Sunt câteva locuri deosebite lângă Brașov, iar Munții Țaga sunt unul dintre ele. Peste drum de Piatra Craiului, cu ocheade lungi spre Bucegi sau Iezer sau Făgăraș, cu drumuri și semne antropice, dar pustii cât ține ziua în perioadele când nu se pășunează.
E drept, nici nu te cațeri ca-n Piatra Craiului și nici nu strângi diferențe de nivel impresionante, dar uneori tot ce-ți dorești e „să ai un munte doar pentru tine”, să iei la picior o muchie, să străbați păduri și să analizezi munții din jur de câte ori se schimbă unghiul. Iar dacă vrei… e și un loc unde te poți pierde 🙂
Duminică, 8 mai 2021, Munții Țaga
La plimbare: Radu și Mike, Chloe și Guillaume, Claudia
Traseu: din drumul de Plaiul Foii pe ramificația Bârsa Fierului – Gura Pleșii – stânga de pe Valea Pleșii spre Poiana Găoaza – Vârful Capul Bârsei – Muntele Teascuri – Gura Pleșii.
Date: 18km, 850m+, 5h30m (strava)
Am mai fost pe același traseu în toamna lui 2020, atunci în alergare.
Pornim la drum în munți noi, Munții Țaga, „peste drum” de Crai
Și pentru că am avut companioni doi francezi aflați într-o călătorie prin lume pe un tandem, găzduiți peste noapte de Mike și Radu și invitați la o tură de trekking atipică la clasicele Mălăiești sau Curmătura, am povestit mai mult în engleză și am avut un ritm destul de lent pe alocuri. Neobișnuită a fost și ora de plecare, 15 🙂
Cât despre tură și locuri, nu sunt multe de spus în plus față de descrierile ce însoțesc imaginile de mai jos alături de jurnalul de data trecută. Țin totuși să menționez o mică lecție primită la această plimbare: am început pe soare și relativ cald cu ceva vânt, am avut chiar minute bune de stat la tricou, ca mai apoi în apropiere de Capul Bârsei vântul să se înăsprească și aerul rece să schimbe total percepția. Nu degeaba acolo „sus” natura încă era la stadiul de brândușe și viorele, iar mugurii fagilor în așteptare. Am pus geaca pe mine, dar nu am avut mănuși și s-a simțit, mâinile mi-au înghețat și sloi au rămas până am revenit la mașini.
Indiferent de mărimea muntelui, echipamentul trebuie să prevadă orice situație și uneori tocmai apropierea de casă ne face să greșim. Să mai spun că n-aveam nici folie de supraviețuire la mine? nici trusă medicală, căci nu-i așa, ce-atâta rigoare când mergi în Țaga?!? Dar dacă îți sucești o gleznă, timpul și frigul se vor simți la fel de aspru ca pe orice alt munte.
Ce loc fain de privit Craii ai gasit! 😉
Felicitari pt. atentionarea legata de pregatirea turelor „din spatele casei”! La munte e la munte, si daca la vantul rece s-ar fi adaugat si o ploaie si ceata, situatia putea deveni dificila, nu doar inconfortabila. Eu am fost nins in toate lunile anului in Carpati, si nu doar la altitudini mari.
E foarte la moda mai nou stilul „ultralight” pe munte, imprumutat probabil de la cursele de trail, dar lumea uita ca la o cursa organizatorii asigura si marcheaza traseul si mobilizeaza Salvamontul in zona. Alte riscuri iti asumi cand mergi autonom.
Spor!
Mike cu Radu l-au găsit, ei au mai fost la schi de tură sau MTB pe aici – e de venit în orice anotimp 🙂
Știu prea bine cum e cu trailul, doar sunt „virusată” și în vara asta voi participa din nou la câteva concursuri 🙂 În general, la trailrun sunt mereu pregătită de scenarii neplăcute, pentru mine sau pentru cei din jur. Culmea e că mereu îmi iau mănuși pentru că sunt mai sensibilă la extremități, dar din exuberanța primăverii mult dorite combinată cu Țaga-munte-mic-și-aproape… am fost mai superficială la alcătuirea rucsacului. Dar am făcut și ceva bun, mi-am pus un sendviș mare, că de obicei plec la mine cu un baton de ceva.
No bine, mai ai un pas pana la cutiuta cu slanina 😉
Adică mă voi întoarce la începuturi. Când eram mică, de pe la vreo patru ani, mergeam cu tataie cu vacile la păscut și mâncam slană cu ceapă și pâine… cu gust de ziar 😀