[Făgăraș] Negoiu, cum vii și treci pe lângă vârf

Ajung a patra oară pe Negoiu, dar ca niciodată până acum, nu o fac în grabă. Nu e iarnă, nu e parcurgerea crestei de la vest la est, nu sunt într-un grup rapid, ci sunt cu prietena mea cea mai bună într-o drumeție în care ne bucurăm în tihnă de marele munte și-l admirăm cum numai ajunse la maturitate o putem face: cu recunoștință că există și că ne umple sufletul încă o dată cu frumusețea lui.
Veți spune că romanțez, dar când condiția fizică îți îngăduie să mergi zi de vară până-n seară fără să resimți un efort deosebit, nu mai cucerești munții, ci te bucuri de ei, vârfurile sunt doar cifre, locuri prin care treci că pe acolo trece poteca și spre care nu te târăști cu ultimele forțe, care rareori au o frumusețe aparte, singulară, așa cum are o strungă sau o custură pe buza hăului sau o căldare cu stânci prăbușite printre care te strecori ca un pitic pe tărâmul uriașilor adormiți. Șșșș!

Luni, 7 septembrie 2020, Munții Făgăraș
În drumeție: Claudia & Mike
Traseul: forestier Porumbacu de Sus (parcat la carieră, km 12) – triunghi albastru TA (4km din care 2km pe forestier) – Cabana Negoiu – Piatra Prânzului – cruce roșie CR – Strunga Ciobanului – Strunga Doamnei – bandă roșie BR – Vârful Negoiu – Custura Sărății – Vârful Șerbota – bandă albastră BA – Cabana Negoiu – forestier;
Date traseu: 23km, 2100m+, 9h (din care pauze cumulate 2h45min), strava, harta (caracter orientativ):

Am mai ajuns pe Negoiu în:

  • octombrie 2010, 2535 de trepte, tură în condiții de primă zăpadă, Bâlea – Lacul Călțun – Strunga Dracului – Negoiu – Șaua Cleopatrei – Cabana Negoiu (a doua zi retur la Bâlea prin Strunga Ciobanului);
  • august 2012, o mână de prieteni într-o drumeție de „vară” cu frig și ceață, pe traseul Bâlea – L. Călțun – Strunga Doamnei – Negoiu – L. Călțun – Piscul Negru;
  • iulie 2015, când am parcurs creasta Făgărașului în două zile de la Turnu Roșu la Breaza alături de Mike.

Trecerea timpului înseamnă schimbări, dar un lucru rămâne neschimbat: pe Negoiu ai loc și timp și chef de poze când e vremea capricioasă 😀

E luni și e prima zi a unei săptămâni de concediu ce se anunță (din nou) cu sport pe lângă casă și cu Miruna, pentru prima dată, rămasă la bunica. Ca de obicei, Mike e pe fază și își ia și ea o zi de concediu, astfel că la șapte dimineața suntem în drum spre Făgăraș discutând despre ce traseu vom face. Pentru că nu am vrut ceva anume, ci să ne bucurăm de marele munte cât e ziua de lungă, fără nici o restricție de timp. Am ales Negoiu că e mai departe de Brașov și am lăsat alte trasee, ca cele spre Urlea, pentru zile mai scurte.

Am parcat ceva mai sus de Carieră (la vreo 12km din Porumbacu de Sus), de unde am mai mers 2km până la capătul forestierului unde poteca/drumul de aprovizionare al Cabanei Negoiu părăsește firul apei și face stânga prin pădure, urcând alți 2km. Drum pe care l-am folosit pentru a epuiza o parte din subiectele de discuție care te ajută să treci mai repede de zonele anoste.

Cabana Negoiu refăcută față de ultima oară când am văzut-o. Panourile din fața cabanei și desigur, priveliștea…

trecem punțile de pe Drumul Zmeilor și ne lăsăm în voia soarelui și a liniștii în care putem admira Făgărașul, de fiecare dată impresionant

Piatra Prânzului cu bifurcația spre Șaua Cleopatrei, un mod de-a ajunge mai rapid pe Negoiu. Noi însă continuăm pe cruce roșie spre Strunga Ciobanului, urmând o potecă pe lespezi de piatră

Trecem Strunga Ciobanului, un V adânc prin care traversezi o creastă ascuțită și friabilă plină de mici V-uri, numită firesc Custura Ciobanului. Strunga face legătura între Căldarea Sărății, de unde venim, și Căldarea Laița prin care vom merge spre Strunga Doamnei. Strunga Ciobanului are lanțuri pe ambele părți.

