Bun loc de revelion la Bunloc, început de an pe Piatra Mare

Bunloc-Piatra-Mare-03-rw.jpg

Ultima noapte a lui 2015, senină și înstelată, ne-a găsit în curtea cabanei Sava de pe Muntele Bunloc privind depresiunea Brașovului plină de lumini, dintre care unele se aprindeau și luminau efemer, spre încântarea privitorilor înfofoliți zdravăn: artificiile. Prima noapte a lui 2016 ne-a găsit așa cum ne-a lăsat 2015, împreună, căci sufletește ni i-am alăturat și pe cei care au lipsit fizic. Bunloc-ul e fără îndoială un loc bun să faci revelionul, cred că a fost cea mai faină priveliște de care am avut parte până acum în noaptea dintre ani, fără să te deplasezi: de la fereastră sau hai, mai fă doi pași afară prin zăpadă.

...citește mai departe ↑

Creasta Rodnei din Pasul Rotunda în Pasul Șetref

Rodnei-creasta-01.jpg

Experiența a fost mult mai intensă, mai consistentă decât se poate descrie, creasta e de-altfel un traseu de două-trei zile. E genul de tură pe care o rumegi în timp și îți amintești de fiecare dată alte detalii. Am cunoscut Munții Rodnei dintr-un foc și am adăugat încă o tură memorabilă alături de Mike. Alături de parcurgerea crestei Făgărașului la două zile și de locul doi la Maratonul Pietrei Craiului, creasta Rodnei la o zi se înscrie în principalele realizări, dintre cele montane, ale lui 2015.

...citește mai departe ↑

Postăvaru, drumeția de duminică

Postavaru-Poiana-Brasov-3123-2.jpg

De când m-am mutat la Brașov a crescut numărul orelor de somn (aerul tare? că schimbare de fus orar, nu-i!), iar când te trezești pe la zece, unsprezece în weekend, nu prea mai poți porni la drum pentru drumeții în munți ceva mai îndepărtați, ca Hășmaș de pildă. Și-atunci, unde te-ai mai putea grăbi?!? Îți pregătești pe îndelete un mic-dejun, apoi rucsacul, și pentru că Brașovul și împrejurimile sunt acoperite de ceață, te îndrepți spre cel mai apropiat vârf de pe care ai putea să vezi soarele și… mări de nori la picioare.

...citește mai departe ↑

Tentative prin nămeți, Oslea și Iorgovanu

Oslea-513.jpg

Zăpadă mare, prea mare pentru picioare în bocanci, fără schiuri sau rachete. N-am ajuns prea departe, abia dacă am respirat aerul înălțimilor de peste 1800m. Am săpat tranșee prin zăpadă, dar nu munca ne-a întors la căldura și confortul pensiunii, ci viscolul și ceața. Să muncești bătând urme e fitness în definitiv, dar să nu vezi nimic e de-a dreptul mobilizator pentru a face cale întoarsă la timp.

...citește mai departe ↑