Cu cei mici pe munte: la Cabana Diham cu sania

Când abia a nins și vântul sau soarele n-au apucat să despovăreze pădurea, e timpul pentru o nouă doză de uimire și de poveste. Molizii tineri au rochii pe crinolină, cei înalți aripi căzute de îngeri, cioturile se întrec în forme ciudate, fagii poartă dantelării croșetate, iar peste toate cerul oferă spectacolul norilor de tot felul, lungi și gri ca niște panglici, apocaliptici ca o ciupercă, matlasați ca de plapumă.

Nu știu cât a perceput Miruna din această poveste a naturii, însă a zâmbit mai mult ca în alte ture pe munte. Poate și pentru că zăpada e mai frumoasă când „săniuța fuge” la vale, dar mai ales… la deal.

Marți, 31 decembrie 2019, Munții Bucegi
Trupa: Andrei și Claudia, Miruna, Alina și Andrei
Traseu: DN73A, „La Șipote” (indicator Cabana Forban/Steaua) – cruce galbenă sau punct roșu – Poiana Frăsinetului – Cabana Diham – triunghi galben/triunghi albastru – Șaua Baiului – bandă albastră – Cabana Forban – „La Șipote”
Date: 11km, 4h, 500m+

N-am mai fost la Cabana Diham din 26 iunie 2016 pe când eram cât se poate de însărcinată (catastiful turelor e cu evidența). Pare incredibil de mult de atunci și pe bună dreptate că uitasem cât de impunător e abruptul Bucegilor privit de la cabană…

Andrei cu Alina au fost cu ideea acestui traseu nu foarte lung și nici prea greu căci l-au parcurs recent și s-a suprapus peste soluția noastră încă neverificată de a merge cu Miruna pe sanie, singura posibilă în contextul în care mersul ei pe jos nu ne duce prea departe (prin zăpadă nici atât), iar căratul îi displace.

Nu avem cea mai potrivită „sanie pentru drumeții”, dacă o exista vreuna, uneori se simțea nevoia unei sfori în partea din spate pentru a ridica sania la anumite obstacole. Mi-a zburat gândul să cumpărăm repede o sanie mai mică, dar Andrei m-a ponderat repede că doar n-o să facem colecție de sănii… Poate nu anul ăsta 😀

Spre final a fost bună sania cea lungă căci Miruna s-a lungit toată, mai ales că a început să o plictisească drumul, iar amânata oră de somn să-și facă totuși apariția pe la gene.

Cu excepția unei porțiuni de potecă pe punct roșu, dar și aceea bătută, tot traseul a fost pe drum forestier pe care s-a trecut cu ceva utilaj cu șenile, astfel că sania nu s-a luptat cu nămeții. Băieții au făcut cu rândul la tras (dacă eram doar noi doi cu Miruna, drumeția devenea regal de fitness, cardio etc.), iar Miruna a cântat de doar câteva zeci de ori:

„toată ziua prin zăpadă / vine ‘ana să o vadă / … e ușoară șiii… zboară!”

În postarea precedentă, cea cu tura la Curmătura, tocmai mă plângeam de faptul că turele cu copiii sunt condiționate de existența cabanelor la distanțe convenabile și nu știu de ce, dar adesea am luat în calcul Cabana Diham cu acces dinspre Bușteni sau din Azuga. Îmi imaginam că traseele dinspre Predeal, pe care nici nu am mai fost până acum, sunt plictisitoare și antropizate, dar iată că am subestimat puterea iernii.

Iarna are acest dar de a acoperi dezordinea provocată de oameni, nelipsitele gunoaie – iarna acoperă și albește până dovedește. Gardurile devin fotogenice, casele devin repere în decor, prea multele drumuri și poteci se îngustează și devin simple cărărui pe care le urmezi adesea mecanic în timp ce ochii sunt atrași de peisaj.

Cabana Diham ne aștepta parcă neschimbată, cu sănii sprijinite de ziduri, căldură primitoare și o sală de mese plină de copii de la câteva luni în sus. De la bucătărie se puteau comanda destule la prețuri decente. Să vinzi iarna ceai la 1 leu este o dovadă de omenie, de ospitalitate și am ținut să menționez acest lucru aici în semn de apreciere.

Întoarcerea prin Șaua Baiului e puțin mai lungă și debutează cu o urcare. Bucșoiul nu prea ni s-a arătat de sub norul ce-l ascundea, dar molizii de pe Muntele Diham arătau ca în povești astfel că am făcut zeci de poze și mi-am repetat tot de atâtea ori cât de e frumos, cu glas tare sau doar în gând, cine mai știe.

Dincolo de bucuria de a fi pe munte pe care fiecare tură mi-o aduce negreșit, feeria iernii, Miruna alături de noi, dar și compania prietenilor, a întregit toată gama de dorințe și pretenții, încheind nesperat de frumos 2019-le.

---

Sunt deja câțiva ani de când sărbătorile de iarnă înseamnă mișcare (drumeție, alergare, schi etc.) și întâlniri cu oamenii dragi, în orice formulă s-așază lucrurile. Abia apoi vin necesitățile precum cumpărăturile și gătitul sau anumite ritualuri precum împodobirea bradului pe 24 decembrie seara. Astfel că dacă e o oală cu ciorbă în casă, ceva fructe, niște sticle de vin și eventual un cozonac, orice altceva e deja răsfăț sau improvizație și se pregătește împreună cu „musafirii”.

---

Iar acum, pozele!