dum spiro – spero! sau Povestea lanturilor

Piatra Craiului - luna

sau A doua zi in Piatra Craiului

Si-n acea duminica paraseam Zarnestiul pe un drum forestier spre Plaiul Foii. Luna pe jumatate alba mai straruia deasupra muntilor, soarele era deja sus, norisorii pluteau albi si usori pe-un cer albastru mat, peste varfuri verzi de brad, peste creste argintate de munte pe cand vantul imi infiora usor obrajii, parul. Am pornit cu hotarare spre varful La Om, primul varf pe care l-am atins cu-adevarat in cele din urma. Mai mereu am trecut pe langa ele, la sute de metri, la zeci de metri, dar fara sa ating piatra, borna, Semnul.

14 iunie 2009

Traseul – cel cu verde marcat in stanga:

Piatra Craiului - harta turistica - trasee montane

Piatra Craiului - spre Plaiul Foii
din Zarnesti spre Plaiul Foii

Am trecut pe langa o herghelie de cai, mai degraba de iepe si manzi, am oprit, i-am chemat, i-am mangaiat. Frumosi tare! Coamele le luceau in soare, doar ca m-a intristat sa-i vad insemnati cu litere si cifre. Acolo fusese pus un fier incins…

Piatra Craiului - herghelie de cai
caii

Traseul se anunta de 5-6 ore dus si dupa ziua de sambata ne-am zis he! he! stim noi cum sunt timpii pe-aici, in 3-4 ore maxim suntem sus! Am calculat dus-intors si cu toate rezervele aventura urma sa se desfasoare doar la lumina zilei. Pe harta nu pare cine stie ce, dar acum va pot spune ca lipseste reprezentarea pe verticala a traseului. Ne-am pozitionat din Plaiul Foii pe banda rosie si urmarind indicatoarele spre Refugiul Spirlea si apoi de la Zaplaz prin Lanturi spre inaltimi. Ehe, sunau bine tare lanturile astea, gandindu-ma la cheile din ziua precedenta. Am zambit gandindu-ma ca ma aflam in momentul ala la doar 10km de Fagaras si ca am luat-o usor cu muntii, de la est la vest 🙂

Nu va spun de poienite si de flori ca mi-au sucit mintile. Despre ele voi scrie special mai ales ca trebuie sa le descopar, sa le caut pentru ca trebuie sa va spun am avut o adevarata revelatie si multe suprize placute in muntii astia. Flori pe care le stiam, dar foarte diferite si adaptate peisajului, flori pe care nu le-am mai vazut, flori, flori Doamne, flori!

Am inceput urcusul prin padure si mi-am gasit un bat, un bat perfect, putin flexibil, numai bun sa-mi usureze urcusul mai ales ca-mi trebuie cam o ora sa-mi intru in ritm. Dupa aceea, cum veti vedea, nu ma mai pot opri prea multe lucruri. Cand zgomotul paraului ce insotea poteca ne-a parasit, ne-am dat seama ca izvorul nu mai e cu noi si trebuie sa refacem rezerva de apa. Am coborat pana la el. Apa izvora direct din munte. Mi-am afundat mana odata cu sticla pe care trebuia s-o tin apasata ca apa sa intre inauntru. Atat de rece incat simteam ca-mi va ramane o bucata de mana acolo.

Am baut, am reumplut-o si-am revenit la drumul pe care abia il incepusem. Ne-am verificat stransoarea sireturilor, am reglat curelele rucsacilor si-am plecat. Dupa vreo 2 minute mi-am dat seama ca mi-am uitat batul la popasul de la izvor. Ah! Am vrut sa ma intorc, dar Doamne! eram in padure si bete se mai gasesc! Am gasit eu unul, dar ca primul, ba! Sunetul unor clopotei ne-a atras atentia si pana sa ne tot intrebam ce-i ne-am trezit cu turma de oi peste noi – le coborau ciobanii la adapat. Am facut poze cu ele, am incercat sa le mangai, dar ceva nu le-a placut la mine. Eh, nu-i bai! Pe cand ma departam ma gandeam la viata boema a ciobanilor si-am dat glas gandului: ar trebui sa ma marit cu un cioban, sa stau la stana, sa plimb oile, sa colind muntii si seara sa deschid laptopul si sa scriu romanul vietii mele… Lumea a ras si uite asa am mai inaintat un pic prin padurea ce devenise deasa, deasa si intunecata.

