Final de 2018 pe poteci și potecuțe

După două săptămâni cu zero kilometri alergați pentru că am simțit nevoia unei pauze de (re)găsire a sensului pentru care alerg, finalul anului și vizita bunicii Mirunei mi-au adus un nesperat „program sportiv”, cu mișcare pe munte în fiecare zi. Puțin lucru dacă mă compar cu alții, mare lucru dacă mă uit în arhiva ultimilor doi-trei ani. De altfel am și descoperit că sunt inadaptată genului ăsta de „cantonament”, am început 2019-le cu o mare nevoie de somn…

Pe scurt:
28 decembrie – alergare pe Tâmpa, 13km
29 decembrie – drumeție la Cabana Curmătura cu Andrei și prietenii noștri Andrei și Alina
30 decembrie – alergare de grup Intersport (Pietrele lui Solomon – Poiană) de Adi Iordache, cu alți 40 de temerari, 13km
31 decembrie – drumeție la Cabana Postăvaru tot cu gașca de mai sus, plus Revelion pe Tâmpa cu familia
1 ianuarie – în sfârșit, soare! alergare cu Andrei și Andrei, 7km

Dacă la început de 2018 am făcut un rezumat destul de concludent al lui 2017, de data aceasta simt că am ratat momentul bilanțului. Și nici măcar lista de dorințe nu există, îmi doresc cât mai multă sănătate, ceva mai multă tragere de inimă și cât mai dese ture cu prietenii.

Pe scurt însă, 2018 a fost un an mult mai interesant și mai plin, cu mai multă alergare(cel mai prolific an, 1100km), dar mai puține drumeții, cu revenirea la serviciu (chiar mi-a fost dor!), un an marcat de revenirea leucemiei nepoatei mele, dar și de îmbolnăvirile repetate ale Mirunei după contactul cu creșa, acest „ba-bau” al intrării în colectivitate.

» Tradiționala drumeție la Cabana Curmătura

Nimic pretențios, doar o tropăială bună cu stat la povești și întâlnit cunoscuți pe traseu, ba chiar rude ;). De altfel, dau oricând o alergare pe o drumeție, chiar dacă unde m-a frecat cu spor bocancul, mă doare o săptămână…

Nu am văzut nicicând așa de plină cabana, abia să faci loc cănii cu vin fiert pe un colț de masă. Mi-ar fi plăcut să stau mai mult totuși, să fiu o vreme parte din atmosfera cu cântece de munte și mușcate la ferestre aburite.

Dar am văzut poteca și mai alunecoasă în alți ani, Craiul pare specialist în cărări sticloase, bine că s-au inventat colțarii tot mai ușori și mai rapid de pus pe bocanci.

Soarele nu și-a arătat dinții precum vântul colții, iar urcarea pe Piatra Mică a rămas pentru zile mai însorite.

» Decor de poveste prin Postăvaru

Nu pare mare lucru să urci pe lângă pârtii, nu ești în vreo sălbăticie a muntelui, nu e liniște. Dar uneori pădurea e magică, natura e magică. Pe o potecă mai puțin umblată, te lupți cu zăpada și te minunezi de cum au pus mână de la mână viscolul, ceața, chiciura de au făurit un așa decor.

Ați crede că niște ani de mers pe munte diminuează entuziasmul sau mirarea, însă dimpotrivă, abia așa realizezi că e și mult noroc în a te bucura de mări de nori, câinii soarelui, palate de chiciură și multe alte minunății care ies în calea celor ce nu stau acasă. Norocul e de partea celor care încearcă, dar se repetă celor care insistă.

» În căutarea unui An Nou cu artificii

Revelionul lui 2018 a vrut să fie ceva de genul: bem șampania și ne uităm la un film? Dar Miruna ce făcuse febră în ajun și ne deturnase planul urcării nocturne pe Tâmpa, s-a trezit de la pocnitori și artificii și n-a mai vrut să adoarmă până spre dimineață astfel că revelionul a devenit: hai la somn…

Anul acesta, profitând de lipsa gerului și de prezența prietenilor cu care să ne mobilizăm, ne-am pornit la drum luminat de frontale spre muntele drag din lateralul casei. Genul ăsta de „expediție” cu mic cu mare a venit la pachet cu tot felul de manifestări neplăcute tot de la mic la mare și le menționez pentru că nu am intenționat niciodată să prezint doar părțile frumoase. Te trec apele până treci pragul casei, părinții de copii mici știu ce spun.

Cert este că e mult mai simplu să pleci singur și să-ți faci damblaua. Și chiar dacă Miruna voia altceva când miezul nopții bubuia de artificii prea puțin vizibile din colțișorul pe care l-am mai găsit liber după ce sute de oameni fuseseră ceva mai rapizi în urcare, mi-am dat seama că amintirea mea va fi legată de cum arăta cerul nopții deasupra muchiilor împădurite, de cum se simte muntele noaptea, nevăzut și totuși atât de aproape și de intim. O țineam pe Miruna, iar ea învăța să spună poc și pfoc într-o amintire pe care nu o avea niciodată fiind prea mică, dar sper ca va conta în catastiful nescris al momentelor petrecute împreună.

Apoi șirul luminițelor ce coborau muntele a fost de-a dreptul feeric…

» 2018 – revenire în alergarea montană? 2019 încotro?

Când spun revenire mă refer la concursuri și da, în 2018 am luat startul la cinci competiții, la 7500 cu Andrei (premieră de cuplu) și restul de patru individuale, pe distanțe între 5-30km și cu rezultate constante: locul 7 sau 8 open feminin. Această constanță obținută fără prea multă muncă m-a pus pe gânduri: ce fac mai departe? Mă pun pe treabă și mă antrenez pentru locul 5 open (cât de stupid la scara vieții sună asta…) sau îmi văd de stilul caracteristic „alerg pentru că am chef când am chef”?

Cert e că îmi place să alerg, dar adesea mă urnesc greu (mă las totuși ușor urnită) și am nevoie de extra motivații, altele decât atunci când ies din casă pentru a-mi limpezi mintea sau inima ori a celebra vremea îmbietoare. Într-o zi, acestea din urmă vor fi de-ajuns, dar n-a venit încă acea zi.

» Cu blogul…

E așa cum vedeți: scriu mai rar, dar scriu. E o nevoie, o plăcere și un bun exercițiu să scriu, e oarecum frustrant în ultimii ani să n-o fac atunci când o cere inspirația, ci când e timp, e o mulțumire să aflu de la oameni întâlniți pe poteci că mai trec și pe aici când se documentează pentru o tură.

Să aveți un an bun, nu așteptați să fie memorabil, face-ți-l voi!
La mulți ani!

7 Comentarii

  • La mulți ani, Claudia! Îți doresc ca anul 2019 sa fie exact asa cum îți dorești tu! Eu am un fel de “blocaj” cu scrisul pe blogul, dar bine ca nu inca și cu cititul altor bloguri 😂

  • La multi ani Claudia! Iti doresc un an in care sa traiti cat mai multe momente de neuitat, impreuna. Cine stie, poate unul dintre ele va deveni prima amintire a Mirunei. Si daca nu, ajunge sa i le povestiti voi cand mai creste 🙂

    • Eu sper să mai fie blogul la vremea când o știi ea să citească și s-o întreba ce făceam noi când era ea mică 😀 Din câte știu pe la trei ani încep amintirile, dar alte lucruri se imprimă în subconștient mult mai devreme…
      La mulți ani și vouă și mult „brambura” în 2019!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.