Fiind atât de plină de Alpi, Elveția e încă o mare necunoscută pentru mine, ajungând la concluzia că e suficient să treci un pas montan, să intri pe o altă vale, ca să se schimbe destul de mult peisajul și specificul. Tot Elveția cea curată și îngrijită, dar parcă… alta. În timp ce obiectivele majore pentru care multă lume vine aici rămân în continuare nevizitate, încerc să înțeleg din ce e făcută această țară.

Și cu cât trece timpul, mă impresionează tot mai mult nu frumusețea naturii, că e implicită, ci munca celor care au domesticit aceste meleaguri, deloc ospitaliere. Și s-a muncit titanic, sute de ani, zeci de generații, cu huma, cu stânca, cu apele de tot felul, în toată Elveția, dar în Ticino am avut senzația că s-au jucat uriașii de-a lego cu piese din piatră. Iar la final, toropiți, au râmat niște canioane să se răcorească, au suflat în briza lacurilor semințele de palmier de prin buzunare și s-au culcat la soare până le-au crescut fagi pe spinările solzoase. Dar cum uriașii nu există, cel pe care l-am urcat eu nu s-a trezit 🙂

...citește mai departe ↑