Măcinul alb

Măcin iarna? De ce nu. Ninge și-n Măcin? Se pare că da. Cum arată zăpada la 467 de metri altitudine? Păi tot albă. Dar dacă ești un drumeț norocos, feerică!

2 ianuarie 2015.
Drumeți pinguini: Kya și Alois, Vio și Octavian, Raluca și Cristi, Muha, Em’, Claudia și Andrei.
Traseu: satul Greci (triunghi albastru, TA) – Valea Morsu – Șaua Țuțuiatu – Vârful Țuțuiatu (467m) – coborâre pe sub Vârful Ghinalțu, pe la baza carierelor – Greci. Album foto (Brăila inclusă).
Timp: 4h, zăpada între 20 – 70cm.

Doar vremea ne-ar fi putut împiedica ca după un revelion în Brăila să ne dezmorțim în Măcin, iar vremea poate avea niște toane spectaculoase uneori, mai ales când n-ai treabă sau, de fapt, când singura treabă e să-i urmărești reprezentația.

În drumul spre Brăila din ultima zi a lui 2014 am admirat cum fire de vânt revărsau râuri de zăpadă dintr-o parte a câmpiei în alta înțelegând poate pentru prima dată în viață că viscolul trebuie să fie o grozăvie în aceste locuri – eu crescând în zonă de deal am trăit mai mult versul coșbucian „afară ninge liniștit” și nu…

Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african. (Viscolul, V. Alecsandri)

Prin traducere liberă mesajul transmis de natură a fost ceva de genul „doar dacă eu vreau, ajungi și-n Măcin”. Iar eu voiam să ajung pentru a „bifa” urcatul pe munte la început de an, indiferent de ce munte ar fi fost vorba. Și s-a făcut întâi ianuarie după o noapte petrecută în familia pinguinilor, a trecut întâi ianuarie cu program de plimbat și alergat prin Brăila, pe seară ne-am reașezat la povești, dar ne-am culcat devreme căci a doua zi trebuia să fim pregătiți de Măcin.

Trecerea cu bacul n-a pus probleme, drumul spre orașul Măcin era acoperit de zăpadă dar practicabil, iar temperaturile păreau că s-au îmbunat considerabil față de ziua precedentă. Traseul propus de Kya pe Culmea Pricopanu a rămas pentru o dată viitoare căci drumul spre Mănăstirea Izvorul Tămăduirii (?) aștepta un tractor și nu Logan-urile noastre. Astfel că ne-a rămas ca plan B – Țuțuiatul, îndreptându-ne de-acum spre satul Greci.

Am răzbit prin sat (se urmează marcajul triunghi albastru) chiar dacă drumurile erau puțin deszăpezite și am parcat, nesperat de bine, chiar la ultima casă. Am început să urcăm pe o vreme închisă, calmă, cu un nor ce părea că acoperă de când lumea culmea golașă a Măcinului, culme ca o ridicătură cu țepi de sub crusta câmpiei. La o tură de genul ăsta cu gașca nu prea contează oricum vremea cât timp ne-auzim unii cu alții.

Șerpuind printre șanțurile formate cel mai probabil de viituri, lătrați de câinii de la stână, ocupați cu rezolvatul anumitor nevoi (deloc simplu în lipsa copacilor), cu ochii după iepuri și sporovăind una-alta am ajuns la primul izvor. Încă se distingea locul, iar apa bună de băut – pentru cine s-a omenit cu apă în locul vișinatei luată pe post de încălzitor alături de cei cinci litri de ceai din termosuri – s-a băut și ceaiul, nu vă faceți griji, a prins bine la finalul turei.

Ca de obicei Em’ ne-a servit cu specialități din traista plimbăreață prin țări străine și după ce ne-a zăpăcit glicemia două zile la rând cu ciocolată de Germania, acum a trecut pe „turtă” energizantă de Madeira cu numele de serviciu sugerat de Vintilă, spre nemurire, „căcat de urs”. Altfel e vorba de bolo de mel de cana de Madeira, un desert tradițional din trestie de zahăr, asta ca să vedeți și voi la câte ne expunem noi pinguinii când pornim la drum.

După episodul cu ospățul altfel ne-am înfipt în coasta muntelui. Am ajuns din urmă un grup de drumeți, constănțeni veniți la muntele lor, și până în Șaua Țuțuiatu i-am lăsat să bată poteca prin zăpada de 30-50 cm deja. Că așa-i la munte iarna, dacă prinzi pe careva să-ți „bată urme” nu-l deranjezi cu depășitul. În șa am făcut un nou popas la Izvorul Italienilor alături de poveștile de pe vremea când pinguinii au pus umărul la refacerea lui.

Drumul spre vârf ne rezerva parcă același nor îngândurat rezemat pe coroanele arborilor rari, pitici și strâmbi, o livadă de stejari, tei și alții (silvostepă pe numele ei) îmbrăcată în hainele țesute cu fir de chiciură pe fiecare ramură în parte. Ai zice că nu se pot întâmpla prea multe în Măcin când deodată…

O dată cu izbucnirea soarelui, Țuțuiatu și pădurea vrăjită aveau să devină terenul nostru de joacă, după o primă ghidușie posibilitățile devin nelimitate. Nici nu pot descrie ce s-a petrecut acolo (să zicem că mi-a trecut dorul de copilărie!), noroc cu fotografiile ce păstrează clipele frumoase și altfel decât amintirile tâmpe cu zâmbet larg și cădere în visare pe care nici că le mai poți explica adulților, iar copiii nu citesc pe aici ca să afle cât de legitim e jocul lor!

De obicei acesta e momentul turei când ești complet mulțumit de cele văzute și întâmplate. Nu cred că greșesc când presupun că nimeni nu se aștepta să fie și mai frumos decât era deja. În starea asta ne-a surprins norul ce se revărsa ca o cascadă de undeva de deasupra Vârfului Ghinalțu ca venind de după o culme imaginară, spectacolul de acest fel al norilor fiind frecvent în munții înalți – noi am prins locuri în rândul din față. Parcă știa Măcinul că jinduisem la o primă tură a lui 2015 pe munte și mi-a arătat cât e el de munte. Asta în timp ce înotam prin zăpadă până la genunchi sau până la brâu – fiecare după cum îi pășea norocul.

Nu știu ce m-aș face de n-ar fi fost inventată fotografia…

Ce-mi lasă în urmă această scurtă drumeție în Măcin este surpriza, răsplata ei, lecția că o tură frumoasă nu înseamnă o altitudine mare sau un timp îndelungat petrecut pe munte ci doar să fii omul potrivit la locul potrivit. Am ajuns să cred că simplul umblat de colo-colo te expune frumuseții din jur, iar România are destule ingrediente ca să fii mereu surprins. În plus, România îmi are prietenii fără de care n-aș trăi multe din aceste zile memorabile.

Ca de pildă apusul de soare peste Dunăre prins pe bac la întoarcerea în Brăila, spectaculos apus, total neplanificat!

Și încheiere. Albă încheiere.
– De pus gândurilor tapet.
– Șșșș…