Privind în lungul malului, la fiecare câteva secunde un peștișor făcea o tumbă deasupra apei, lucind și plescăind anonim înainte de a reveni în banc. În roiul de musculițe se propaga o unduire, apoi reveneau la masa compactă, dar agitată controlat ce stagna deasupra apei limpezi prin care se vedea fundul lacului tapetat cu pietre. Nu știu de cât timp stăteam acolo, la limita dintre umbra molidului și soare, dar sentimentul de dolce far niente era deplin. Creste și pereți impunători la o ridicare de privire, sunetul tălăngilor printre ciripituri sau ciocniri ale pietrelor pe care le tot stivuia Miruna, cercurile liniștitoare ale apei, tălpile uscându-se la soare, mirosul discret de rășină, cimbrișor sau sipică, acestea sunt doar câteva din detaliile care îmi revin în minte la o simplă închidere de pleoape. Uneori, să te bucuri de munte înseamnă să-ți găsești molidul sub care să faci ceva pentru care mai mereu nu e timp: să iei o pauză.
- Sâmbătă, 4 iunie 2022, Alpstein – subgrupă a Alpilor Appenzell
- Traseu: circuit Wasserauen – Lacul Seealpsee – Wasserauen (parcare, gară, stație de telecabină)
- Date: 8km, 400m+, 3h în mișcare, 5.5h cu totul
- Drumețe: Claudia și Miruna
Fie-mea are un obicei de pomină, în weekend și în zilele libere se trezește cu o oră mai devreme ca în timpul săptămânii când oricum e mai matinală ca mine. Astfel că iată-ne sâmbătă dis de dimineață agitând casa. Andrei are în plan o drumeție mai serioasă în Alpstein și vrea să plece devreme căci parcarea de la Wasserauen se umple repede. Îi propun că mergem și noi fetele la o mini drumeție separată dacă tot suntem mâncate și pregătite pentru o zi… fără planuri. În nici jumătate de oră ieșim din casă, iar la nouă fără ceva pornim în traseu.
Circuitul nostru includea o urcare frumoasă prin pădure și ceva poieni, ajunsul la lac, eventual un ocol (că pe hartă arăta mai mare) și întoarcerea pe un drum de care am auzit că e abrupt. Prima parte am mers împreună cu Andrei, apoi am rămas singure.
Marele avantaj al drumețiilor cu cei mici e că ai mai mult timp să absorbi peisajul, nu-i deranjezi cu nimic dacă te oprești să faci încă o poză, iar dacă reușești să nu cari prea multe (în spate, în brațe, de brațe), poate fi aproape odihnitor. Desigur că nici bucuria de a fi cu ei pe munte nu e de neglijat, deși aceasta e adesea bâzâită de ciclurile de cinci minute ale lui mi-e-foame-mi-e-sete.
Nu știu cum merg alții, dar eu dacă scad sub un anumit ritm, sfârșesc mai obosită decât dacă aș fi alergat triplul distanței (plimbările lălăite mă termină…). Dar uneori, ca de această dată, Miruna îmi oferă surprize plăcute și merge susținut din proprie inițiativă, pesemne îi plac mai mult treptele stâncoase decât drumurile în pantă. Reversul a fost coborârea abruptă pe asfalt unde s-a tot atârnat de brațele mele de i le-am dat cu rândul, să nu cumva să mi se lungească inegal (în fapt, mă temeam de dureri de spate asimetrice).
Pozele vor fi grăitoare, nu e nevoie de prea mult de povestit, cert e că am ajuns mult mai repede la lac, astfel că ne-am permis o pauză lungă la soare-umbră pe malul lui. Am mai fi putut lungi traseul cu dute-vino pe alte poteci, dar am luat în calcul și puterile Mirunei versus drumul de întors la mașină. Deocamdată e încă micuță și echilibrul e cheia în a avea activități plăcute cap-coadă.
Bravo, ce peisaje si cata frumusete „verde”. Ce curat e muntele, parcarea, lacul, Miruna nu mai e un bebelus si e clar ca-i place pe munte.
Pana la urma Elvetia este o super tara in care se poate trai linistit caci asta cautam cu totii, un trai linistit.
Aproape de un an prin Romania, daca am fost de 3 ori pe munte si atunci cu spray-ul pentru ursi in buzunar si cu lehamitea de a vedea gunoaie si ciudati peste tot.
Am trecut repede in revista Busteni, Sinaia, drumul catre cota 1400 pe sosea este criminal la propriu, te poate omori la fiecare pas.
Mi-e foarte clar ca nu mai rezonez cu nesimtirea, mizeria de orice fel, nu mai pot continua sa ma mint ca-mi place ceva in Romania.
