peștișanu (nemarcat), spre Șaua La Suliți

Info. Până la Câmpușel am urmat DN66A pe Valea Jiului de Vest, un drum deosebit de pitoresc. Știi că ai ajuns la Câmpușel când lași pe stânga un fost canton de vânătoare, acum o clădire dărăpănată, când după câteva sute de metri tot pe stânga zărești noul canton, iar asfaltul se termină. Pe dreapta este o poieniță (La Table) și indicatoare turistice spre traseele din Retezatul Mic (Iorgovanu).

Drumul (ca un) forestier cu indicatoare rutiere continuă spre Cerna-Sat și Valea Cernei unindu-se cu DN67D. Noi am continuat să mergem pe drum și chiar înainte de granița județelor Hunedoara și Gorj am intrat în pădure pe partea stângă pe un drumeag ce se contura printr-o pădure tânără.

Zăpadă ca-n povești, Oslea ca prin vis

…ca prin vis după ce am visat la ea toată săptămâna de dinainte. Nu doar frumos, ci complex, cu creste, avalanșe, cu o logistică complicată, dar mă vedeam acolo sus alimentată de jurnalele existente pe internet și mai ales de elanul lui Mike. Planurile noastre au fost date peste cap de vreme și am tot reconfigurat până iată-ne, într-o duminică cu oaze de senin, pregătiți să asaltăm domol Oslea. Din episodul Straja am ieșit puțin cam șifonate: Mike avea un schi parțial frânt, iar eu certitudinea că înafara unei pârtii cobor dezastruos pentru a afecta calculele de-acasă ale unei ture.

Cabana de vânătoare Câmpușel și creasta Oslea la orizont

pe DN66A așteptând să „scăpăm” de restricția de viteză 🙂

drumul continuă cu trecere în județul Gorj, noi intrăm pe un drumeag (de pe vremea defrișărilor probabil) având calea deschisă de niște frumoase urme de schiuri – coborârea unor adevărați judecând după paralelismul constant

Vizibilitatea tot deschidea ferestre spre munții din jur cât să simt că se joacă cu mintea mea. Nu mai aveam defel pretenția să merg pe creasta Oslei, dar ca să o admir cât mai de-aproape mai era loc de speranțe!

prin lăstărișul aplecat peste potecă de zăpada cea multă

În scurt timp aveam să ieșim pe un picior din dreapta Piciorului Știrbu cât să ne facem o idee asupra terenului și să avem continuare spre creastă pe aceleași urme ca două șine adâncite de-o palmă în zăpada pufoasă. Ieșind din zona pădurii tinere și lăstărișului, în dreapta aveam o plantație relativ tânără de brazi, în stânga versanți golași brăzdați de drumurile fostei exploatări… Câțiva copaci bătrâni tronau solitari ca moșii satului pe la porți.

După traversarea unei zone de pădure rămasă nedefrișată am reintrat în plantație și de-acolo golul alpin s-a deschis tot mai mult. Firul culmii părea să ducă până sus în Șaua La Sulițe, iar Oslea desena o linie frântă prin nor. La îmbinarea pădurii cu versantul alb se ițea din zăpadă acoperișul unui adăpost de vreme rea al ciobanilor. Aici am stat la sfat: Mike nu era pentru continuare, eu și Octavian disputam pe după care brăduți să urcăm măcar până în Șa, dar a ajuns și Vio și cum nu se simțea prea bine, s-a decis coborârea. Oslea… pe altădată!

brăduțul într-o „găleată”

prin nămeți

în cetatea de cetină

Oslea…

Momentul cu datul la vale nu era și cel mai așteptat de mine. Aveam în minte ziua precedentă la Straja când m-am descurcat binișor doar că atunci am fost ajutată de ceață și nu vedeam nimic și pare mai simplu să abordezi „problema” din aproape în aproape. În plus zăpada nu avea nici un strat de crustă pe care să te sprijini când virezi. Nu mă gândeam că mă voi lovi la o cădere ci că n-o să mă mai pot ridica.

căutându-mi propria traiectorie cu viteza melcului

lăstăreală

arătura noastră a distrus frumusețea aia de urme paralele – mi s-a părut imposibil să cobor așa, plugul e prietenul meu 🙂

Mike reușește și ea să coboare cu schiul cel rupt

momentul când Octavian și Vio devin unul – OctaVio 🙂

în pozele de sus se poate observa echiparea anti-lăstari

Cam aceasta a fost scurta tentativă la Oslea, nimic măreț, dar încă o cărămidă în cunoașterea munților, încă o experiență pe schiuri, încă o zi pe munte alături de prieteni. Și pentru că mereu o spun pe aceasta cu prietenii trebuie să mai știți că sunt o grămadă de momente când ești înconjurat de prieteni dar în același timp ești singur cu gândurile tale, iar după mine acesta este cocktail-ul perfect: nu te îmbată și te menține hidratat. Sufletește vorbind 🙂

pentru momente ca acesta s-a inventat selfie-ul 🙂