Măgura Codlei, neplănuita creastă nordică

Am plecat spre Bucegi, am cotit spre Piatra Craiului, iar o pană dubioasă ne-a făcut să ajungem în Măgura Codlei. Într-un weekend cu parcă prea multă zăpadă proaspătă prin unele locuri, am ales un traseu atât de sigur că n-am mai văzut zăpadă deloc. Mi-aș fi dorit cu siguranță un peisaj mai spectaculos decât cel împădurit și înnorat al Măgurii Codlei, însă timpul petrecut alături de cea mai bună prietenă e la fel de prețios. N-am rămas pe minus nici cu muntele căci nu mai fusesem pe traseul de la nord de vârf, o creastă cu lapiezuri calcaroase pitite de o pădure virgină unde arborii par desprinși din poveștile cu Muma Pădurii. Sau cu zâne, după caz.

Duminică, 13 decembrie 2020, Munții Perșani
Trupa: Mike și Claudia
Traseu: Codlea (Poiana Maial) – triunghi roșu – dreapta la intersecția cu bandă albastră – stânga pe triunghi galben – Vârful Măgura Codlei (1292m/1294m) – dreapta pe punct roșu – dreapta pe un forestier cu marcaj vechi cruce roșie – zona Maial.
Date: 13.5km, 800m+, 3h30min (~30min pauze)

Sursă hartă: panou informativ din zona Maial. Traseul nostru: cu albastru.
Cu roz este partea sudică a crestei pe care am parcurs-o în ianuarie anul acesta, incluzând și descoperirea Cetății Negre.

Info: Urcarea pe triunghi galben este destul de abruptă și are câteva zone stâncoase ce trebuiesc cățărate cu un pic mai multă atenție.
Coborârea pe punct roșu (creasta nordică) este accidentată, cu multe stâncării.
Marcajul punct roșu continuă spre Ștrandul Codlea unde, probabil, face joncțiunea cu punctul galben spre Maial, dar noi am ales forestierul pe curbă de nivel ce nu a pus probleme de orientare, marcajul cruce roșie fiind vechi, dar observabil (la intersecția cu punct roșu marcajul cruce roșie este acoperit cu vopsea neagră).
Marcajul bandă albastră care apare în teren dar nu și pe hărți, este marcat din loc în loc cu plăcuțe informative ca fiind „circuit” cu pornire din zona Maial, însă nu îmi este clar care este integral traseul său.
Chiar dacă cei de la munții-noștri.ro nu au hartă pentru Perșani, vă puteți verifica poziția gps în aplicație, unde apar și o parte dintre poteci.


Povestea acestei zile e despre armonie cumva. Chiar dacă roata buclucașă a fost un macaz ce a schimbat total direcția planurilor noastre, aerul pompat la benzinărie și garanția unei vulcanizări mobile la care se poate apela inclusiv duminica, ne-au relaxat și am găsit rapid niște poteci pe care să ne continuăm plecarea de-acasă.

Am găsit o Măgura Codlei un pic anostă, dar liniștea e binevenită în orice formă. Uneori, iarba de prin pădure părea nepotrivit de verde. Poate și unde ar fi trebuit să ne întâlnim cu zăpada. Povestind și întreținând un ritm rapid pe urcare, cu ochii spre zările de unde ni s-au arătat doar nori albi, rareori un soare fad, timpul a trecut parcă prea repede și kilometrii au devenit doar niște numere.

Mi-a plăcut culmea de la nord de vârf, nu atât pentru lapiezurile calcaroase, cât pentru arborii scunzi, deformați, contorsionați în lupta pentru viață, acoperiți cu licheni, ce descriu o pădure ușor atipică, dar cumva normală pentru condițiile neprielnice. Cu un pic de ceață în decor, fotogenia crește. Primăvara, pe aici e plin de ghiocei și cu siguranță ar merita dedicată o zi. Dar una senină.

