Pentru prima oară în Munții Țaga

Când descopăr locuri noi pe lângă Brașov, și știu că sunt abia la început!, mă încearcă sentimente contradictorii, regretul timpului pierdut – „de ce mi-a luat atât?!?” și entuziasmul lui „abia aștept să revin!”. Desigur, ambele se vor mai estompa în cazul meu, însă Munții Țaga au toate ingredientele pentru a-și face loc printre răspunsurile lui „unde să mai mergem?”. Căci e un munte de mers cu prietenii, nicidecum singur, de stat peste noapte la foc, de explorat prin sălbăticie atunci când vrei o pauză de la potecile clasice.

...citește mai departe ↑

Descoperind Munții Harghitei


Îmi încep pledoaria pentru acești munți povestindu-vă zile posomorâte de toamnă încă verde într-un aproape trecut octombrie, înălțimi cu aspect de deal, mai toate împădurite, geaba cauți culmi golașe și creste stâncoase, văi după alte văi, mai toate identice, de parcă singurul reper e soarele când răzbate prin nori, labirintul de drumuri forestiere cu potențial sigur de înnămolire și rătăcire, un peisaj aparent monoton cu inserții antropice, dar în care mi s-au redefinit liniștea, discreția, sălbăticia și o atmosferă nordică după care sufletul mea tânjea fără să-mi spună.

...citește mai departe ↑

[Făgăraș] Negoiu, cum vii și treci pe lângă vârf

Ajung a patra oară pe Negoiu, dar ca niciodată până acum, nu o fac în grabă. Nu e iarnă, nu e parcurgerea crestei de la vest la est, nu sunt într-un grup rapid, ci sunt cu prietena mea cea mai bună într-o drumeție în care ne bucurăm în tihnă de marele munte și-l admirăm cum numai ajunse la maturitate o putem face: cu recunoștință că există și că ne umple sufletul încă o dată cu frumusețea lui.
Veți spune că romanțez, dar când condiția fizică îți îngăduie să mergi zi de vară până-n seară fără să resimți un efort deosebit, nu mai cucerești munții, ci te bucuri de ei, vârfurile sunt doar cifre, locuri prin care treci că pe acolo trece poteca și spre care nu te târăști cu ultimele forțe, care rareori au o frumusețe aparte, singulară, așa cum are o strungă sau o custură pe buza hăului sau o căldare cu stânci prăbușite printre care te strecori ca un pitic pe tărâmul uriașilor adormiți. Șșșș!

...citește mai departe ↑

[Cozia] Muchia Scorțaru, de fiecare dată altfel

Cozia. Scortaru - Vladesei

De când stăm la Brașov, Cozia înseamnă departe. Mi s-a făcut dor din când în când, recunosc, dar nu cât să pun țara la cale. Întâmplarea a făcut ca Miruna să vrea la București la bunica, noi să o ascultăm și chiar să o lăsăm la bunica pentru prima dată, iar apoi să începem un concediu în doi. Andrei propune o revenire în Cozia pe unde a umblat de multe ori prin tinerețe (sic!) și îl cooptăm și pe Andrei T., care nu mai fusese. Traseul îl alegem la fața locului și va fi o combinație de marcaj turistic și de bălăureală, cât să surprindem frumusețea și sălbăticia unui munte mic, dar cu personalitate și cu mai multe prăpăstii decât se întrevăd de pe Valea Oltului.

...citește mai departe ↑

[Piatra Craiului] Vâlcelul cu Fereastră

Cu emoții ușoare, bocanci grei și conversații deja uitate, urc pe pajiștea verde spre crestele albe prin inima cărora nu am mai ajuns demult. E prima întâlnire cu Vâlcelul și după atâta vreme cu casca la naftalină, mă întreb dacă mai pot să mă cațăr… din amintiri. Nu că aș fi fost vreodată vreo alpinistă, dar parcă au fost vremuri când ajungeam mai des pe astfel de trasee, când nemarcatele erau o răsplată a experienței montane sau o consecință a prieteniilor potrivite (mai ales!). Acum, m-am simțit ca plecând într-o expediție în familie, patru prieteni pe tărâmul ce ne-a adus împreună, muntele.

...citește mai departe ↑

[Bucegi] Pași în doi pe cărările vestice ale Bucșoiului

Bucegi

Pagina jurnalelor spune că am urcat pe potecile Bucegilor de cel puțin patruzeci de ori. Iar asta înseamnă și mult și puțin în același timp. Cum nu am parcurs nici măcar toate traseele marcate, iar unele trasee sunt complet diferite vara față de iarna, entuziasmul mi-e la fel de intens de fiecare dată când revin. Bucuria e cu atât mai mare dacă parcurg o potecă pentru prima dată, încă dinainte de a o vedea, pentru că indiferent de impresia lăsată, va fi încă un pas spre cunoașterea acestui munte, foarte complex ca profil și dificultate, în ciuda bagatelizării/aglomerării asidue din vara covid-ului.
Cum nu suntem superstițioși și abia am intrat în zilele de concediu, marțea ne-a adus doar ceasuri romantice pentru o tură intimă în doi, de care nu avem prea des parte de când suntem părinți.

...citește mai departe ↑

[Făgăraș] Vals pe Valea Sâmbetei: Muchia Drăgușului, La Cheia Bândei

Drumetie in Fagaras. Cascada

Eu știu ce-am făcut pe 5 august, am ajuns pe creasta Făgărașului cu prietena mea cea mai bună. Noi două, ca pe vremuri. Nici nu a prea contat pe care traseu, vârfurile, căldările, era mult dor de-o drumeție cât ziua de vară, iar grandoarea marelui munte o simți de cum scoți nasul dintre molizi, adesea pe poteci mai solicitante ca cea de creastă.
Retrăiesc încontinuu câteva momente de care nu pot și nu vreau să mă desprind, o cascadă nespus de frumoasă pe pat de stânci îmbrăcate cu mușchi verde și flori albe, acalmia norilor ce mi-a răcorit pielea arsă de soare pe urcarea urcărilor și în care nu se auzea niciun sunet, ridicarea ceții pe firul crestei devenită graniță între pășunea însorită și abruptul rece și gri, blocurile uriașe de stâncă împrăștiate prin toată căldarea pe sub Colțul Bălăceni, ca niște firimituri din pâinea uriașului, unde am avut certitudinea că nimic nu e veșnic – și munții se frâng.
Dar ce ape limpezi curg la vale…

...citește mai departe ↑