Pe 11 septembrie 2009 mă înscriam pe site-ul carpati.org cedând astfel, insistenţelor Monicăi întinse de-a lungul câtorva săptămâni bune. În aceeaşi lună, adică acum un an şi două zile călcam pentru prima oară în Făgăraş, într-o tură organizată de Răzvan.
Uniţi de munte prin tot felul de legături, carpatiştii sunt oameni de toate naţiile, adunaţi din toate colţurile, mai buni, mai răi, mai mult sau mai puţin cultivaţi, dar care se filtrează în timp…
aşa am început a scrie despre carpaţi, apoi am şters şi n-am vrut să fie un text clasic. N-am putut. Am în minte doar imaginile oamenilor devotaţi, ale celor care scriu articole, jurnale, celor care răspund celor care întreabă. Am cunoscut o parte dintre ei şi sunt oameni care îţi dau o stare anume. Nu-i întâlneşti oriunde, ci doar acolo unde rămâi suficient de mult timp cât să le poţi cântări adevărata valoare şi poate nici atunci…
La întâlnirea de vară organizată în septembrie pe principiul toamna se numără bobocii, am pornit spre Piatra Craiului şi spre zona numită „La Table”. Când am ajuns în poiană şi am zărit mulţimea corturilor şi focul şi pe cei care se bucurau văzându-ne chiar dacă ne cunoşteau sau nu, abia atunci mi-am dat seama cât de mult mă bucuram că sunt acolo.
banner-ul carpati.org acolo unde-i șade cel mai bine [autor: Andrei]
Pentru cei care nu ştiu, fac o paranteză, site-ul carpati.org este dedicat în întregime muntelui şi oamenilor ce iubesc muntele. Pe lângă informaţiile de tot felul (articole, hărţi, forum, ştiri şi cam toate la care vă puteţi gândi) site-ul oferă un suport organizărilor de ture pe munte. Acestea sunt făcute în mod benevol de utilizatori pentru… utilizatori – o poartă civilizată şi organizată de intrare în lumea muntelui deschisă multora care simt chemarea către această pasiune, dar care au nevoie să înceapă de undeva.
Dacă la început nevoia este cea care te aduce pe carpati.org, cu timpul simţi că e mai mult de atât. Cei care au simţit într-adevăr, au rămas şi sunt utilizatori frecvenţi. Astfel ca site-ul este un organism viu şi dinamic: se pleacă, se vine, se evoluează, se culeg și se adaugă informații, dar cred că toţi aceia care au zăbovit cât de cât au avut ceva de învăţat, măcar despre ei înşişi.
Peste câteva zile voi merge, după o lungă „absenţă”, într-o tură organizată pe site, de Claudiu. Tot în Făgăraş. E ca şi cum s-ar închide un cerc, o etapă, ca să se poată deschide un altul, o alta, căci îmi doresc tare mult să vină şi vremea primei mele ture. Şi dacă mă întrebaţi de ce simt asta n-aş putea să vă răspund. Nu în puţine cuvinte…
***
Vorba multă sărăcia cărărilor şi mai bine pornim puţin la plimbărică în Piatra Craiului.
Detalii tehnice: din Zărneşti pe CR vreo maxim trei ore până în poiana Vlăduşca parcurgând Prăpăstiile Zărneştilor, Cheile Pisicii – locuri pitoreşti şi accesibile aproape oricui mai ales că mare parte a drumului este constituită din… forestier.
spre inima muntelui
Se zice că toamna nu vine când îngălbeneşte frunza ci când se mocăneşte vremea şi cam aşa am simţit şi eu apropiindu-mă de Crai. Dacă un pic de soare mai păstra o speranţă pentru visele mele de ajuns în creastă, norii ce se lăsau peste munte şi ceaţa ce-i învăluia brazii nu mi-au lăsat urmă de îndoială: pe altădată! 🙁
Făcând echipă cu Andrei şi Cristi am luat-o binişor la deal şi eram cam singurii ce mai urcau aşa târziu spre locul de întâlnire. În schimb, coborau cete-cete de voluntari de la Let’s do it Romania, majoritate copiii voioşi şi plini de energie, lucru care m-a bucurat enorm trecând peste dorinţa(uneori cam prea) egoistă de a avea parte doar de linişte şi sălbăticie când mergi la munte.
intimitate
Prăpăstiile Zărneștilor
crai în Cheile Pisicii
Cu ochii după cei câţiva mesteceni şi supărată pe ei întru-câtva căci n-au îngălbenit încă, după traseele de căţărare foarte generoase în grade, numa note mari de 7, 8 sau 9 cu plusuri sau fără, drumul forestier s-a cam gătat şi am ajuns la locul unde se bifurcă Cheile Pisicii.
Cum pisica e felină ea, dar nu feroce, cheile dumneaei au fost destul de domoale. La vreo două pietroaie se lăsa puţin cu efort, dar n-a fost cazul căci băieţii m-au trecut pe sus. Bine e să fii şi mic! Ce-i frumos se termină repede şi hop-ţop ne-am trezit iarăşi în forestier, bucuroşi tare că avusesem parte şi de ceva interactiv.
Pe forestier am mai mers vreun kilometru să zic aşa, apoi am intrat în pădure şi deşi n-a mai fost cine ştie ce de mers, bucăţica aceasta de traseu mi-a plăcut foarte mult: poteci domoale de pământ (nu grohotiş cum îi place Craiului!), pădurea pădure, poieni liniştitoare…
Zărim corturile însă printre brazi, iată c-am ajuns şi despre asta am scris un pic mai sus. Revederea cu carpatiştii (şi pinguinii!) se lasă cu multe salutări, întrebări de sănătate, foc de tabără, cântat, voie bună, dar şi muncă! Pornite dintr-o idee strălucită a Kyei şi susţinute de admini, atelierele au dat roade şi propunerile s-au scris gârlă. Numa’ cine n-a fost poate să-şi imagineze, că pentru noi cei prezenţi a fost pe bune 🙂
începem să ne adunăm [autor: Andrei]
patru ateliere dintr-un foc [autor: Andrei]
După ateliere povestea continuă, dar nu şi pentru cititori, chiar dacă e adevărată vorba cu „de n-ar fi, nu s-ar povesti!”.
Uitai să vă zic… nema creastă. M-am uitat spre ea, da’ nu se vedea de nori, m-am tocmit cu mine însumi şi mi-am promis să aştept ziua de duminică, care zi a venit cu ploaie mărunţică şi cam atât. Am sărit peste micul-dejun, optând pentru încă un pic de stat în cort, şi după ce ne-am aranjat care-încotro, am pornit-o spre casă pe acelaşi traseu ca în ziua precedentă. Nu mi-a părut rău de „prea puţin”, dar tare aş mai fi băgat un traseu de creastă….
seara ceață, dimineața ceață iară…
când picioarele coboară ușor, inima trage greu
șoapte de toamnă
Pe drum ne-a plouat mărunt, ne-a sâcâit un pic soarele cu o apariţie fugară, ne-a plouat şi-un pic mai zdravăn şi ne-am ales şi cu o primă pană a lui Jimny. Dar mai ales cu un long road home pe Valea Prahovei cea plină de păcate…