meet the sun
Jurnalele turelor mele pe munte și tot felul de articole pe tema ”munte, munte, munte!”: drumeții, alpinism, schi, alergare montană, ture cu prietenii, în doi sau solitare, ture de iarnă sau vară, pasiune pentru florile munților și un dor ce poartă un nume: Carpați.
Am amanat acest jurnal si nu stiu de ce am facut-o… O vreme m-am simtit coplesita apoi s-au ivit altele si altele si amintindu-mi am simtit ca mi-am tradat muntele. M-a primit cu bratele deschise la prima noastra intalnire alba, iar eu am dat gres nemultumindu-i la timp…
În curând microbuzul de 4.45 m-a îmbarcat spre Bucureşti. Statusem câteva ore bune într-o localitate de munte şi eram singura în bocanci. M-a mâhnit asta, ca şi grupul de adolecenţi care veniseră aici doar ca să bea. Restu’ lumii era la fel ca în Oraş. Doar un localnic, doi, păreau că mai au habar de munţii ce se înalţă acolo lângă ei, de cărările şi de urşii lor, şi unul chiar m-a analizat o vreme si mi-a zis “Dumneata, copilă, se vede ca iubeşti muntele. Te uiţi la el într-un fel anume…” şi da, chiar mă simţeam ca o copilă, cu toată fiinţa mea cât un munte.
In Ultimul Hotar: Fagaras am vorbit despre raceala si indiferenta acestui munte in tonuri mai mult decat neprietenoase…