Din Strunga Ciobanului spre Vârful Lăițel.

Imediat după Strunga Ciobanului, în liniștea căldării glaciare și sub directa observare a unei capre negre, ne oprim pentru pauza de masă. Dacă voi face vreodată un top al celor mai frumoase locuri unde am mâncat pe munte, acesta va fi fruntaș. Capra cea solitară (sau căproiul) s-a retras inițial din calea noastră și a revenit pe o stâncă deasupra-ne, pe unde s-a tot fâțâit ca să ne vadă mai bine, privindu-ne curios. M-am simțit cumva răsfățată de atenția lui, ca de altfel de întreaga atmosferă fără cusur a zilei.

Chiar dacă traseele de creastă sunt mai spectaculoase ca deschidere, prin căldările-amfiteatre simți altfel măreția muntelui. Aici jos detaliile sunt cele care umplu ochii de frumusețe, iar de la o vreme pe acestea le caut mai mult și mai mult. Știu că pot urca orice vârf care are o potecă, nu mai simt provocarea, însă ce mă impresionează și duc cu mine în suflet și îmi devin amintiri definitorii sunt culorile, texturile, felul cum unduie vântul iarba sau cum susură un firicel de apă.

Creasta Fierăstrău…

Prin lumea de piatră a Căldării Laița. În locuri ca acestea mă impresionează mai puțin vârfurile și crestele și mai mult lespezile prăbușite printre care potecile se strecoară sau te invită să pășești de pe o piatră pe alta peste crăpături negre, adânci. Aici te oprești o clipă în fața unei plăcuțe comemorative și nu ai cuvinte pentru ce simți. Și oamenii buni se duc, de fapt, mai ales ei se duc 🙁

„privește cerul” – cerul dintr-un pârâu ce-și duce liniștit veacul prin căldarea glaciară

Porțiunea aceasta de traseu a rămas preferata mea, se pare că mi-au căzut cu tronc căldările și văile glaciare. Acum stau și mă întreb de ce n-om fi mers și până în șaua Călțunului să vedem lacul, căci mult nu mai era. Ne-am uitat spre Strunga Dracului pe unde am apucat în această viață să urc și să cobor, dar nu-mi pare rău că de-acum înainte vom face „ocol” pe la Strunga Doamnei. Uneori e bine să lăsăm muntele să ne uite umbletul, să-și ia înapoi “sălbăticia” pe care, vremelnic, o domesticim cu lanțuri. Nu e nevoie să trecem peste tot… dacă trecem de lumescul ego.

Trecrea prin Strunga Doamnei

Panoramă spre vest după Strunga Doamnei – în centru dreapta se vede deja profilul Custurii Sărății

Făgărașul arată și așa: sterp, arid, neprietenos. Și nu eram singure pe ultima urcare spre Negoiu, omuleți mititei se adunau din toate părțile, prea puțin vizibili în marea de pietre…

Ajunsul pe Negoiu nu-mi aduce de data aceasta nicio emoție. Muchiile și vârfurile Făgărașului se văd la fel de impresionant și din apropiere, iar lumea adunată în jurul bornei celor 2535m alungă orice formă de introspecție sau revelație. Nu prea înțeleg de ce odihna trebuie făcută ciopor fix acolo pe vârf, forțându-i pe următorii ajunși să se strecoare pe tot felul de poteci adiacente sau să stea la coadă la un selfie, dar asta și pentru că nu mai știu cum e să tragi de ultimele forțe ca să atingi vârful și abia acolo sus să vezi și tu muntele, că până atunci „ți-au ieșit ochii din cap” doar până-n vârful bocancului.

Noi am trecut pe lângă vârf ca InterRegio printr-o haltă din câmp, am făcut selfie-ul din mers, ca să fie, dar ne-am oprit cincizeci de metri mai încolo pentru altfel de poze de pe Negoiu.

Dacă pe vârf e ocupată piatra cu plăcuța, facem poze cu ce se vede de pe Negoiu – tot pe vârf suntem și aici.