Piatra Craiului - turma de oi
oile

De la refugiul Spirlea se vedea in sfarsit creasta, aproape si mai aproape. Priveam locul, ma gandeam ce frumos ar fi sa faci aici o cabana si-am impartasit tuturor gandul ca intr-o zi m-as marita c-un cabanier, sa stau acolo si sa ascult povestile muntilor, sa servesc o ciorba calda ratacitilor inghetati si-o cafea de-aia buna ca la Curmatura! Ne-am odihnit putin, am verificat harta noastra si o pancarta pe care vantul o doborase la pamant si-am zis hotarat mergem inainte! Indicatorul specifica foarte citet „pentru turisti antrenati si evident am zambit 🙂

Piatra Craiului - Refugiul Spirlea
refugiul Spirlea

Din poienita refugiului poteca se ascundea iarasi printr-o padure deasa de brad prin care abia patrundeau razele soarelui si unde nici macar un fir de iarba nu razbise prin stratul moale si straniu al cetinilor demult apuse si uscate. Apoi alta poienita unde vantul facuse candva ravagii, busteni uriasi fiind cazuti intr-o parte si-n alta si printre ei un rai de fluturi si de iarba inalta. Ok, erau si ceva stevie si urzici ca sa fiu cinstita si completa. Cat echipa isi tragea sufletul am descoperit cu uimire un copac inflorit, apoi doi, apoi stai sa vezi ca erau mai multi. De departe pareau salcami, dar stiu eu ca n-are ce cauta salcamul aici la peste 1500m asa ca ma apropii si da, nu e salcam. Analizez frunzele alungite dispuse cate 6-7 pe-o ramura, florile albe, coaja si concluzia e ca nu stiu ce e, dar ca ar putea fi o combinatie ciudata intre frasin (dupa frunze), soc (dupa flori), poate chiar liliac salbatic(dupa ambele).

Piatra Craiului - copac inflorit
copacul inflorit… inca misterios

Piatra Craiului - brad
brazii

Continuam, ma mangaie prietenos mugurii proaspeti de brad, in fata creasta, in spate incepe sa se vada bine Fagarasul, am in minte Rapa si Floare de iris pe care tot o fredoneaza cineva langa. Ehe, ne iese in cale prima stanca si de pe-aici a trebui sa-mi abandonez al doilea bat ca n-a mai fost loc si de el. Trebuia sa-mi folosesc si mainile si cum una era ocupata cu Micutza, batul a ramas sprijinit de-un copac ca sa ma astepte la intoarcere. Acum trebuie sa intelegeti ca nu puteam opri aparatul pentru ca florile astea sunt de-a dreptul uimitoare – care mai de care mai frumoase si mai  si trebuia sa le imortalizez ca sa stiu sa le caut si denumirile. Nu stiu cata pofta de cunoastere am eu in alte domenii, dar nu pot trece pe langa un copac fara sa vreau a sti ce e!

Piatra Craiului
spre Fagaras

Si uite asa, incep stancile sa ni se alature si ajungem sa fim acolo, la radacina abruptului. Ma uit in sus si mi se pare ca am mai fost aici, ca m-am nascut aici, ca mi se deschide usa cu drag sa intru. Un ghetar mare la poale si floricele albe atarnand firave de pe stanca. Grohotisul se revarsa ca o jumatate de palnie si incepem sa-l cucerim pas cu pas avand grija sa nu trimitem pietre la vale in picioarele altora. Trecem de grohotis si potecuta devine mai mult un canal al directiei. Urmele anterioare imi spun c-a mai urcat cineva in dimineata asta si altcineva in ziua precedenta, in rest nu pare prea umblat. Ma uimeste combinatia de pamant negru-negru si grohotis alb. Imi zic c-ar fi foarte hranitor petuniilor mele de pe balcon si nu – n-am luat acasa – m-am abtinut cu greu 🙂

