Piatra Craiului, cu fetele în circuitul zmeurei… necoapte

A fost puțin ciudat să mă simt în Crai ca la patruzeci de minute de casă, o senzație cu totul nouă – prima tură cu plecare din Brașov 🙂
O tură frumoasă și relaxantă cu fetele, la inițiativa și ideea Vioricăi, cea care a și denumit traseul „circuitul zmeurei”, cu timp de zgâit la floricele și cu recomandarea că merită urcușul greu (sau coborârea, tot grea, depinde din ce sens veniți) pentru câte tufe de zmeură sunt în zona Tămășelului, numa’ singuri să nu mergeți că e la Moș Martin acasă.
Totul până la zmeură însă, mai trec două-trei săptămâni până se coace.

Când: sâmbătă 4 iulie 2015
Unde: Munții Piatra Craiului
4 fete: Viorica, Dana, Alina și eu
Dovada: album foto
Traseu: după cum se vede pe hartă, 6h în ritm de voie (Plaiul Foii – Refugiul Șpirlea – Umerii Pietrei Craiului – Șaua Tămășelului – Curmătura Oțețelei – Curmătura Foii – Plaiul Foii)

Zărneștiul, mai aproape ca niciodată

După câteva nopți de dormit pe tare, a se înțelege pe jos, am cedat instant propunerii Vioricăi să vin la Plaiul Foii de vineri seara. Oferta? O noapte la cort, pe salteluță, în sac de dormit de iarnă plus reîntâlnirea cu o parte din pinguini. Cum să refuz??!

De la mine până la gară sunt în jur de 12 minute pe jos, dar pentru că mintea mea nu concepe să locuiesc așa aproape de gară, am plecat cu o oră înainte. Nici să merg doar 40 de minute până în Zărnești n-a fost o realitate banală de acceptat, parcă era prea aproape.

În Zărnești cerul era pus pe ploaie și picura mărunt, dar în niciun caz n-aș fi rămas în gară să-i aștept pe Octavian și Vio, astfel că am luat calea Plaiului Foii. Doar înserarea și ploaia m-au oprit din avânt, pe care, de nevoie, l-am potolit la adăpostul unui foișor cu masă și băncuțe aflat „în curtea” neîngrădită a unei case în construcție, aproape de (viitorul sau actualul, naiba mai știe) centrul Parcului Național Piatra Craiului.

Acolo în foișor m-a prins noaptea, cu fundul pe masă și picioarele atârnând deasupra băncuței ude pe care streașina nu reușea să o acopere și cu ochii spre Piatra Mică, închipuindu-mi boem că e o seară oarecare petrecută în foișorul curții mele, astfel că n-am simțit defel nerăbdarea așteptării, dimpotrivă, am avut un răgaz de nefăcut nimic și privit muntele de care rar am parte.

Doar un câine lup ce tot îmi dădea târcoale și care mi-a recunoscut supremația statului la înălțime, cerea simțurilor ascuțime. E drept că am avut tot timpul din lume să-mi imaginez cum țopăi pe masă apărându-mi citadela, înarmată cu așchia cu care mă dotasem într-un răstimp de neatenție al patrupedului, ce nu dădea semne că ar vrea să se împrietenească, ci doar să mă studieze în căutarea punctului vulnerabil.

Așa m-au găsit Octavian și Vio, în lumea muntelui și a scenariilor viteze, că deh, mintea scornește și când o odihnești. La Plaiul Foii ne-am întâlnit cu Emil, un pinguin cu multe istorii la activ, iar mai târziu cu restul trupei. Mâncare, băutură, frig ce te cuprinde întocmai ca să apreciezi și mai mult căldura sacului de dormit. Am fost musafir în cortul Silviei pe care am cunoscut-o cu ocazia acestei zile și căreia îi foarte mulțumesc pentru cele două nopți.

