N-ai cum să nu remarci tăietura peretelui Fläscherberg când treci pe autostrada de pe Valea Rinului, deși pe hartă boțul de stâncă e o nimica toată, mai ales că face parte dintr-o grupă a Alpilor cu vârfuri de aproape 3000m. Dar când iarna e instalată pe creste, prognoza nehotărâtă, musafirul dornic de munte, dar echipamentul nu e potrivit pentru condiții alpine, un asemenea loc e foarte bun pentru tropăit.
Nu e o tură spectaculoasă, mai degrabă una de cunoaștere a ce se mai găsește prin Elveția, însă are postare separată și fiind printre puținele alături de Andrei și fără Miruna, rămasă acasă cu bunica.
- Duminică, 20 noiembrie 2022, Grupa Rätikon a Alpilor Orientali, Muntele Fläscherberg.
- Traseu (propus de Andrei): din parcarea Steigstrasse, 7304 Fläsch spre (vârful ) Regitzer Spitz (1135m), coborâre prin partea opusă, înconjurat stâncăria și revenit prin satul Fläsch la mașină.
- Date: 16km, 888m+, 4h45min, strava
- Trupa: frații Andrei și Ștefan, Claudia
Contrar lungimii traseului sau a altitudinii atinse, tura n-a fost ușoară căci am avut ideea de a-mi testa bocancii de trei sezoane (niște La Sportiva Aequilibrium LT GTX luați în primăvară și lăsați la prăfuit de-atunci). Tălpilor mele le-ar fi prins bine niște zăpadă, iar nu porțiuni bune de forestiere tasate, iar gleznele și gambele s-au întrebat încă de la începutul turei de ce sunt pedepsite, viața în pantofii de alergare e mult mai sprintenă.
Ce se mai găsește prin Elveția
Ca să ajungem la locul de parcare am trecut puțin și prin Liechtenstein (FL), de-altfel zona e la graniță, ceea ce poate fi distractiv pentru opțiunile de roaming (Elveția nu e în SEE, dar FL este și intră la facilitățile UE + SEE). Asta ca fapt divers, dar și util, căci adesea semnalul e prost sau te trezești pe o rețea din țara vecină, astfel că hărțile offline și atenția la setări pot salva și bateria telefonului, nu doar creditul. Un motiv în plus „să tai datele” și să-l folosesc exclusiv pe post de cameră foto.
Și, ca orice drumeție la sub 2000m, combinația de poteci cu forestiere și cu porțiuni de drumuri asfaltate e ceva emblematic pentru Elveția. Asta pentru că există case solitare sau stâne care au nevoie de acces și, oricât de modest ar arăta ele, varianta cu hârtoape nu (mai) există.
Se mai află pe aici și o sumedenie de obiective militare peste care poți da, de-altfel, mai peste tot, dar pe stâncăria Fläscherberg, un bun punct de control asupra Văii Rinului, am văzut mai multe ca oriunde: depozite, buncăre, cazemate etc. Poate că rămase după cele două războaie mondiale, dar cu siguranță întreținute.
Neutralitatea militară înseamnă de fapt să fii ultra pregătit militar (printre altele, în Elveția armata e obligatorie, stagiile sunt recurente, cu arme deținute la domiciliu, iar poligoanele de tragere fac parte din ce mai poți vedea de pe autostradă).
Mica localitate viticolă Fläsch (datând de la 831) m-a surprins neașteptat cu o atmosferă și veche și modernă totodată, în unele momente aveam impresia că trec printr-un decor de film medieval. Arhitectura veche, gardurile de piatră din alte timpuri, restaurările neforțate, modernitatea, luxul, toate se armonizau într-o liniște mormântală căci evident, ca mai peste tot prin localitățile mici elvețiene, ai senzația că nu sunt locuite și că singurul lucru care se întâmplă e trecerea ta (sic!).
Ca atmosferă montană, urcușurile au fost moderate, potecile n-au fost tehnice, dar cu porțiuni destul de expuse unde o alunecare e cu siguranță… ultima.
Peisajul anunțat morocănos s-a dovedit destul de plin de culoare, acesta fiind arele plus al turei pe lângă priveliștea spre munții vecini. E drept că toamna a venit târziu și pe la elvețieni, dar frigul ne- amintit totuși în ce lună suntem și am scos totuși mănușile la purtat.
Una peste alta, măcar o dată pe lună trecem pe autostrada de pe Valea Rinului și, de fiecare dată, îmi e atrasă privirea de zone ca aceasta, izolate de munții mari, unde ne spunem că e bine de venit când nu avem idei. Acum că am aflat care-i treaba cu Regitzer Spitz, simt că am creat o amintire de-a locului de care să ne legăm „mai știi când am fost acolo?!?”.
Galeria foto