Custura Sărății: primul lanț din cele multe (și cred că sunt vreo zece). La capăt, unind muchii din patru zări: Vârful Șerbota

Custura Sărății: detalii de pe marginea hăului

Custura Sărății: lanțuri și umbre

Privește cerul și dezleagă lanțul. Cel care eliberează, nu cel care salvează.

Custura Sărății: înapoi spre Negoiul cel mare (vârful din stânga) pe sub nori fotogenici

Custura Sărății: dintre cele mai expuse trasee marcate din Carpați, dar care e parcurs cu success de foarte mulți drumeți, inclusiv de cei cu rucsaci mari și grei când parcurg Creasta Făgărașului…

Muchia Șerbotei: din Strunga Ciobanului (sus) și de pe Custura Sărății (jos)

Gata și Custura! Vârful Șerbota e un loc bun de popas, priveliște câtă vrei, liniște câtă vrei! Dacă nu e bornă de bifat, pe aici doar se trece…

Panoramă de pe Vârful Șerbota: în stânga Muchia Șerbotei, central Custura Sărății și Negoiul cel mai înalt

E a doua oară când parcurg Custura și mi s-a părut mai lungă și mai expusă, însă mult mai ușoare porțiunile cu lanțuri. Mi-am luat și un mic brânci de la bețele prinse pe sub rucsac care au alunecat și s-au proptit într-o stâncă, împingându-mă ușor spre hău, suficient cât să realizez ce mic e pasul dintre a fi și a nu mai fi. N-am făcut pasul, dar am simțit fiorul lui nu-e-momentul.

După binemeritata pauză de pe Șerbota, am început coborârea. Poteca merge o vreme fix pe creastă, dar apoi se lasă pe stânga, spre Căldarea Șerbotei ce se vede feeric în lumina difuză a soarelui obturat de nori. Din loc în loc, „lunci” verzi, aduc un plus de culoare versanților gri de pietre. În schimb, peste Căldarea Sărății și spre Muntele Șteghiilor lumina și norii se combină perfect, în opoziție cu pâcla din prima parte a zilei.

De pe Muchia Șerbotei: Custura Ciobanului cu Strunga sa. Nu cred că m-aș putea sătura de privit văile acestea glaciare… și nici de afine 😀

Rododendronul înflorește nebunește în iunie și melancolic în septembrie, dar lespedea asta mărișoară de marmură e înflorită de milenii…

Peste jnepeni, spre Custura Ciobanului, ce se vede impresionant în lumina de rămas bun a soarelui

Coborâm muntele și pajiștea alpină cu afine și merișoare e înlocuită de ienuperi, jnepeni, zmeuriș, molidiș și buchete albastre de Lumânărica pământului atârnând peste poteci. Decor de scris povești.

Final de zi cu o ciorbă cât două feluri de mâncare (cantitativă, nutritivă, piperată la propriu și la figurat)

Chiar dacă tura a fost gândită de Mike ca să privim apusul de pe Muchia Șerbotei, ne-am mișcat „prea repede”. Nu-i bai, până la Brașov mai erau cel puțin trei ore de condus, hotărâtoare pentru a reveni cât mai repede la mașină, mai ales că nu voiam să parcurgem forestierul pe întuneric, având un prag și-o baltă de dovedit cu bine. A doua zi aveam să mă întorc în Făgăraș, cu Andrei și bicicletele, pentru mult-așteptata urcare pe două roți la Bâlea.

Pentru o clipă, eu și ea am împărtășit aceeași lumină blândă a soarelui coborând peste culmi tot mai înalte. Toamna se simțea în aer…

2 Comentarii

  • Marturisesc ca asteptam jurnalul asta. Mi-a soptit poza cu comentariul “„privește cerul” – cerul dintr-un pârâu ce-și duce liniștit veacul prin căldarea glaciară”, postata acum 1-2 zile pe Facebook. Si acum ca ma gandesc mai bine, ma intreb si eu cum de nu ne-a venit ideea sa mergem spre Portita Caltunului. Ca doar timp aveam. Nu e bai, am o idee de tura care sa ne ajute sa corectam acest fapt :).

    • Și eu îl așteptam 😀
      Legat de tură, nu am ajuns încă pe Călțun, pe Lespezi și nici n-am dormit în noul refugiu de la Călțun (bine, nu mai e așa nou) 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.