Circuitul zmeurei… mai mult flori

Ne-am împărțit în două trupe, unii pregătiți de Muchia Bondarului și trupa fetelor la care m-am înscris și eu pentru o drumeție ușoară de care chiar aveam chef. Viorica a propus traseul și s-a ocupat de pe unde și cum, eu mai fusesem o dată cu Mike, Radu și Cristina, dar în sens invers, la o refacere după un concurs, Hit the Top – la ceas de seară prin Piatra Craiului.

Am pornit ușurel la drum, mai întâi spre Refugiul Șpirlea, povestind una alta ca fetele. Picioarele mele mergeau în dorul lelii, așa le-am simțit, după două concursuri le venise rândul să nu facă nimic deosebit, doar să meargă.

Poate tocmai de aceea urcarea până la refugiul Șpirlea mi s-a părut mai ușoară ca niciodată, deși Dana are mai mult ca sigur altă părere. Pauza la refugiu n-a fost pe cât de lungă ne-am dorit-o fiind, se înțelege, destul de multă lume.

Traseul spre Umerii Pietrei Craiului e destul de fain, însă într-o continuă urcare, astfel că Dana și Alina au dat semne că nu sunt interesate de ajunsul până la Cerdacul Stanciului și Marele Grohotiș. Chiar și așa, au apucat să se „bucure” de farmecul grohotișului, iar stâncăriile pe la baza cărora am tropăit sunt la fel de spectaculoase.

Ritmul de plimbare ne-a permis mie și Vioricăi se ne facem damblaua cu uitatul pe îndelete după flori prin iarbă, iar „captura” nu a întârziat să apară: două orhidee verzi (incluse în colajul floral cu alte minunății ale Craiului).

Mic ierbar de iulie din Piatra Craiului, I
Rândul de sus:
– Clopoţei (Campanula persicifolia)
– două specii de bujor, orhidee (verzi)
– Ciucure (Campanula glomerata)
Rândul de jos:
– bujor, orhidee (Anacamptis pyramidalis)
– sipică (Scabiosa ochroleuca)
– bujor, orhidee, poroinic (Dactylorhiza sp.)
– lipicioasă (Lychnis viscaria)

De la Umeri am urmat indicatorul și traseul marcat spre Șaua Tămășelului. Poteca e foarte faină și nu coboară prea abrupt până intră pe o blândă curbă de nivel.

Chiar în prima poieniță de sub grohotiș am întâlnit însă frumoșii bulbuci de munte, floare ocrotită prin lege și pe care, în sfârșit reușesc să o văd în varianta ei înaltă de pășune – eu numai sus pe creasta Craiului am avut bucuria și acolo era minionă tare.

De-acum ne tot așteptam să apară lanurile de zmeură. Și-au apărut tufele… înflorite sau abia trecută floarea, dar nici urmă de fructe rozalii… Și am mers destul de mult printre tufe (să-ți tot imaginezi cum ar fi să și culegi câte ceva…) pe o cărare cu iarbă înaltă de ne-am apucat să dăm pau-uri ca să avertizăm ursul să ne ocolească, să nu intre în gura fetelor. Și dacă primul pau al lui Vio a speriat-o pe Dana, apoi Dana numai într-un pau ne-a ținut.

Poteca e destul de frumoasă o perioadă, chiar dacă traversează când bălăriile crescute hapsân din solul defrișatei păduri, când pădurea întunecată de conifere, unde și văzut două excremente de urs, ambele recente, unul chiar proaspăt 🙂 Din Curmătura Foii începe însă coborârea. Grijă mare la făcut dreapta, sunt niște doborâturi acolo de tot haosul.

Coborârea pe acolo are două calități: lungă și abruptă. La un moment dat e așa de abruptă încât îți dorești s-o urci… Recunosc, pentru zmeură aș urca-o, sau măcar pentru murele ce par să străjuiască drumul forestier în care se transformă de la un punct încolo. Nici poze n-am mai făcut, eram cu ochii după fragii care, deși se află în plin sezon, aici abia înfloriseră… La barieră / podul peste Tămășel dăm și de fragi, pe care Vio îi culege cu hărnicie până ne zorește ploaia să ne punem pelerinele și să plecăm spre corturi.

