[Jurnal în mișcare] Noiembrie 2022. Caumasee și alte locuri frumoase

Un noiembrie în care copacii din Altstätten s-au colorat în sfârșit a toamnă, abia spre final atingându-se apogeul, lucru destul de nefiresc. Un noiembrie cu câteva plimbări și drumeții în familie, nu foarte lungi, doar cât să mai extind puțin cunoașterea peisajului elvețian. Cu primele zăpezi ce se arată tot mai aproape pe culmile din jur. Și acolo vreau să rămână zăpada, căci nu sunt pregătită de iarnă nici psihic și nici fizic, deja îmi e frig tot timpul. Brrr!

Statistici (foarte modeste) de pe strava:

• 120km alergare cu 3100m+, 30km drumeție cu 1500m+;
• urcările la St. Anton, vârful de deasupra orașului, au crescut de la 17 la 18, știu, m-am lenevit pe final de an (sau am devenit sensibilă la nămol). Să-mi propun 20 până la finalul anului, adică două urcări în decembrie?!? Să am eu ambâțul ăsta?!? Vedem!

Cu excepția mea, noiembrie e ziua tuturor aniversărilor din familie: Miruna 6 ani, ziua lui Andrei, relația noastră (13 ani) și până și blogul ar putea avea buletin de-acum (14 ani). Nu vă imaginați că suntem genul care să o ținem dintr-o petrecere în alta, de-altfel aniversarea de cuplu și cea a blogului sunt complet uitate, mereu realizez la câteva zile după 🙂

*

Mi-am propus să zâmbesc mai mult căci ridurile de expresie mi se redefinesc și le prefer pe cele de la râs, rânjet, surâs decât pe cele de la apatie și descumpănire. Ca un făcut, am fost mai tot timpul posomorâtă.

În alergare

Cum cele două kilograme extra nu par să fie o întâmplare și se mențin pe poziții (nu știu unde sunt depuse, că nu mă strânge nimic, se pare că s-au distribuit pe șestache), încerc să mă motivez să alerg mai des că poate, poate le dau jos. Având 48kg de prin 2004 încoace, mi se pare greu de acceptat 50-ul. Și mental, dar și în mișcare, căci deși sunt doar două kilograme le simt cum mă trag în jos.

Motivația e la pământ în perioada asta, fiecare ieșire e o mică luptă, dar afară se întâmplă adesea să-mi regăsesc cheful. Probabil planificarea unor concursuri pentru 2023 ar fi de ajutor, dar cumva accept perioada aceasta ca pe una de… odihnă.

Mai jos e un colaj video ce exemplifică alergările mele din Altstaetten, cu poteci de iarbă, forestiere, inevitabil asfalt, zone cu ferme și cu animale în țarcuri, dar și potecuțe pe unde pot să mă filmez în voie că nu trece mai nimeni.

În drumeție

6 noiembrie. Circuit din Wildhaus pe lângă cabana Gamplüt. În familie (6km, 350m+). Am căutat un loc cât de cât montan, dar fără zăpadă și cât mai însorit înainte să se instaleze nu-știu-ce front. Mereu e câte un front care vine de undeva cu o săptămână de ploi, adesea nepunctual, astfel că regula de bază se învârte în jurul soarelui: când se arată, țuști afară!

Revenind, un traseu plin de peisaje tipic elvețiene, cu pajiști verzi și cu munți albiți de zăpadă cam oriunde privești. Urcarea a fost mult mai simplă decât coborârea unde am intrat pe ceva canion, traseu marcat nu vă speriați, dar care-mi reamintește că sunt poteci pentru toate gusturile și doar e nevoie de ceva timp până îți faci o idee.

*

19 noiembrie. Lacul Cauma / Caumasee și o tură prin împrejurimi cu familia extinsă (strava: 7.3km, 260m+). E probabil printre cele mai frumoase lacuri din Elveția și e drept că așa smarald intens n-am mai văzut (excepție făcând pozele ultra editate la care mi-a fugit imediat gândul când am văzut cu ochii mei minunea).

Lacul se alimentează din ape subterane, deci nu de la ghețari e culoarea, ci de la solul deranjat de o alunecare masivă ce a avut loc cu doar 10.000 de ani în urmă (la scara planetară asta e un fel de acum două minute): Flims rockslide. Pe partea cealaltă de munte s-a format un canion destul de sălbatic prin care meandrele Rinului Anterior șerpuiesc gri-verzui chiar și în această perioadă a anului, nu doar primăvara când zăpada se topește mai cu spor.

În traseul nostru deloc tehnic, că eram cu Miruna și bunica, am trecut pe lângă lac, am urcat până pe o muchie și am continuat pe ea până am reajuns în zona localității Flims, încheind un fel de circuit „friguros”, dar interesant pentru o primă incursiune în zonă. Nu am dat tura clasică de lac, dar cu siguranță vom reveni. Poate vara când se poate face și baie, cu toate că cei câțiva curajoși care se îmbăiau ar fi de părere că bălăceala e posibilă oricând.

Și aici am filmat puțin și am creat un mic colaj video, fără pretenții artistice, doar de conservare a amintirii:

20 noiembrie. Regitzer Spitz (16km, 888m+), o drumeție la joasă altitudine cu soțul (încă nu mă pot obișnui să mă exprim așa) și cumnatul, despre care o să scriu separat.

Poze ici-colo

Am verificat pe blog și nu am pus vreo poză de la aniversarea celor cinci ani, cea mai frumoasă de până acum pentru că a fost singura în natură, acasă, pe Valea Cetății, dar pentru a-i face o surpriză fie-mii când va fi mare și va naviga pe aici, iată un colaj de la șase ani. Poate aniversarea următoare va fi diferită (afară, trilingvă – română, germană, engleză?!?, cu noii ei prieteni etc.). Deocamdată a fost ceva intim, în familie: noi, bunica de la București și lista ei de dorințe bifate una câte una.

Prin Elveția

Nu e chiar locul perfect să pun poze, dar prefer aici decât pe facebook unde nu garantez că voi mai avea cont și peste zece ani, dar blogul e de-al casei.

Prin Germania

26-27 noiembrie. O întâlnire neoficială a diasporei românești sportive (sic!) a făcut să ajung și prin Rodalben, un orășel pitoresc dintr-o zonă deluroasă a Germaniei vestice. Pe aici trece Felsenwanderweg, unul dintre cele mai populare trasee de drumeție, lung cât un maraton pe care, de-altfel, trupa noastră l-a și parcurs. Eu am ieșit doar puțin la alergat cât să văd deaproape formațiunile stâncoase roșiatice, emblematice pentru acest ținut. Și mi-au plăcut, geologia m-a fascinat (un pic) dintotdeauna căci alături de botanică mă ajută să înțeleg mai bine natura, și muntele în deosebi.