Piatra Craiului
aici incepe muntele…

Si dupa ce incepem sa escaladam dam si peste indicatorul care ne zicem ca suntem in punctul La Zaplaz (1640m), ca intram in peretele vestic pe Drumul lui Deube si ca ne asteapta 2h-2 1/2h. Si… asa a fost!

Piatra Craiului - La Zaplaz
La Zaplaz

La primul cablu am avut un exces de extaz, unul matur si calculat, unul ascuns ca sa nu intimidez putina frica a celor care incepusera sa dea deja piept cu muntele. Am mai gasit niste floricele si un bat. Unul bun, usor, dar solid. Unde sa-l mai iau??! De-aici nu mai era de bete tocmai de-aia il si lasase cineva. I-am facut o proba, dar parca tot cel uitat langa izvor era batul meu. Primul meu pas pe stanca cu o mana tinandu-ma de cablu si cu cealalta cautand un punct de sprijin m-a coplesit. Eram atat de apropiata muntelui, mainile mele firave nu mai erau deloc firave, prindeau roca rece far-a tremura, fara ezitare, mobilitatea ma ajuta sa ma prind in fel si chip, dar in acelasi timp gandeam fiecare miscare. Mintea lucra fara incetare. Imi calculam fiecare urmator punct de prijin in timp ce celelalte 3 imi asigurau echilibrul. Tineam si cablul atunci cand era nevoie ca sa nu fac pe viteaza si ca sa-mi dozez fortele, pentru ca muntele e plin de surprize si niciodata nu stii ce se intampla acolo sus si cand va fi sfarsitul adevarat al calatoriei. Intotdeauna mai e nevoie de o rezerva pentru un rucsac in plus, pentru o prelungire a traseului sau pentru fuga din calea lui Mos Martin (glumesc… si in nici un caz nu se fuge din calea ursului decat daca esti maratonist!)

Piatra Craiului - prin Lanturi
si-aici incepe catararea… si dezlegarea Lanturilor

Piatra Craiului - La Zaplaz
putina odihna

Si uite asa am tinut-o 2 ore pana sus. Jneapanul insotea din cand in cand bucatile de poteca, poienite insorite pline de smardar, afine, inca vreo doi-trei ghetari, grohotisul destul de periculos pe anumite portiuni mai ales pentru cineva cu un numar nesemnificativ de kilograme, stancile pe care era greu sa le mai escaladezi fara cablu, prapastia ce ramanea in urma si soarele ce ne ardea. Pe la mijlocul unei portiuni destul de indraznete pe unde nu se putea inainta fara cablu, asa prinsa cum eram, am mai zis una – ca doar nu foloseam si gura la catarat – si anume ca daca am ajuns pana aici ar trebui sa ma marit c-un alpinist, sa ma catzar toata ziua pe munte, sa pregatesc trasee, sa... Micutza n-a putut adormi ca deh, nici eu nu dormeam. Am oprit pentru un scurt popas, m-am intins in iarba printre florile roz de smardar, am dat o fuga pana in varful unei stanci sa vad daca nu cumva floricica ce-mi atrasese atentia era o garofita… si n-a fost 🙁 dar era si ea frumoasa foc si n-a scapat obiectivului. Printre altele sa stiti ca fluturasii nu au rau de inaltime.

Piatra Craiului
putina zapada in calea traseului

Piatra Craiului
in umbra muntelui

Piatra Craiului
in care parte sa privesti mai intai??!

