Înconjur de Crai (MPC preview)

Notă: tură de recunoaştere, antrenament, auto-evaluare şi admirare a traseului de la Maratonul Piatra Craiului (MPC) garnisită cu un jurnal pe măsură şi multe fotografii

§ Unde, când, cine şi cum

locul: Munţii Piatra Craiului

data: 29-30 septembrie

drumeţi pinguini: Vali, Octavian, Muha şi Claudia, Cătălin – fratele lui Em’

traseu  sâmbătă:

Gura Râului – Măgura – Casa Folea – La Table – Şaua Funduri (click-scurtătură la capitol)

Şaua Funduri – Marele Grohotiş – Refugiul Şpirlea – Plaiul Foii (click-scurtătură la capitol)

traseu duminică:

Plaiul Foii – Refugiul Diana – Gura Râului (click-scurtătură la capitol)

timpi: sar peste secţiunea aceasta pentru că e posibil să induc lumea în eroare  – voi specifica la fiecare segment al turei timpii judecând după time-ul fotografiilor fără să am o evidenţă clară a pauzelor

albumul foto cu mult mai multe poze: Ocolul Craiului

harta : (am urmat întocmai traseul maratonului)

§ De ce?

Fără să avem pretenţii de maratonişti,
dar pe principiul în viaţă e musai să alergi măcar un maraton (fiecare înţelege ce vrea prin maraton)
şi cum pentru noi cele montane sunt mai aproape de suflet şi preocupări,
am pus ochii pe MPC şi pe tot ceea ce înseamnă el.
Toată suflarea pinguinească e cuprinsă de febra concursului (concurenţi sau susţinători) şi a devenit unul din momentele de referinţă ale anului când ne adunăm aproape toţi.

O parte din noi e destul de flower-power la capitolul alergare montană şi doar apropierea startului ne-a băgat în priză cu cele două ture de „antrenament”: săptămâna trecută în Iezer şi zilele trecute în Crai.
Turele acestea au avut menirea ca pe lângă febra musculară mai mult sau mai puţin cruntă să ne pună în temă cu echipamentul de care avem nevoie şi care se şi potriveşte competiţiei: cu beţe, fără beţe, cu rucsac sau borsetă, care tricou, care colanți etc.

Nu ştiu dacă toată lumea a tras concluziile potrivite,
eu încă le mai caut pe ale mele şi sper să le găsesc până termin de scris jurnalul de faţă.

Cert e că peste 6 zile vom fi în Crai, aliniaţi la start şi ce-o fi în sufletul nostru numai noi om şti…

Seara I la Plaiul Foii cu ora 1 şi lună

Era 1 noaptea când am pus cortul. Nu singuri însă căci pe lângă trupa noastră era o agitaţie de ai fi zis că tocmai a oprit trenul cu navetişti. Frumos însă sentimentul cum la lumina lunii tineri evadaţi din oraşe montau corturi la poale de munte…

§ Un singur traseu, dar mii de gânduri într-o relatare cu —uţe

Gura Râului – Măgura – „La Table” – Şaua Funduri

— n-am pornit chiar din Zărneşti şi astfel am scurtat puţin porţiunea alergabilă de la începutul maratonului căci

— alergatul pe plat, fals plat şi variaţiuni pe aceeaşi temă nu mă avantajează deloc pentru că n-am antrenament de alergat pe plat, care antrenament ar putea să ajute dacă ar exista… şi gata, nu-mi mai plâng de milă 😀 pentru că

— am pornit în pas alert şi… am început să şi alergăm spre aprinderea Muhăi care încă mai repeta „nu, nu alergăm”, dar

— ne-a ţinut până la Fântâna lui Botorog unde am oprit pentru a lua apă – ce bineee! cine-a scos fântâna-n drum??! şi

— traseul spre Măgura începe undeva mai sus de drumul forestier ce face stânga spre localitatea cu pricina şi merge prin pădure pe poteca tematică „Poteca Piticilor”, marcată cu romb galben – nici nu ştiam de existenţa ei până acum – iar

— poteca e tare frumoasă; pe mine şi pe Muha ne însoţeşte un nene fost boxer ce ne tot dă sfaturi imposibil de aplicat în ajunul tăierii, băieţii s-au dus înainte ca nişte apărători de nădejde, dar ne reîntâlnim cu toţii pe uliţa principală din sat unde

— eu sunt cu ochii pe peisaj şi cu mintea pe bătăile inimii, scârţâielile genunchilor, durerile clasice de pe sub coaste, crampele musculare şi mai nou, tendonul lui Achile – o minte ocupată, asta-i sigur! timpul însă trece

— alternăm mersul cu alergatul, ne mai oprim, mă supun la tot felul de probe şi sunt destul de sigură pe rezultate: la maraton, deşi e alergabilă porţiunea, n-am cum să mă rup continuu în figuri, prin urmare rămân 

— la capitolul peisaj zona suplineşte din plin, toamnă, oameni şi brânduşe şi nici nu simt când

— începem să urcăm spre Şaua Joaca, ne întâlnim cu organizatorul maratonului, Lucian Clinciu, ce împreună cu Silviu Bălan şi o echipă de voluntari marcau traseul cu benzi, adunau gunoaiele, ţinta fiind amenajarea Valea Urzicii de după Şaua Funduri – o zonă tehnică a traseului, dar până acolo

— ieşim prin poieni şi creasta Craiului e aliniată ca la teatru – mă uit la ea şi-mi vine să alerg pur şi simplu; alerg evident şi merge binişor atâta vreme cât nu doare nimic şi drăcuşorul care-mi şopteşte mereu să mă opresc e furat de peisaj… până  ce

— la izvorul din La Table facem pauza de rigoare şi refacem provizia de apă – va trebui să ne ajungă până la Refugiul Şpirlea, şi continuăm

— combinația mers-alergat-pauze e destul de lejeră, în spiritul turei noastre: antrenament să fie, dar fără să ne rupem! pentru o vreme

— trecem prin poienile de sub munte, stânele sunt deja părăsite de ciobani şi de câini, urcăm zdravăn prin pădure şi ieşim într-o altă poiană de unde doar asaltul final spre Şa ne mai rămâne, însă nu scăpăm de 

— urcarea spre Şaua Funduri urmează o diagonală pe curbă de nivel, dar asta nu-i scade din înclinaţie şi cu ajutorul căldurii cam scoate untul din noi; îi dăm hotărât la deal căci pauza de ciocolată e mai mult decât motivantă. În timpul ăsta vântul îmi trece prin părul despletit şi pentru câteva clipe mă deconectez de scopul declarat al turei şi mă bucur de muntele acesta frumos… (în şa e cu belvedere şi cu stat jos, yupii!)

— timp: 4 ore 10 min cu pauze cumulate de peste o oră (numai în Şaua Funduri am stat 30 minute). La punctul „La Table” unde limita eliminatorie este de 3 ore 30 min noi aveam 2 ore, deci până acolo suntem în grafic.

— şi-acum fotografiile!

Mergi la *** hartă *** Gura Râului – Şaua Funduri ***
*** Şaua Funduri – Plaiul Foii *** Plaiul Foii – Diana – Gura Râului ***

Şaua Funduri – Valea Urzicii – Marele Grohotiş – Refugiul Şpirlea – Plaiul Foii

— din şa mai urcăm un pic şi abia ne obişnuim cu stânca când…

— trebuie să coborâm şi să continuăm ocolul Craiului: traseul pe Valea Urzicii începe fără menajamente în jos… hmm

— hmmm… pun aparatul în teacă, leg pletele că-mi intră în ochi de nu mai văd nimic şi cu grijă să nu dau pietre la vale în capul celorlalţi descaţăr foarte încet; inevitabil mă gândesc la cum va fi pe aici la concurs când vor trece peste 500 de oameni… dar n-am timp de gândit că trebuie să găsesc pietre de care să mă prind cu încredere până

— trecem şi de zona destul de tehnică unde mi-aş putea dori o cască şi unde nu mai e de alergat ci de căscat ochii mari şi rămânem cu marea întrebare pe unde vor amenaja traseul pentru maraton – vom vedea cu siguranţă sâmbătă motiv pentru care

— începem s-o lălăim pe sus-jos-urile cu grohotiş, dar unde măreţia stâncilor din dreapta-deasupra îţi atrage inevitabil privirea fără să uit că

— genunchii mă jenează de parcă sunt puşi sub presiune, tendonului lui Achile îi displace la culme jocul de glezne prin grohotiş, în rest nimic nu doare, poate doar setea mă şicanează deşi mai am încă ce bea (de fapt, furtunul camelback-ului era înfundat cumva căci mai degrabă ameţeam trăgând apă decât săturându-mi setea…) şi în ritmul ăsta

— uit cu totul că sunt la „repetiţia” MPC-ului şi nu cred că doar eu, admirăm Cerdacul Stanciului, nişte capre negre foarte curioase, Marele Grohotiş, pereţii incredibil de înalţi de pe care însă copaci în culorile toamnei de atrag atenţia, apoi poteca ne e garnisită cu flori de genţiene şi delicaţi maci galbeni şi cred că şi vorba ne-a mai furat în felul său omenesc căci

— brusc băieţii realizează că suntem cu timpul pe minus, adică pe când trebuia să fim deja în Plaiul Foii noi încă ne hlizeam la pereţi şi la capre… vai, vai!

— şi-o rupem la vale fiecare după puteri şi bag de seamă că abia mă concentrez să trec peste rădăcini şi să ocolesc pietrele şi

— pierdem băieţii din ochi căci se descurcă mult mai bine (panică! panică!), rămân doar cu Muha şi până la refugiu nu se mai întâmplă nimic semnificativ; mintea mi-e bombardată de realitatea că la concurs va trebui să fiu deja în Plaiul Foii şi că va trebui să găsesc o strategie şi încă una pe calapodul minţii mele pentru care nu găsesc aşa simplu motivaţii… asta pe când

— trecem pe la refugiu în semi-alergare, era ceva popor acolo, dar nimeni cunoscut şi reintrăm în pădure unde

— Muha îmi zice „hai, dă drumul la pas” şi îi răspund „păi i-am dat deja!” şi îh, îmi vine să râd de ciudă şi să mă tângui a „ce naiba mă fac eu!”, dar îmi propun prima strategie concretă: cât timp nu te doare nimic, aleargă! (uşor de zis…)

— şi alerg, Muha rămâne în urmă cu ceva probleme tehnice, băieţii sunt mult în faţă şi astfel, sunt doar eu. Eu cu mintea mea pe care o pun la treabă, îi dau picioarele să le alerge şi să găsească acel declic care să ne salveze pe-amândouă… (dar până când??!)

— şi alerg, pun frână pentru nişte nevoi fiziologice stârnite poate şi de vuietul apei de lângă potecă, reiau alergatul şi îl continui şi la drumul forestier de după barieră – ete-mă ce bine alerg! îmi spun şi nu mă deochi chiar dacă soarele mă arde şi m-aş opri… dar unde să te opreşti că nu-i umbră. Depăşesc trei băieţi, cunoştinţe de pe la alte maratoane, şi ei în recunoaştere înainte de MPC şi încerc să mă ţin de alergat deşi nu-mi amintesc cât mai e până la Plaiul Foii. Puţin mai e căci îl ajung pe Octavian din urmă şi amândoi trecem bucuroşi linia de sosire = gardul ce înconjoară zona de camping 🙂 (şi sărbătoresc un sincer: am scăpat pe ziua de azi!)

— timp: 2 ore 50 min şi poze

Seara II la Plaiul Foii cu bere şi apus de soare

Eu fiind dintre cei care au ajuns foarte repede la culcare nu pot spune decât că unii au continuat cursa (de hidratare) şi după apusul soarelui. Am cedat după o luptă grea cu o ciorbă de fasole, un păstrăv la grătar şi o bere cu lămâie…

Pe la un 8 m-am retras în cort că muream de somn şi de lene de-a sta în picioare sau pe scaun şi pe la 10 m-a găsit Muha cu frontala aprinsă pe cap, dormind. I-a folosit lumina până şi-a aranjat toate cele, dar apoi i s-a părut cam stranie lampa de veghe (îmi şi imaginez scena) şi mi-a luat-o de pe cap. Nu-mi amintesc nimic despre asta, cică m-aş fi trezit… Bag seamă că dacă închizi ochii şi adormi instantaneu nu mai sesizezi propria lumină de pe cap…

Mergi la *** hartă *** Gura Râului – Şaua Funduri ***
*** Şaua Funduri – Plaiul Foii *** Plaiul Foii – Diana – Gura Râului ***

Plaiul Foii – Refugiul Diana – Gura Râului

— trezirea a fost ca după jumătate de maraton, adică la pe la un 8-9 şi-am tras binişor de timp până ce

— am pornit spre Diana, magica Diana, o necunoscută pentru câţiva dintre noi care nu mai fusesem şi dezmorţirea am făcut-o la pas pe forestier fără să alergăm spre bucuria Muhăi, ne-am oprit mai apoi la izvor să luăm apă şi la intrarea pe traseul marcat am simţit un fior de acum i-acum! 

— urcuşul trece printr-un şir de poieniţe foarte frumoase, soarele ne veghează de deasupra crestei, iar oboseala de ieri se resimte inevitabil; mai fac teste de alergare uşoară la deal, de mers pe vârfuri, de respiraţie, însă ştiu că un test victorios de un minut nu reprezintă nimic, poate doar amăgire… şi mă fură gândurile şi planurile când între timp

— intrăm în pădure şi abia acum fac cunoştinţă cu celebra urcare la Refugiul Diana ce prinde firul unei văi şi-l ţine până sus fără ocoliş de stânga-dreapta, fără serpentine care să îmblânzească diferenţa de nivel de 600m, fără prea multe vorbe care să te facă să uiţi…

— că urci şi urci şi urci şi e imposibil să nu-ţi imaginezi cum va fi urcarea asta la maraton după cele 4 sau 5 sau 6 ore de tras… şi totul nu durează decât o oră, o oră intensă cu o satisfacţie mare

— Refugiul Diana! De aici încolo a mai rămas doar coborârea, una lungă şi continuă, pentru cei care-s buni la alergat acum e momentul să arate ce pot; ceilalţi, pot doar lungi agonia prin alergări scurte, marşuri şi pauze de gâfâieli cu mâna în şold, însă până acolo

— ai de coborât destul de tehnic partea de pădure unde poteca are trepte din rădăcini care te fac să-ţi zgudui tot ce n-ai reuşit zgudui până aici şi pe unde alergarea ţine de curaj sau nebunie… Bafta unora dintre noi e că nu e prea lungă, imediat se ajunge la Schitul Chiliilor care marchează altă nebunie

— alergarea cu Zărneştiul la orizont are un sadism feroce în ea… dar acum a fost bine, la maraton n-are cum să mai fie doar dacă iau vreun sedativ cu toate că aş regreta

— frumosul peisaj pentru care osteneala îşi merită fiecare pas alergat sau mers sau târât, cu brânduşele ce ne însoţesc în lungul potecii, toamna cu farmecul ei de pe câmpurile terasate şi tunse periuţă de oi, oraşul care e aproape şi departe totodată, toate acestea te acaparează într-un iureş plăcut atâta vreme cât nu priveşti ceasul pentru că

— timpul nu iartă, concursurile nici atât şi noi mergem la MPC chiar dacă în aceste două zile ne-am făcut MPC-ul nostru… Nu mă văd terminând în timp, am o senzaţie de nemulţumire şi de mâhnire că iar m-am trezit târziu, dar nicidecum nu mă gândesc că aş putea să nu mă prezint la start. Trebuie

— să-mi pun ordine în gânduri, să mă detaşez de falsele motivaţii, să descopăr acel motoraş care nu se opreşte când ţi-e lumea mai dragă şi ştiu

— că după MPC voi continua să alerg la concursurile montane sau n-o voi mai face deloc.

— timpul 2-3 ore şi pozele imediat sub 🙂

Mergi la *** hartă *** Gura Râului – Şaua Funduri ***
*** Şaua Funduri – Plaiul Foii *** Plaiul Foii – Diana – Gura Râului ***

p.s. la categoria mea de vârstă 30-40 ani sunt 53 de fete/doamne înscrise deci planul meu anterior cu în primele 12-15 pică, mă mulţumesc şi cu prima jumătate 🙂 În total sunt 105 fete deci nu mă plâng de concurenţă, vai de mine!

p.s.2 şi ca nu cumva să uit datele problemei

lungime / lenght: 41 km
diferenta de nivel pozitiva / total ascent: + 2150m
diferenta de nivel negativa / total descent: – 2150m
2 timpi limita / 2 time limits: PC 4 La Table – 3h30min şi PC 9 Plaiul Foii – 6h30min

p.s.3 sper să zâmbim si peste câteva zile la adevăratul MPC (poza de grup)