Când descopăr locuri noi pe lângă Brașov, și știu că sunt abia la început!, mă încearcă sentimente contradictorii, regretul timpului pierdut – „de ce mi-a luat atât?!?” și entuziasmul lui „abia aștept să revin!”. Desigur, ambele se vor mai estompa în cazul meu, însă Munții Țaga au toate ingredientele pentru a-și face loc printre răspunsurile lui „unde să mai mergem?”. Căci e un munte de mers cu prietenii, nicidecum singur, de stat peste noapte la foc, de explorat prin sălbăticie atunci când vrei o pauză de la potecile clasice.
Duminică, 8 noiembrie 2020, Munții Țaga
Alergători care fac multe poze: Radu, Andrei și Claudia
Traseu: din drumul de Plaiul Foii pe ramificația Bârsa Fierului – Gura Pleșii – stânga de pe Valea Pleșii spre Poiana Găoaza – Vârful Capul Bârsei – Muntele Teascuri – Gura Pleșii.
Date: 18km, 850m+, 3h40m (strava)

Traseul nostru: până pe Capul Bârsei am urmat un forestier fără probleme de orientare, coborârea a fost ghidată de un track gps pe care nu l-am putut urma peste tot datorită doborâturilor de vânt

Traseul nostru din perspectiva vecinilor Munților Țaga (lipsesc Bucegii, Postăvaru, Măgura Codlei), de unde și priveliștile generoase pe care această zonă cvasi-necunoscută o oferă

Iar aceasta este o panoramă de pe Vârful Capu Bârsei, ca să vă faceți o idee câte se pot vedea de la 1499m
Notă. Nu există trasee marcate în Munții Țaga. Nu este foarte stâncos, astfel că nu par să fie poteci expuse, însă provocările vin din alte motive. Sunt multe zone cu defrișări (drumuri forestiere mai bine sau mai prost conturate care vă pot devia) sau cu doborâturi de vânt, sunt câteva stâne (vara cu siguranță sunt destule turme însoțite de câini), posibil gospodării temporare, sălbăticie cât cuprinde (nicio tură fără urmă de urs!).
La un moment dat am întâlnit și un traseu de la un concurs de enduro (se mai găseau benzi și ceva marcaje), o potecă ce era când foarte clară, când dispărea, astfel că impresia generală a fost că e indicat să mergi cu cineva care a mai fost sau pe vreme foarte bună și, pe cât posibil, cu ceva track gps desenat de-acasă pentru a menține direcția propusă. Altfel, cred că e un loc minunat de mers toamna și primăvara (munții mari au zăpadă pe creste, atmosfera e mult mai clară), dar și iarna la un schi de tură fără riscuri prea mari de avalanșă.
Recomand un articol foarte bine documentat despre relativ același traseu (parcurs în sens invers față de noi) – Ciuma… Munților Țaga de pe blogul Munte și Flori – cu un bonus pe Vârful Ciuma – articol care conține și multe informații interesante despre toponimia locurilor, dar și poze editate cu denumirile formațiunilor geografice, poze pe care le apreciez și mai mult acum când, împreună cu impresiile din teren, Munții Țaga nu mai sunt doar o zonă necunoscută de pe hartă, ci și un motiv de făcut planuri.
Dacă tot sunt la capitolul recomandări, asta aș vrea să fac la iarnă: pe schiuri de tură cu Mike și Radu sau, dacă vreodată o să fiu în stare să pedalez pe acolo, merge și cu bicicleta.
*
Din capul locului trebuie să spun că această minunată ieșire a fost cadoul primit de la Mike de ziua ei pentru noi. De ziua numelui, Mike – Mihaela, s-a oferit să stea cu Miruna, iar Radu ne-a ajutat să descoperim Munții Țaga. Fără ajutor, multe ture n-ar exista, iar Mike e spiridușul ce-a înlesnit destule în ultimii mei patru ani.
Discutasem anterior despre o tură rapidă pe la poale de munte care să includă scurtul sezon al frunzelor galbene și, cum propunerile nu erau agreate unanim, Țaga a sunat de departe „cel mai aventuros”, cum îi place lui Radu să spună, iar eu și Andrei nu mai fusesem. Ne-am organizat din scurt și recunosc că am avut ceva temeri legate de vreme: în Brașov, ceața a persistat dens până la prânz. Nu de alta, dar am văzut de sus cum Depresiunea era acoperită de marea de nori și a dat bine în poze (sic!).
Am parcat imediat după intersecția de Plaiul Foii și am început să alergăm cu Craiul în urma noastră. În față aveam versanții multicolori și o zi însorită. După nici un kilometru am intrat pe Valea Pleșii, spre stânga, iar după câteva sute de metri am făcut din nou stânga pe un forestier ce trecea pârâul. Aveam să ținem acest drum până sus pe vârf.
Chiar dacă nu sunt trasee marcate, iar drumeții obișnuiți sunt dintre cei care colindă toți Carpații, nu doar vârfurile de 2500m+ în concediu vara, am găsit gunoaie peste tot. Ca și după vizita în Munții Harghitei, concluzia mea e aceeași: cele mai multe gunoaie din munți provin de la unii localnici, ciobani, culegători sau lucrători forestieri. Iar aceștia sunt, dacă nu greu, imposibil de educat, ei trăind în altă lume cu care noi nu interacționăm (pe care doar o intersectăm și nu putem spune că o cunoaștem sau că am vrea să o cunoaștem…).
*
Continui cu un foto jurnal din motive de lipsă de timp. Asta ca să nu mă apuc să scriu ce am pe suflet. Mai bine las cărările toamnei să transmită energia lor pozitivă că poate și voi, ca și mine, aveți nevoie.