Cabana Plaiul Foii, doar cu numele cabană

Am zis că o să scriu despre acest subiect și am s-o fac. Mi se pare foarte scumpă, cel puțin la partea de restaurant. Cea mai ieftină ciorbă este 12.5 lei, servită într-un bol banal, de cantină, la o cantitate care până și mie mi s-a părut mică (eu rar îmi pot termina porția de mâncare). La cum au decorat și au amenajat frumos „cabana” (pensiunea mai corect spus), ar putea măcar să folosească o veselă tradițională, iar pe masă să fie întins un ștergar, că doar n-or fi pierit toți meșterii care le țes…

Nu-mi prea venea să mă ating de alte feluri de mâncare, piperate și ele. Și nici cu băutura nu mi-e rușine, de-o serveau la La Om sau în Șaua Funduri mai ziceam… dar să ceri tu 12 lei pe o sută de grame de țuică, de-aia îmbuteliată de știm și noi cât costă, păi se răscolește țăranul român sub pruni…

Cât despre specificul de munte, nu mai e nici o legătură, poate doar în amintirile drumeților și alpiniștilor ce-au tot poposit aici, la cort sau la vreo masă de lemn. Muzica răsună a bar la marginea șoselei în parcarea tiriștilor, atâta doar că privind creasta frumosului Crai te dezlegi ca balonul de firul ce te ține legat și plutești cu privirea în lungul și înaltul ei…

Și nu, Cabana Plaiul Foii nu mai e cabană în sensul în care sunt cabanele în Carpați, e o terasă, o pensiune, orice altceva. Nu e cazul să-i spui cabanierului pe unde pleci în traseu azi. Un băiat deștept și cu ceva bani ar putea deschide acolo în zonă o cabană, o Curmătura Foii poate, cu vino-n încoace pentru iubitorii de munte, că deh, undeva trebuie să tragi când te răzbește frigul sau ploaia. Adevărata cabană de munte e un cămin.

Epilog cu potop și afinată

Tura cu fetele s-a încheiat sub o ploaie ușoară de vară. Tragem la terasa sus numită și ne luam care ciorbă, care papanași, plus câte o bere. Eu cu Vio, ajunse cam devreme la tabăra de bază după standardele noastre și poftind la florile din poienile de sub refugiul Diana, pornim să le explorăm. Pe când lumina soarele ăl mai frumos câmpul cu flori, de ieșeau fotografiile ca de catalog, iaca dinspre Zărnești un nor tuna și fulgera și ca-n povești se-apropia.

Mai multă grijă aveam pentru alpiniștii noștri aflați la început de retragere din traseu, după cum bine știam din fotografiile cu zoom ale Vioricăi. Noi, am umblat prin poiană până ne-a înghesuit potopul sub un alun. Și-am stat acolo până când răbdarea mea n-a mai putut sta streașină și am pornit spre corturi. Nici n-am ieșit bine la forestierul spre Plaiul Foii că ne-am băgat sub un alt alun – nu ne prea venea să ne lăsăm așa răpăite. Într-un final, s-a potolit și ploaia și a intrat și frigul în noi cât să ne promitem ceva tărie… știți voi unde. Eu n-am avut nevoie să beau prea mult, m-am încălzit repede.

Aproape că mă încerca somnul când i-am auzit și pe restul tropăind în jurul cortului, ajunseseră și ei cu bine. Abia după am adormit fără grijă, doar odihnă, pe salteluța tare tare confortabilă – cum oi fi trăit eu până acum doar cu izopren??! Dimineața aveam să plec spre Brașov, cel atât de aproape de-acum.

Mic ierbar de iulie din Piatra Craiului, II
Rândul de sus:
– priboi (Geranium sanguineum)
– răculeț
– bulbuc de munte (Trolius europaeus)
– bănică, cărbuni, schinuţă (Phyteuma orbiculare)
Rândul de jos:
– ochii șoarecelui (Saxifraga rotundifolia)
– căldăruşă (Aquilegia vulgaris)
– linariță de munte (Linaria alpina)
– micsandră (Erysimum odoratum)