Piatra Craiului
mai sus, tot mai sus

Urcand, urcand si vazandu-ma neobosita, iar ceea ce credeam ca va fi o lupta era de fapt o imbratisare fragila din partea mea unui munte batran si calm. Simteam pietrele la fiecare atingere, le simteam diferit, dincolo de faptul ca cele din soare erau caldute, iar cele din umbra reci ca de gheata, simteam piatra cand abia puneam varful bocancului, cand abia o puteam prinde cu varful degetelor, cand urcusul impunea sa ma lipesc de stanca si sa ma ajut de mine toata ca sa urc. Am simtit eu mai multe si cand trecand pe langa un aparent manunchi de iarba am cunoscut un colt rece, ascutit si camuflat. Cum era firesc, omul evolueaza si am decis sa ma marit cu un serpas, sa bat carari nestiute, vai neumblate, sa deschid carari in munte si sa gasesc drumuri spre varf. Intre timp… se mai fredona inca Floare de iris.

Piatra Craiului
si mirosul zapezii se simtea…

Piatra Craiului - smardar sau bujor de munte
smardar sau Bujor de munte sau Rhododendron

Piatra Craiului - flori albastre de munte
am zis ca nu pun flori, dar ma rasfat putin

Printre altele, ne cam pacalea muntele asa, isi radea de noi ca cerul parea aproape si cand colo, dupa stanca descopeream ca mai avem, mai avem… Cand am ajuns sus inca mai credeam ca mai urmeaza o tura, dar nu! Eram pe creasta. In urma prapastia prin care urcasem, la jumatate de metru mai incolo incepea cealalta prapastie. Undeva mai incolo pe cativa metri patrati de teren drept un refugiu. Din tabla, amenajat si inauntru destul de bine si mi-a trecut repede prin minte ceva in legatura cu creasta asta, sac de dormit, mai multe zile si coborare pana la Curmatura pentru… o cafea 🙂

Piatra Craiului - Creasta
pe creasta

Varful La Om se vedea deja, vantul era un vantisor, vremea superba. Nu ma ametea inaltimea, mi-era familiara. De jur imprejur – munti, muntii! Am mai mers 10 minute pe creasta si-am ajuns la el, am atins piatra, borna, Semnul. Deasupra doar cerul. Treceau avioane (evident ar urma sa ma marit cu un pilot…), treceau norii albi, treceau razant pasarele mici cu triluri vesele si neincetate. Sa ajungi intr-un varf de munte inseamna multe. Sentimentele te invaluie, coboara in tine, te coplesesc, te acopera, te descopera, te agita, te linistesc. Atat de multe si toate deodata! Ma infiorau emotia (nu vantul), pamantul pe care-l calcam, departarile, creasta ce se intindea ca o muchie ascutita, prapastiile firesti si eu care devenisem legatura dintre mine si mine. Am inteles intr-o clipa multe lucruri, dar multe de tot! Ce simt, ce vreau, ce astept, cine sunt, de ce sunt acolo, de ce voi cobori, unde voi cobori, intelesem ca pe chipul meu fericirea se rasfata in zambete si straluciri, ca-n inima mea fericirea se revarsa ca o cascada, ca-n mintea mea fericirea ma dezlega de ne-ganduri…

As mai putea spune ca apoi am trecut la lucruri banale, am mancat, am facut poze, am reanalizat situatia: apa, mancare, bocanci stransi bine pentru ca urma coborarea.  Puteam sa ocolim, dar planul nu fusese facut pentru alt traseu, iar pe munte nu prea e sanatos sa-ti schimbi deciziile una-doua. Acum… cine sa stie ca Lanturile sunt frumoase la urcare, dar pacatoase la coborare??! Deh, acum o stiam si pe asta si am hotarat sa le coboram, cu atentie marita ca doar suntem mari.