Cum se trece Pleșa (am făcut stânga peste pârâu urmând un forestier, pe drumul ce continuă ne vom întoarce). Foto: Andrei

Oprim des la poze, apoi recuperăm alergând câteva minute până la următoare oprire. Printre crengi deja zărim Craiul.

Ajungem în Poiana Găoaza (nume nedrept pentru lărgimea locului :D), unde nu mai știam în ce parte să privesc: Munții Bârsei (Postăvaru și Piatra Mare), Bucegii, Piatra Craiului!

Radu, oile și mica stână din Poiana Găoaza, o așezare extrem de pitorească cu Piatra Craiului „în spate” și cu vedere spre depresiune. Ciobanul a chemat câinii, care erau destul de mulți, unu la unu cu numărul oilor și caprelor. Foto: Andrei

După stână, drumul de pe stânga dealului ne deschide priveliști spre Muntele Tămașul și mai apoi spre Iezer-Păpușa și spre Făgăraș. Foto: Andrei

În față este Vârful Ciuma, dar nu ne tentează fiind împădurit. Îl vom ocoli prin dreapta pe același drum forestier pe care l-am urmat și până aici

După o alergare legată prin pădure, ieșim într-o poiană cu multe stâne. Undeva sus în dreapta e vârful Capul Bârsei și acolo vom face pauza de masă

Poze de cuplu (nehotărât). Ca să nu aleg, am pus toate variantele de tolănit pe iarbă uscată la soare. Minunat! Foto: Radu

Poza de grup în variantele cu sau fără soare în ochi (cu depresiunea sau cu Vârful Ciuma). Foto: Andrei

Coborârea de pe vârf spre Stâna Blidariu. Noi vom urma drumul, ceea ce nu a fost bine, pentru că se lăsa mult în stânga și ne-ar fi scos mult prea sus pe Valea Bârsei Fierului. Pe alte hărți am observat că traseul se lasă spre dreapta încă din poiană, până să se ajungă la stână.

Forestierul cel cu pământ moale numa bun de alergat ne-a scos în Poiana Teiului, care poiană nu era pe track-ul nostru, astfel că ne-am întors ținând marcajul forestier de muchie (banda roșie, simplă)

Învârteala de pe coborâre, când cu drumuri clare și potecuțe frumoase, când cu sărit copaci și traversat ierburi înalte. Bonus, o urmă de urs cu una de cățel înăuntru.

Coborârea cu tranzitarea unei gospodării temporară (cu lemne sparte pentru foc și pisoi – am lăsat căile de acces la fel cum le-am găsit, închise), ca mai apoi să urmăm un drum ce ne-a scos fix la Gura Pleșii de unde ne-am început traseul
Chiar dacă am zâmbit mult și m-am bucurat de priveliște și de vremea perfectă, de mestecenii colorați de care nu mă pot sătura, n-am putut să nu ignor lipsa formei, moleșeala, „greul” din picioare. Ceva n-a mers uns. A fost și este un an anapoda. Un an în care dacă faci febră te gândești la covid, dacă te doare gâtul sau ți se înfundă nasul te gândești la covid, dacă bănuiești că ai avea ceva nu te mai întâlnești cu alți oameni. Un an cu bule mici și foarte mici de apropiați. Poate prea mici. De cele mai multe ori nu e nimic, (m-)am ferit „degeaba”, dar știu prea bine că nu e degeaba. Nu aș putea face altfel, conștiința mea nu e una egoistă. Cumva, toate acestea se adună. De s-ar putea să scriu mai des…
Am reușit totuși în acest an să am parte de multe ieșiri frumoase (mulțumesc Mike și pentru aceasta!), să descopăr locuri noi, chiar munți noi, să alerg în dorul lelii cum e cel mai fain uneori, să merg cu bicicleta, iar asta îmi tihnește sufletul cu bucurie și recunoștință, alungând anxietățile inerente pe care nu le neg și nu le ascund sub preș, dar pe care le-aș strivi cu o săritură. Două. Trei.
Superb peisaj de toamna cu toate ca este noiembrie.
Bravo si multumim pentru poze.
A început târziu toamna, pe la jumătatea lui octombrie. E un an atipic în multe privințe…
Mulțumim, Claudia, pentru aprecieri și pentru … rememberul indus de sensibilul (dar și … dinamicul) tău fotoreporaj.
Marelena & Radu Pușcarciuc (Munte & Flori)
Iar eu am ocazia să vă mulțumesc pentru că sunteți principala sursă de documentare, mai ales pentru zonele mai puțin umblate.
Superbe poze ! Voi faceți munții frumoși ca așa sînteți voi: frumoși !
Noi cei care din diverse motive nu ajungem acolo, am fi nefericiți fără voi
Dumnezeu să vă ajute și pe mai departe și să avem mereu bucuria pe care ne-o dăruiți
Cu drag,
Traian
Mulțumim! Nu cred că suntem chiar atât de frumoși, dar muntele ne face să zâmbim generos și transmitem bucurie sinceră 🙂