Retezat. Actul I. Să ne cunoaştem!

motto: era și timpul!

completare la motto: Retezatul sigur n-a auzit de mine, însă eu de el prinsesem și dor dinainte de-a pune piciorul pe faimoasele lui pietre verzi!

Date „tehnice”

data: 14 august 2011
locul: Munţii Retezat (din grupa Retezat-Godeanu a Carpaţilor Meridionali, între Depresiunile Haţeg şi Petroşani)
drumeţi (alfabetic): Andrei, Claudia, Em’, Irina, Laviniu, Luminiţa, Rudi

traseu (verde pe hartă):
Lacul Bucura 2070m – PG – Şaua Pintenul Slăvei – nemarcat/marcat cu momâi de piatră – Şaua Judele (Vf. Judele 2398m) – PR – Lacul Bucura

harta (preluare alpinet.org):

timpi: „cât cuprinde” sau mai repede dacă vine ploaia
sfat: crestele şi căldările sunt mai mari şi mai departe decât (a)par
surse de apă: izvorul de lângă Lacul Bucura
„cazare”: lângă Lacul Bucura – în zona centrală a rezervaţiei nu se permite camparea decât la Bucura sau la Zănoaga (aici doar pentru o noapte), în rest doar regim de bivuac (la căderea nopţii în caz de „unde te nimereşte” şi ridicarea cortului la prima oră a dimineţii)
„comunicare”: telefoanele pot şoma cu succes aici, semnalul abia dacă prinde o liniuţă pe vârfurile nordice

Povestea

A existat desigur și un Act 0, noaptea la lumina lunii, urcând din Poiana Pelegii la prea-celebrul lac Bucura, dar cum nu s-a văzut nimic am lăsat totul pe acea dimineață când aveam să ies din cort și să văz cu ochii mei, în sfârșit! ce-i acela Retezat!

Scena 1. Să ieşim din cort

Trebuie să vă spun că nutream de multă vreme acest moment. Am răsfoit atâtea albume de-mi treceau doar pietre cu licheni verzi prin fața ochilor, mai ales acelea de pe malul lacurilor cu apă inimaginabil de limpede. Și uite așa mă gândeam eu în cort, stergându-mi ochii și masându-mi obrajii, pregătindu-mă să ies și să mă conving că există cu adevărat măcar pietrele.

Și da erau! Primele pe care am pus ochii erau ale „celebrelor” cazemate, ocrotitoare de corturi (după cum avem să aflu, vântul bate în căldarea Bucurei mai ceva ca pe creste), apoi pereți se înălțau de jur împrejur terminându-se cu turnulețe-vârfuri, aproape ca zidurile unei cetăți medivale. Nici un copac după cum aveam repede să observ, doar pâcluri răslețe de jnepeni. Lacul Bucura nu mi-a părut prea mare, ce-i drept nici nu l-am văzut bine de câta tabăra de corturi era instalată acolo.

Altfel spus, tabloul se reduce la râuri de pietre ce se scurg milenar de încet în căldările ce amintesc întrucâtva de apusele vremuri glaciare.

Scena 2. Spre creasta de la orizont

Am pornit la drum prin stânga Lacului Bucura alături de un mănunchi întreg de marcaje urmărind totuşi punctul galben. Cum ne-am ridicat un pic deasupra malului am început a coborî şi mai în stânga spre Lacul Ana unul dintre cele patru ce alcătuiesc salba Florica-Viorica-Ana-Lia, apa curgâng dintr-unul în altul pe sub pietre mari şi mici pe principiul „se aude, nu se vede, apa curge, mori de sete”.

Obiectivul era să parcurgem creasta de la orizontul sud, sud-vest (cum se priveşte de pe malul Bucurei), o creastă impropriu sau incomplet numită a Slăveiului, care e un pic mai în spate (dar aștept orice sugestie referitoare la zona asta!). Încep a mă obişnui cu relieful acesta inedit, diferit de toţi ceilalţi munţi în care am călcat până acum.

Trecem printr-o porţiune de jnepeni unde cam toată lumea se opreşte la „toaletă” căci trebuie spus că asta e poate unul din singurele neajunsuri ale ăstui munte: la tabăra de corturi e o toaletă improvizată, dar care e aproape inabordabilă, sunt împrejurimile suficient marcate cât să nu mai ai tupeu să-ţi cauţi locul, copaci nu, jnepeni mici şi puţini, pietre să te ascunzi după mai rar căci trasee vin de pretudindeni plus vizibilitatea perfectă de pe creste pe unde mişună necotenit drumeţii.

