Prima zi in Piatra Craiului

Sambata dimineata, devreme, chiar foarte devreme, cu rucsacul in spate si cu sticla de cafea fierbinte in mana m-am prezentat somnoroasa la locul de intalnire. Studiasem hartile de pe internet si aveam asa o idee despre cam ce as vrea sa vad mai ales ca citisem in multe locuri despre frumusetile Pietrei Craiului.

La orele diminetii intram putin in urma soarelui in Zarnesti. Cafeaua se bause cu pofta, micul dejun intr-o poienita langa rau si acum nu ne mai ramasese decat sa cumparam o harta adevarata, o harta pentru care toata lumea ne trimitea la posta ca mai apoi tot ei sa adauge ca e sambata si posta e inchisa. Bun asa!

Am studiat harta postata in centrul orasului si ne-am convins ca avem tot ce trebuie pentru a porni la drum. Nu va imaginati ca am plecat asa, aveam totusi o harta printata. Intre timp ne-a picat in mana o harta de la o pensiune insa nu ne-a multumit prea tare. Informatiile erau putine, traseele doar marcate, fara detalii referitoare la durata, timpi intermediari. Avand experienta Bucegilor de doar cu o saptamana in urma ma asteptam ca la asa harta saraca traseele sa fie slab marcate, poate chiar deloc pe anumite portiuni.  N-a fost asa, ba dimpotriva. Piatra Craiului sta bine la capitolul asta si cei care se ocupa de asta isi fac treaba: refugii ingrijite, marcaje, indicatoare, pancarte cu informatii, poteci de pe care se inlaturasera bustenii cazuti in iarna.

Si… ne-am pornit la drum spre Cabana Curmatura pe traseul cu banda galbena, aproximat ca fiind de 3h-3 1/2h, traseu lejer de-altfel, numai bun de incalzire pentru ce urma sa fie a doua zi. Nici n-am plecat bine ca ochii-mi erau numai spre marginea padurii unde ma asteptam sa gasesc fragute. Si-am si gasit pana la urma 🙂

De la Fantana lui Botoroaga am luat drumul padurii si ne-am oprit in Poiana Zanoaga de unde parea ca mai avem de mers o ora. Am inceput sa ne prindem ca timpii par sa fie cam prea generosi, dar fie! nimeni nu se supara daca ajunge mai repede. Am poposit sa mancam, sa ne punem gecile de vant si pantaloni lungi pentru ca dinspre Fagaras sufla un vantulet a iarna,

Poiana Zanoaga.

In poiana – o stana. Apoi 3 caluti ce pasteau nestingheriti, unul ceva mai jucaus ne-a tinut in loc cat si-a dat in petec tavalindu-se prin iarba,

Am continuat sa mergem cu toate ca vremea era superba si te imbia sa ramai (mai ales cand vantul lipsea pret de cateva minute) si sa te intinzi la soare,

Pana la Cabana Curmatura n-a mai fost mult, dar ne-a luat mult sa mai plecam de-acolo. Asezata aproape imediat sub creasta, intr-un loc de unde se vedea toata Valea Curmaturii, cabana mi-a lasat o impresie foarte puternica de caldura, de camin, de loc tainic in care se aduna povestile, de refugiu si de meditatie. Am stat afara la soare pe bancute de lemn, am ascultat povesti ce ne-au facut sa radem zdravan ale unor vechi prieteni ai muntelui in jurul carora ne adunasem si de langa care nu ne mai venea sa plecam, am sorbit din cea mai buna cafea la ibric pe care am baut-o vreodata si-am privit indelung creasta Pietrei Craiului nemiscata de zeci de mii de ani ca un zid de aparare al zeilor nemuritori.

La Curmatura e loc ingradit pentru campare (10 ron pe zi/cort), se poate manca bine de la 7 dimineata pana spre 11 noaptea si se poate innopta in camere cu 2 pana la 12 paturi pentru sume variind intre 20-90 ron. Ce-as vrea insa sa retineti este vinul fiert si cafeaua pentru care merita sa dai o tura de cateva ore pana acolo.

Desi erau cateva varfuri aproape la care se putea ajunge si-ntr-o ora (Turnu, Padina Popii, Piatra Mica) am hotarat ca mai bine sa ne intoarcem pe alt traseu si sa ne bucuram de Prapastiile Zarnestilor despre care auzisem ca sunt impresionante si ca n-ar fi deloc frumos sa le ratam.

Am luat drumul Prapastiilor marcat frumos cu banda albastra, aproximat (iarasi generos) ca fiind de 3 ore. Fiind munti predominant calcarosi, apa a putut sapa de-a lungul timpului in stanca si sa formeze niste chei superbe, din cate am inteles si cu ajutorul prabusirii unui tavan de pestera.

Sincer nu stiu sa va spun cat am mers pe drumul forestier ce serpuia printre stanci pentru ca de o parte si de alta ma asteptau fel de fel de lucruri sa le descopar: flori pe care nu le mai vazusem pana atunci, stanci cu forme ciudate, pereti stratificati ce-si schimbau orientarea de parca rocile ar fi fost candva elastice, intranduri ca de pestera si peste toate soarele ce apunea si care razbea din cand in cand printre doua ochiuri de piatra.

Si uite asa, cu ochii din stanca in stanca am ajuns iar la Fantana lui Botoroaga si de-aici nu-mi mai ramanea decat sa mai caut cateva fragute inainte sa ajung la civilizatie. Am filmat izvorasul dupa ce l-am ascultat in liniste minute bune si ma gandeam deja la aburii unei ciorbe calde. N-a fost sa fie ciorba – orasul parca adormise – insa ne-am multumit prea bine cu o pizza facuta ca la mama ei la barul unui italiano vero stabilit prin partile noastre.

Seara s-a incheiat cu o baie fierbinte si-un somn zdravan. Fara ganduri, fara vise, doar cu o trezire planificata devreme pentru adevarata intalnire cu Muntele.

Later edit: Intr-adevar, cum putea lipsi harta??! Traseul parcurs in prima zi e marcat cu verde (sa nu incurc traseele cu rosu si raurile cu albastru) si este cel lung(ca distanta) care pleaca din Zarnesti.