Mi-ar fi parut insa rau ca n-am incercat daca nu veneam aici, unde credeam ca voi fi acasa. Abia astept sa ajung acasa in Canada!
Îmi pare rău Mihai că experiența ta nu a fost mulțumitoare. E drept, a fost relevantă și asta contează. Cu cât iei mai repede o decizie, cu atât mai bine. Să fie cu mai mult noroc și cu multă liniște!
Recunosc că și mie gunoaiele și câinii „liberi” mi-au devenit insuportabile în ultimii ani, căci de-astea nu scapi pe oriunde ai umbla, chestie care nu e valabilă cu urșii ce-ți văd de treaba lor (când ești pe munte, nu seara prin Predeal…). Cu toate acestea nu aș fi plecat dacă Andrei nu ar fi făcut-o, la el paharul era plin 🙁
Cred că e vorba și despre cum ne setăm așteptările, dar adevărul e că de nesimțire și gunoaie nu prea ai cum să te ferești, să le eviți, nici dacă locuiești sub vârf de munte 🙁
Cât despre Elveția, e frumos și curat și apreciez asta, iar Alpii sunt Alpi, nu degeaba sunt faimoși 🙂
@Mihai: Romania de azi nu o poti compara cu alte tari, fie ele Canada sau Elvetia. Ea trebuie comparata cu Romania de acum 20-30 de ani iar daca o compari asa pot spune ca a facut progrese mari (in bine !).Totusi de curiozitate de ce vrei sa te intorci in Canada si nu vrei sa mergi intr-o alta tara europeana ?(mai la vest de noi se intelege).
Pentru că acolo mi-am făcut un rost, se câștigă suficient cât să poți sta liniștit, fără „zguduieli” continui de prețuri, instabilitate politică, economică.
Spui că s-a schimbat România în ultimii 30 de ani, dar prea puțin în directia care ma intereseaza pe mine. Oamenii nu s-au schimbat deloc, aceeasi mentalitate de ev mediu, încă și noua generație a copiat mare parte. Nimic nu mă mai face bucuros aici, am făcut greseala sa urc la 1400 la Sinaia cu mașina, așa cum arată drumul acela, așa este România azi. Viața în Canada este incomparabil mai bună, chiar comparativ cu țările europene. Numai bine!
@Claudia: Da, ai dreptate Claudia, mi-am setat asteptari ciudate de la Romania, aproape fiind convins ca o sa ma dezamageasca. Am incercat, mi-ar fi parut rau daca n-o faceam. Am dorit mult sa se poata, m-am uitat numai la „partea plina a paharului”.
Am contractat o casa in constructie in Cristian, cu vedere spre Bucegi din dormitorul mare si cu vedere spre Piatra Craiului de pe terasa din curte, superba bijuterie si locatie de vis. Asta era in noiembrie 2021, promisiunea de a termina casa 2 mai 2022 (cu contract).
Suntem in iulie, l-am intrebat pe builder ce are de gand, mi-a ras in nas, zicand: la anul nene, daca nu-ti convine iti dau banii inapoi. Pai nu de bani era vorba, era visul meu spulberat de a face un gratar in curte vara asta cu ochii pe Bucegi sau Piatra 😉. Mi-am luat gandul si de la casa si de la bani, Romania nu mai este „acasa” pentru mine.
Voi Claudia oferiti copilului optiunea de a putea alege unde sa traiasca, asta am facut si noi cu al nostru plod, si sa stii ca acum mare fiind imi multumeste pentru asta.
Oriunde in lumea asta veti sta voi trei, va fi „acasa” pentru fiecare din voi. Oamenii si nu locurile creaza caldura si siguranta caminului.
Canada cu toate pros and cons e locul in care stiu sa traiesc, traind un an in Romania a fost o experienta dar atat. Vreau acasa!
@Mihai: Imi pare rau pentru ce ti s-a intimplat.In Romania, ca regula generala, nu trebuie sa cumperi niciodata „proiecte” ci doar case terminate si functionale pentru ca altfel riscul sa iei plasa este mare.Cota 1400 si as spune Bucegii in general, nu mai sunt de multa vreme reprezentativi pentru ideea de „munte” in Romania. Sunt sigur ca daca ai fi mers in Retezat, Parang, Apuseni sau chiar Fagaras(insa departe de Transfagarasan) ai fi avut o cu totul alta experienta.Imi aduc aminte ca ti-am raspuns parca anul trecut, pe cand erai entuziasmat de ideea intoarcerii in Romania si atunci parca am scris ca trebuie sa ai grija – cel putin cu partea profesionala(stiu ca atunci erai foarte „pornit” pe Canada).Depinde foarte mult de ce asteptari ai de la o tara, indiferent care ar fi ea. Pentru ca una este sa te intorci la pensie si sa iti traiesti ultimii ani acolo si alta este sa te intorci avand inca o viata activa profesional.Cred ca este bine sa nu tragem concluzii doar pe baza unei singure experiente.Sunt multi care aleg sa se intoarca „treptat” in sensul ca stau cateva luni pe ani intr-o tara si restul in alta.Pentru a te putea adapta mai usor poate este mai bine asa.