La Ana facem un mic popas să întregim trupa. Ne odihnim pe pietrele uriaşe pe care poţi păşi deasupra lacului şi îmi place la nebunie să țopăi de colo-colo. Dacă s-ar putea aş merge doar din piatră în piatră, sunt foarte aderente, dar şi pline de viaţă –  m-am balansat cu unele ce nici nu credeam că mă vor simţi.

Urcuşul e un pic cam greu, dar simt că am aripi. Încă nu mă pot opri din exclamat în gând: sunt în Retezat! sunt în Retezat! Nu mi-am mai pus orteza la genunchi, m-am gândit că e timpul să fie pus la treabă şi deşi l-am mai simţit nemulţumit, per total a ieşit bine.

Scena 3. Cât vezi cu ochii, munţi!

Ajungem aproape de Şaua Pintenul Slăvei aproape în acelaşi timp cu o turmă de oi şi ciobanii aferenţi. În dreapta, fix pe marginea abruptului un şir de momâi de piatră ne invită să le urmăm. Ciobanii ne însoţesc o vreme, unul dintre ei povestindu-ne şi arătându-ne împrejurimile şi nu doar ale Retezatului ci şi cele din depărtări.

Astfel am „găsit” fără hartă Retezatul Mic, Creasta Oslei din Vâlcan, Vârful Gugu din Godeanu, apoi tăurile din Căldarea Judelui plus legende ca cea a lui Iorgovan ce şi-a probat sabia tăind vârful Retezat (că de-aia arată aşa teşit) ca mai apoi să sără călare din Retezat drept în Oslea unde stătea balaurul încolăcit de două ori chiar în jurul crestei. Evident că Iorgovan i-a tăiat capul balaurului, iar ceva din balaur (sau din voinic, aici n-am prea înţeles) s-a transformat în lacurile limpezi şi albastre ce împânzesc muntele.

Ne despărţim de însoţitorii noştri şi pornim pe creasta cu adevărat stâncoasă de acum: pietre şi iar pietre. E foarte interesant traseul, se vede în toate zările. Mai scot harta din când în când pentru a şi ştii ce văd. Altfel se învaţă geografia la faţa locului!

Mă despart un pic de grup, căutând liniştea şi totodată plăcerea săritului din piatră în piatră, evit intenţionat porţiunile de potecă lină tocmai pentru a căţăra câte un bolovan şi caut floricele ascunse în câte un ungher umbros.

Scena 4. Judele şi muzica din mintea mea

Timpul trece, soarele arde, norii se adună a ploaie din cam toate părţile şi nu trece mult până începe a tuna. Ajungem în Şaua Judele, punct cheie al traseului Bucura-Zănoaga şi de-acolo urcăm sus pe Judele, un vârf semeţ, abrut bine pe dreapta, însă abordabil prin stânga unde există şi potecă, dar şi pietre de cocoţat fiecare după plăcere şi puteri. Nu stăm mult sus, vine ploaia!

the hills are alive with the sound of music…

Îmi cântă într-una melodia asta. De fapt, tot The sound of music era la mine în minte. Și când terminam cu ea apărea my favorite things și apoi motivantul climb every mountain! Nici Edelweiss nu m-a lăsat baltă! Dimpotrivă, cu el se termina fiecare invazie muzicală…

Scena 5. Lacuri şi ploi

La coborâre urmăm traseul marcat punct roşu şi ploaia ne prinde într-un final, mărunţică şi sigură, dar fără să ne pună pe fugă. Pietrele îşi mai pierd din aderenţă acum că sunt ude, însă tot sunt uşor de trecut – nu pot să nu mă gândesc cum ar fi pe calcar în momente ca ăsta. Eu cu Andrei rămânem mai pe urmă, căci după atâta soare e binevenită o plimbare lejeră şi răcoroasă, ba chiar romantică sub cadenţa blândă a stropilor de ploaie.

După o primă zi de Retezat ştiu sigur că mai vreau şi mai ales, vreau pe vârfurile acelea înalte de unde lumea devine tot mai mică și mai pierdută în nesfârșirea ei…

În final, lacurile din căldarea Bucurei văzute din apropierea Șeii Judelui (lipsește doar Tăul Bucurel prezent totuși în prima fotografie):

Mai multe fotografii, albumul Retezat 14 – 16 august 2011.