Piatra Craiului
pe-aici s-a urcat… pe-aici a inceput coborarea

Nu ma temeam, dar nici nu-mi lasam garda jos, adica concentrarea. Coborarea pe cabluri e spectaculoasa, totul era spectaculos, mintea trebuie sa-ti fie mereu treaza si cat de bine e sa fii treaz! Am mai facut cateva popasuri, timp era destul, si sprijiniti la soare de piatra calda priveam valea, vaile. Nu mai voiam sa ma marit, pot sa-mi scriu romanul si fara sa fac asta, pot sa ma retrag si singura in munte 🙂 Doamne cat de mult pot vorbi cateodata, dar muntele asta ma facea sa ard toata pe dinauntru si sa eman atata energie pe care traseul nu era de-ajuns s-o consume. Intre timp, alte floricele, alte pietre. Imi controlam periodic genunchii, incheieturile, nimic nu durea insa, dimpotriva! pana data viitoare trebuie insa sa-mi iau rucsac… ca asta al meu e total incurca-lume… se mai agata pe-acolo si nu e loc pentru de-astea. A, da, si bete, dar pana la la ele imi mai lasasem eu cateva prin padure.

Piatra Craiului
o ultima privire spre creasta

Piatra Craiului
si multe priviri inainte

Incet incet, parca cu parere de rau ca ma departam de cer, am ajuns iar la ghetarul de la poale si la revarsarea de grohotis. De data asta n-am mai luat-o usurel pe langa ci am inventat un nou sport extrem: stonesboard. Cu bocanceii mei 36 jumatate transformati intr-un fel de senile pluteam la vale pe pietre, cu pietre cu tot. Ehe… mi-a placut tare!

Piatra Craiului - La Zaplaz
mi-au placut tare pietrele astea

Inapoi in poienita, mi-am recuperat ultimul bat si fericita, prin padure. Soarele abia razbea si-mi imaginam ca daca Mos Martin ar veni din fata pe aceeasi potecuta as zice mosule, am urcat deja…

Piatra Craiului - padure de brad
prin padure…

Piatra Craiului - padure de brad
… coborand odata cu soarele

Reveniti in poiana refugiului Spirlea, ne-am asezat la masa de lemn de langa si-am scos cina: un mar verde si putina apa. Soarele apunea incet si doar creasta mai era luminata. Fusesem acolo sus. Acolo sus. Acolo. Stateam asezata la masa si aveam senzatia ca e dimineata si ca urmeaza sa plec la drum. Cam puternic sentimentul ala pentru o senzatie. As mai fi urcat o data si inc-o data!

Piatra Craiului - Refugiul Spirlea - la masa de lemn servind cina
cina

Simteam mirosul stancii in nari, o simteam imprimata in palme, in mine.

Piatra Craiului - Creasta
soarele mai mangaia doar creasta

Toate drumurile se sfarsesc intr-un fel. Am reinceput sa coboram si desi ma asteptam sa incep sa ma resimt dupa atata aventura, eu – nimic! Sunetul izvorului m-a inviorat, mi-am recuperat minunatul si intaiul bat si am reumplut sticla cu apa. Am simtit iarasi mana inghetandu-mi ca de moarte, dar incepusem sa inteleg caldura din raceala muntelui. Acum aveam doua bete si din nefericire pentru mine, am mai dat peste unul, lustruit bine, deci abandonat. Ce era sa ma fac??! Sa-l iau! Am mers vreo 10 metri cu toate trei facandu-le proba pe rand, am donat unul si mi-am pastrat doua ca pentru inaltimea mea si asa am capatat si mai mare viteza la coborare. Viteza, viata, suflu, forta, putere…

Mai departe… nu mai stiu… drumuri, noapte, luna, ciocolata calda cu caramel, lumini, energie, multa energie, vis.

luna
si din nou… luna

P.S. 1. Florile le-am pastrat pe toate… pentru cercetare. Urmeaza un post doar pentru ele.
2. Muzica e aceeasi ca la postul precedent… am ascultat-o cat am scris si n-ar fi cinstit sa o schimb.
3. Cine sa mai adoarma ca iar m-a cuprins fericirea…
4. Pana acum Piatra Craiului sunt cei mai frumosi munti pe care i-am vazut. De la noi 🙂

6 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *