Când am fost plecată din țară ori mă împiedica ceva să merg pe munte, nu era of mai mare ca acela de a lipsi de la turele cu prietenii. Și nu pentru că atunci ar fi aventura mai mare sau vârfurile mai semețe sau cine știe ce traseu de nemaifăcut, ci pentru că suntem împreună pe poteci. Muntele e la fel de frumos mereu, aproape neschimbat în cursul umilelor noastre vieți, dar noi cei legați de prietenie suntem mai greu de sincronizat, de adunat împreună. Au fost și vor mai fi vremuri și munți de umblat singur, de umblat doar în doi, în trei, de cucerit sau de contemplat, însă nu vor fi niciodată prea multe clipele cu noi toți înșirați pe o culme.
Munții Ciucaș, sâmbătă 2 septembrie 2017
Drumeți: „pinguinii” 😉
Traseu: Cabana Muntele Roșu – Cabana Ciucaș – Șaua Chirușca – Șaua Gropșoarele – La Răscruce – Cabana Muntele Roșu (desenat cu verde pe fragmentul de hartă de la muntii-nostri.ro)
Date traseu: 12km, 800m+, 5h cu pauze
Nu am reușit să ne adunăm chiar toți, mai ales că avem și pinguini din cei mai mici sau mai somnoroși, dar și evenimente neprevăzute așa cum e firescul vieții.
Am ratat sezonul afinelor, dar s-a găsit o prietenă care să-mi întindă o afină târzie, de poftă. Au fost în schimb destule merișoare, delicios de acrișoare.
Și flori sporadice de rododendron în septembrie. Și primele brândușe. Și corb mergând prin jnepeni părând mai degrabă un soi de animal.
Urcușul de pe Valea Berii spre Cabana Ciucaș nu s-a îmbunat, tot așa țanțoș e. La cabană a fost pauză de bere și de planuri. Apoi poze cu fotogenicul vârf al masivului, poze de tot felul, povești de tot felul. Nu e timp cât am putea noi povesti…
Nici timp de scris nu mai e, mai ales că m-a ofilit o răceală mai ceva ca bruma, că tot începe să fie sezonul. Dar din mai puține cuvinte și câteva poze vă puteți face o idee cam cât de fain fu; și erau ceva oameni pe munte, deci nu e vreun secret, secretul vine din ce (mai) simți.
Câtă dreptate ai – chiar nu contează ce vârf „cucereşti”, pe ce poteci apuci, ce traseu alegi (pe pământ sau prin apă 🙂 , că tocmai am tras o bălăceală prin Cheile Dâmboviţei/Ghimbavului) sau cât de sus te cocoţi, atâta timp cât eşti în compania oamenilor dragi sufletului.
…ce frumoasă e Miruna pe munte, ce frumoase sunteţi amândouă!!!
Noi „pinguinii” suntem chiar mulți dacă stau bine să mă gândesc, pe 2 septembrie am reușit să ne întâlnim vreo 16 din 20 de adulți (copiii nu-i număr deocamdată, să terminăm cu „înmulțitul”) chiar dacă în pozele de sus de pe munte am ajuns mai puțini.
Sunt ture și ture, de pildă mi-e dor de una solitară, dar deocamdată mă bucură mai tare cele cu prietenii.
Miruna… draga de ea, nu știu cât înțelege ce se petrece, dar îi place să fie plimbată, nu se plictisește, probabil ajunge și în lapte din entuziasmul meu :))
Frumos mai istorisesti, om frumos, Ciucasul are un farmec aparte in orice anotimp
Mulțumesc Ada, într-adevăr! Este unul dintre masivele mele de suflet 😉