@Calatorul: Multumesc pentru sfaturile bune, aveti dreptate cu toate.
Hai totusi sa nu umplem blogul Claudiei cu prostiile mele 😉
Numai de bine si sa aveti o vara minunata!
@Mihai: nu-mi umpleți blogul cu prostii, dimpotrivă, poate sunt eu nostalgică, dar e o discuție care e mai aproape de realitate decât postările de fb unde totul e „bine și frumos” pentru că e public și n-are nimeni chef să afle tot neamul problemele fiecăruia. Aici pe blog e safe să spunem lucrurile așa cum sunt 🙂
Să știi că are dreptate @Calatorul cu Cota 1400, nu e de mers acolo. Mergi din satul Poarta pe Clincea/Ciubotea, urci până la Țigănești, treci printre Turnuri. Mergi la Mălăiești în timpul săptămânii. Urcă în Postăvaru sau în Piatra Mare, tot așa, în timpul săptămânii. Toate locurile care implică mașină până sus pe munte sunt de evitat (din multe motive). Asta ca să nu mai zic de munții mari, unde după 3km de la șosea vei fi doar tu și muntele. Nu te teme de urs, iei mai degrabă un spray cu piper pentru câini (sau alte device-uri).
Cu casa e foarte nasol că ai investit bani, vise, așteptări, dar nu prea ai ce face, mai bine te înarmezi cu răbdare și ai o altă abordare cu constructorul. Nu trebuie să te gândești neaparat la o țeapă, ci la un cumul de factori care nu implică rea-voință, ci doar stresul și porcăriile continue la care sunt supuși toți antreprenorii. Mai mult, știi prea bine că românul zice multe la nervi, nu-i trebuie mult, ți-o fi răspuns așa că era deja cu capsa pusă.
Să auzim de bine!
Multumesc mult Claudia, asa voi face.
Drumul cu masina la 1400 a fost o incercare intentionata, de obicei urc pe jos. Doar am vrut sa vad cum arata Romania dupa 22 de ani in care am lipsit de aici, asta e tot. Am urcat Jepii pe jos si am coborat cu telecabina, am facut si trasee frumoase. Problema este mizeria generalizata din Romania, sate care arata ca dupa bombardament mai ales in sudul tarii, programe si personaje la televizor parca desprinse din filmele cu prosti, ce sa mai zic? Cum n-am lucrat anul asta am umblat de colo colo prin plaiul mioritic si n-am reusit sa stau calm mai mult de o ora si atunci fiind oprit pe o margine de rucar bran.
Incercarea mea de a ma stabili in Brasov s-a lasat cu multe, prea multe drumuri Craiova Brasov cam 5-6 ore pe bucata, mii de dolari (la propriu) pe benzina, apoi stat pe la prieteni cu saptamanile, in cautarea unui apartament, casa, ceva. Iarasi, pacaleli de la agentii imobiliari, majoritatea nu stiu ce vorbesc, total neprofesionali. Totul de fapt in Romania este la ciupeala, toata lumea fura intr-un fel sau altul, nu vrea nimeni nici in ruptul capului sa respecte vreo regula, raspunsul „default” este NU. Intr-un cuvant mi-am adus bine de tot aminte de ce am plecat in 2000 de aici.
Uitandu-ma atent in urma la viata din Canada, asa zisele probleme de acolo m-i se par o gluma fata de ceea ce am gasit aici in Romania. Apoi cum spune „calatorul” nu sunt pregatit pentru „early retirement” cam asta era idea, sa nu muncim pana la 70 de ani si apoi ce? Ma voi intoarce probabil peste 10 ani cu inca jumatate de milion de dolari pentru o pensie linistita. Acum insa vreau acasa in Canada!
Sincer le doresc romanilor sa se trezeasca din amortirea in care stau acum si sa inceapa sa traiasca. Aproape ca m-a prins si pe mine toropeala asta mioritica, drumuri fara tinta, lehamite generala, nepasare pentru ceilalti (recunosc insa ca n-am avut inima sa urc frumusete de masina pe trotuar, peste borduri cum face toata lumea)
Numai bine va doresc si voua Claudia!