Mini aventuri în Alpstein. Prima întâlnire cu ibecșii

Alpstein Saxerlucke Altmann 23

O marmotă m-a fluierat răstit de undeva de sus și, privind instinctiv în jos, am văzut patru-cinci funduri blănoase fugind sincron la vale. Am tresărit, căci eram cu ochii după ibecșii împrăștiați pe versant și care au continuat să pască neperturbați, dar și pentru că mă obișnuisem cu marmotele de dinainte, ce nu m-au perceput ca pe o amenințare. Ghemurile de pluș s-au oprit, m-au verificat, după care, una câte una, au dispărut în grohotiș. Am revenit la ibecși, urma să trec la câțiva metri de cei de la marginea turmei, iar senzația nu semăna cu întâlnirea unei capre negre.

Primul (meu) ibex, de-a dreptul rotofei, cu o blană scurtă pe burta gata să plesnească, păștea sonor, de parcă nu mai văzuse iarbă verde. Ochii aminteau vag de cei ai unei căprioare, dar coarnele lungi alungau orice asociere cu ciutele sau caprele negre, ci mai degrabă cu berbecii. Mi-am văzut de poteca mea, el de iarba lui, și uite așa am tras pripita concluzie că ar fi niște blajini.

...citește mai departe ↑

Din Zermatt la Hörnlihütte: nu am visat să urc acolo, dar am coborât visând

Zermatt Matterhorn 1

O drumeție emblematică pentru muritorii de rând este până în punctul unde începe adevărata ascensiune pe Matterhorn, la celebra cabană/hotel/restaurant Hörnlihütte. Așa am început și noi și chiar dacă a fost acea zi când vârful a stat ascuns în nori, să urci și să ți-l tot imaginezi, să-l simți acolo imens, dominând totul în jur, indiferent la orice, e un sentiment aparte.

Și dacă prima mea drumeție la 3000m nu s-a simțit cu nimic diferit de cele la 2000, să pășesc prin lumea rocilor modelate de ghețari m-a impresionat de-a binelea. Lacurile glaciare au fost toate gri de la torenții învolburați, dar coloritul și varietatea pietrelor m-au luat prin surprindere, pășind printr-o altfel de frumusețe pământeană care, spre deosebire de flori, nici în poze nu poate fi surprinsă. În ce privește suvenirurile, m-am mulțumit cu pietricica de sub Matterhorn, aleasă și aceea tare greu…

...citește mai departe ↑

Scenic Trail 2023 – Cursa K54

Scenic Trail K54 Crocione 3

Încerc să fac din această poveste o lectură și pentru cei care nu aleargă. Până la urmă, a urma sârguincios un antrenament luni de zile e la fel cu a te pregăti pentru un job nou, pentru o dizertație, a crește un copil, a renova o casă etc. Lista poate continua, dar cheia în care e citită e perseverența zilnică cu tot ce cuprinde ea, muncă, satisfacții, încrâncenare, entuziasm, suferințe ce vin și pleacă, căci la final tot ce contează e că TE-A ȚINUT.

Poate nu iese cea mai bună cursă, cea mai mare notă, cel mai fain job, cea mai fără cusur casă, dar toată strădania rămâne, ea e martorul tău, ea îți arată cum poți continua. Dar mai ales, te învață că după ce ți-ai asigurat un nivel de bază și o evoluție ascendentă, să-ți dorești mai mult implică și cât mai multe greșeli evitate. Și aici e arta, să le identifici pe cele care te caracterizează, cu sinceritatea celui care a muncit pentru fiecare „metru”.

Cert e că în lipsa unui „antrenament” acumulezi frustrări în zilele proaste și multă euforie în zilele bune, dar cu ajutorul unui antrenament intervine constanța, vezi lucrurile ceva mai obiectiv și poate cu mai multă înțelepciune.

...citește mai departe ↑

Innsbruck Alpine Trailrunning Festival 2023 – cursa K35

Innsbruck Alpine K35 28

Unele zile sunt bune chiar și după o noapte la cort lângă o biserică ce-anunță insomniacilor orele fixe, jumătățile și, probabil, și sferturile. Unele zile încep fără emoții, soarele se strecoară la răsărit printre munți, copaci și rulote până pe vârful nasului, lentilele se așază perfect peste iriși, unele astfel de zile încep și cu golit de burtă, nu râdeți, că e lucru esențial când urmează o cursă. Doar mama hormonilor mei știe ce s-a întâmplat de m-am trezit așa senină și încrezătoare, dar mai ales, că mi-am continuat ziua în același spirit, de la start până la finiș.

Patru ore care au trecut repede, fără chin, fără îndârjire. O plăcere continuă să alerg și la deal și la vale simțindu-mă în control, nimic haotic, o bucurie să descopăr acest colț din Alpi, să vorbesc cu oameni noi, să scot un timp bun confirmat apoi de podium (și nu la mine în „comună”!), să trăiesc această versiune a mea care mă vizitează… cam rar. Până la următoarea reîntâlnire, carpe diem!

...citește mai departe ↑