Cu dorința de minimă aventură pitită în subconștient, n-am mai avut răbdare să coborâm la ștrand și am făcut dreapta pe forestierul destul de clar. N-am avut nimic de deslușit, drumul ne-a dus unde ne așteptam, poate doar finalul ne-a surprins spiritul de orientare.

Pe la poalele muntelui am tot traversat secțiuni plantate cândva, când fagi, când stejar, iar uneori alinierea copacilor se derula în câmpul vizual ca într-un film rusesc, de-acela lung din care nu înțelegi prea multe, dar de care nu te poți dezlipi. Ceva din banalul acelei păduri mi-a rămas întipărit în minte și a devenit imaginea zilei. Greu de spus de ce, poate că a fost doar o oglindă simbolică a ultimelor săptămâni.

Triunghi galben începe cu o urcare de dai în nas. Apoi pare să se domolească, dar urmează stâncăriile de pe care se pot zări atât de multe într-o zi senină…

Vara, pe-aici sunt ierburile de-un stat de om, urzici și clopoței giganți deopotrivă. Acum, pădurea e un tablou încremenit, liniștitor

Grota de sub vârf

Ne oprim la grotă pentru poze și… joacă.

Pe vârf erau doi tipi. Ne roagă să le facem o poză. Facem. Se oferă să ne facă o poză. Iată-ne 🙂

Traseul cruce albastră ajunge tot la Ștrandul Codlea, dar mai pe la poale. Noi continuăm pe punct roșu, printr-o pădure care-mi place tare mult

Traseul spre nord e garnisit cu pietre printre care frunzele parcă nu ascund doar poteca, ci și poveștile de demult

Acoperite uniform de frunze până și forestierele au farmec. Un copac gros mi-a atras atenția și se pare că este „Arbore Ocrotit 6”. Ar fi interesant de aflat și restul numerelor 🙂

Cum nu au fost prea multe de pozat, decorul nevariind prea mult în lumina mohorâtă, m-au atras câteva pete intense de culoare. Aceasta este una dintre ele, o ciupercă parazitată de mușchi parazitând un trunchi căzut…

 

4 Comentarii

  • Cum la mine pe blog, Magura Codlei nu va capata un jurnal separat, las (si) aici gandurile de dupa tura, pentru ca sunt cumva in armonie cu randurile tale:
    “Ce e drept pe Magura Codlei nu cred ca as convinge prea multi oameni sa mearga. Maxim Claudia. Urcam deci pe TG si coboram pe PR, spre Strand Codlea. Marcajele sunt si mai bune ca ultima data (poate si ajutate de lipsa vegetatiei), potecile sunt linistite si printre povestile ce curg ca doua fluvii din gurile noastre gasim timp pentru a observa noi detalii ale acestui varf izolat din prea putin cunoscutii Persani. Ca e vorba de un clopotel de toamna intarziat, ca e o ciuperca de copac colorata in verde, ca sunt trunchiurile garbovite si roase de vreme ale copacilor de pe muchie, natura e mereu suprinzatoare si va ramane evadarea si bucuria mea cea mai mare. O bucurie interioara, pe care de multe ori o consum singura sau cu prieteni buni, in cadru restrans. Dar cel mai bine o simt cand merg singura ori cu Claudia.”

    Asa ca nu pot sa inchei decat cu speranta ca iarna asta vom mai avea cateva iesiri faine. #AmintiriDinPandemie

  • Interesantă ciuperca aceea parazitată de mușchi! Tocmai citesc “Viața secretă a copacilor” și privesc pădurile de care spui cu alți ochi. Câte lucruri nebănuite se află în acea simbioză de ființe! Foarte frumoasă pădurea aceea plină de mușchi!

    • Chiar Ana, cum e cartea? Am dat de ea pe Bookster și mă întrebam dacă să o pun pe lista scurtă.
      Pădurea „vrăjită” a fost și locul, momentul meu preferat din tură. Condițiile dure și solul stâncos fac ca arborii să se contorsioneze în lupta pentru viață. Sunt locuri asemănătoare în Măcin, Cozia, Cernei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.