[Drumeții cu copii] La afine pe Muntele Roșu


Cam așa sună o drumeție cu cei mici în jurul vârstei de cinci ani. Iar dacă nu promiți fructe, atunci trebuie să fie o cabană cu ceva bun sau o cascadă sau o peșteră sau ceva spectaculos, nemaivăzut, eventual un tărâm al zânelor sau al trolilor care e musai sa fie invizibili… ca să eviți dezamăgirea. Nu merg ei mulți oameni mari pe munte de dragul muntelui, darămite copiii! Ca părinte dependent de munte, cea mai mare dorință montană legată de Miruna e să îndrăgească și să cunoască muntele în toate formele, să-i vadă întreaga frumusețe peste tot, nu doar pe creste, pe vârfuri sau în locuri renumite. Muntele să fie un loc familiar, un sprijin, iar nu o distracție sau o destinație.

Duminică, 22 august 2021, Ciucaș
Traseu: parcarea de la Muntele Roșu – triunghi roșu – sub Vârful Muntele Roșu (1766m) și retur.
Date: 6.5km, 400m+, ~4h cu pauză mare pe pătură printre afine.
Trupa: Andrei, Claudia și Miruna (aproape 5 ani).

Traseu dus-întors de la fosta cabană Muntele Roșu. Bulina verde e locul unde am lăsat mașina.

Suntem în perioada în care Miruna vrea să meargă pe munte, țopăie prin casă când e de plecat, dar după vreo cinci kilometri vrea să fie luată în brațe, iar noi vrem să limităm asta, astfel că traseele trebuie să fie scurte, plăcute și cu ceva pe post de momeală. Afinele îi plac, iar asta chiar a motivat-o. Pentru că îmi seamănă, e genul care nu-și conservă energia, urcă de abia te ții după ea, cațără rădăcini și stânci, dar când se termină gazul… i se împleticesc picioarele.

Planul inițial era să facem toată bucla cu Șaua La Răscruce (până unde mai aveam puțin de urcat), Șaua Chirușca, Cabana Ciucaș, Valea Berii și revenire în ușoară urcare la mașină, dar am fost sinceri cu noi și nu ne-am dorit să bifăm… chinuindu-ne. La șase ani ce mai facem??! (Am făcut circuitul complet când avea ea aproape un an și avea tot ce-i trebuie în sistemul de purtare: căldură, țiți, pernă și mulți prieteni în jur care să-i țină companie).

Pe de altă parte, fiind realiști, ne-am luat frumușel păturica de picnic și a fost o idee foarte bună: am stat lungiți și-am privit tot privit vârful Ciucaș 🙂

Afinele au fost la început de coacere, dar oricum, pe săturate. Merișoarele (cele roșii) erau crude.

Cât despre cea mai frecventă întrebare, urșii?, nu ni s-a arătat niciunul și nu m-aș teme să merg pe un așa traseu umblat. Mai ales cu un copil care vorbește într-una și care semnalizează continuu prezența (altfel, există fluier, șuier, bătut din palme etc.). Singura grijă e legată de câinii ciobănești care uneori se depărtează de turmă și nu toți sunt prietenoși, iar când ai copii după tine lucrurile nu mai stau atât de sigur (e motivul principal pentru care nu fac drumeții doar eu cu Miruna, ei îi e deja frică de câini, iar eu am un sentiment de nesiguranță de care mai bine mă lipsesc decât să-l asociez cu muntele!).

Fosta Cabană Muntele Roșu aflat acum într-un stadiu necunoscut mie – în spate a făcut ciobanul un mini-adăpost – și „parcarea” cu tarabe. Cabana Silva este pe drumul ce duce în stânga.

Prima urcare spre casa zânelor… invizibile.

Miruna: eu știu că nu sunt copilul vostru, mama mea a fost o zână de-a-devăratelea care m-a lăsat în pădure și m-ați luat voi. Și eu sunt tot o zână și doar eu pot să văd restul zânelor, voi nu puteți! Ta, na, na, naaa-naa-na!

Pașii mici cer răbdare mare.

Vârful Ciucaș cu stâncăriile sale. Cabana Ciucaș destul de „pierdută” în peisaj, dar nu pot spune același lucru despre drumul de acces la ea – „șarpele” cel lung, abrupt și prăfuit.

Vrei să mănânci? Culege!

Baie de soare cu priveliște la picioare! Fiecare generație cu sensul și preocupările ei 🙂

Selfie de familie: pune telefonul și fugi!

Ierbar de final de august: Garofiță (Dianthus superbus), Luceafăr (Scorzonera rosea), Crețișoară (Alchemilla vulgaris), Ciurul zânelor (Carlina acaulis)

Ipostazele zilei.

3 Comentarii

  • Draga Claudia,

    Uite ca iar am ajuns pe urmele tale–ieri am fost pe traseul vostru, si inca un pic. Raportez ca nu am mai gasit decat cateva afine ratacite…
    Foarte frumoasa drumetia voastra si minunata relatarea! O felicit pe Miruna pentru anduranta si pe voi pt parenting skills! Cat despre zane, pitici, troli, te rog sa-i spui Mirunei ca si eu ii caut cand merg in padure, pe munte, pe coclauri, ba uneori mi se pare ca-i vad cu coada ochiului. E mai greu sa-i vezi cand cresti mare, dar daca pastrezi in suflet deschisa usita copilariei, ai parte de o viata mult mai bogata, nu?
    Ganduri Bune pt Voi!

    • Dragă Monica, afinele s-au dus deși, pe când noi nu mai găseam mare lucru acum o săptămână tot în Ciucaș (dar pe Bratocea), au coborât doi culegători cu gălețile pline…
      În schimb, sunt merișoare, sunt mici și roșii (tot din familia afinului), cresc ciorchine, sunt mai acrișoare și nu pătează 🙂

      În jurnalul cu creasta Rodnei e o poză pe la mijloc: https://www.meetsun.ro/jurnale-trasee-montane/creasta-rodnei-pasul-rotunda-pasul-setref/

      Cât despre Miruna și fanteziile ei, le înțeleg perfect, îmi amintesc de mine mică când dintr-o frântură de poveste aveam „material” zile întregi să-mi țin de urât pe dealuri. Copilăria este despre imaginație și copiii sunt fericiți dacă intrăm în jocul lor chiar dacă ei știu – și Miruna o spune de multe ori – că nu e „de-a-devăratelea”.

  • Multumesc pentru pecizarea despre merisoare. Chiar am vazut tufe dar nu eram sigura ce sunt si m-am abtinut sa incerc. M-am uitat la poza din aticol si mi-am confirmat ca data viitoare o sa le incerc “in situ”. Weekendul viitor este alergare in Iezer-Papusa, o sa trag cu coada ochiului sa vad ce-i pe drum ca a doua zi sa ma opresc la un snack natural in natura:)!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.