[Drumeții cu copii] Poiana Zănoaga la vremea brândușelor de primăvară

Când pleci la drumeție cu copii nici prea mici, nici prea mari, îți testezi din plin anduranța. Sunt acele ieșiri în care te bucuri de muntele din jur analizând poteca centimetru cu centimetru, în care vorbești prea mult explicând una-alta sau stând cu gura pe copil, în care statul în picioare te extenuează mai mult ca o alergare. Apropierea de o poiană unde tot ce ai de făcut e să te așezi la soare și să lași piciul să zburde liber înafara pericolelor, e luminița de la capătul cărării spre care îți mijești ochii la fiecare minut.

Chiar așa de anevoios să fie?!? Cât încă n-am uitat, da, vă spun că e dificil, obositor. Desigur, satisfacția e pe măsură, toate acestea vor conta pe viitor ca și timpul petrecut cu părinții, că fiecare strădanie va fi răsplătită iar la anul pe vremea aceasta va fi un fleac să revedem brândușele în Poiana Zănoaga. Deja a fost un mizilic față de anul trecut când nici nu ne-am fi încumetat fără să intre și cârca în ecuație 🙂

Sâmbătă, 10 aprilie 2021, Piatra Craiului
Trupa: Miruna cu mama și tata, Mike
Traseu: bandă galbenă de la Fântâna lui Botorog spre Curmătura cu oprire în Poiana Zănoaga (și retur)
Date: 5.5km, ~400m+, 4h30min (~1h40m urcatul, 1h20m pauza în poiană)

Ca să vă faceți o idee, Miruna are patru ani și cinci luni, un metru înălțime și paisprezece kilograme. Cu alte cuvinte, e mărunțică, dar pasul mic îi e compensant de o foame continuă. Când plecăm la munte sau la pădure singura ei grijă se rezumă la „ai luat mâncare?”. Iar dacă ai luat (și e musai să iei!), trebuie să scoți punga de cum intri pe potecă și să alimentezi încontinuu. În mod evident nu ne dorim să facem asta, dar nu cred că trece un sfert de oră fără ceva de mâncare, ceva de băut.

De data aceasta ne-a mai ajutat și Mike cu „plimbatul” macaronului pe post de momeală și cu alte trucuri care să facă serpentinele să se adune una după alta. Drept mulțumire, Miruna i-a mâncat rondelele de porumb și i-a ușurat rucsacul de restul proviziilor pe care prietena noastră le-a luat preventiv știind cu cine are de-a face. Nu vă imaginați că foamea e asociată cu muntele sau că o ținem nemâncată, așa e ea tot timpul, dacă îi spui că i-ai luat ceva, prima reacție: ceva de mâncat? Dovadă și dialogul avut la ieșirea în Poiana Zănoaga când îi tot arătam brândușe:

– Miruna, și cum am zis că se numesc florile astea? Brân…?
– Brânzele!

Despre frumusețea zilei, despre primăvara acelor ore, o primăvară cam zgârcită cu Brașovul și mai ales cu cartierul nostru dintre păduri, ce-aș putea să mai spun? Statul la soare, învârteala în jurul izoprenului, pozatul brândușelor și privitul impunătoarei creste au fost ca balsamul ce descâlcește cioporul de zile din care nu rămâi cu nimic. M-am moleșit de atâta bine și frumos, m-am înduioșat – pentru a câta oară – de insistența firavelor brândușe, am simțit soarele arzând obrajii și creștetul capului ca pe o binecuvântare necerută.

Îmi doream demult un dolce-far-niente pe munte, dar mai mereu e un traseu în plan, sunt ore drămuite, sunt dorințe absolut firești de a vedea cât mai mult și mai variat. Copilul ajută cumva și la scăderea ritmului intern, nu doar al celui de mers, alungă graba intrată în ADN și realizezi că e momentul perfect când poți profita de asta, de lentoarea impusă.

Apoi ea va crește și va dori să ajungă la cabană (sigur ar fi vrut și acum dacă pomeneam cuvântul „ciorbă”), pe creastă, va vrea să descopere (toți) munții așa cum și eu încă vreau, iar după-amiezele ca acestea vor deveni de referință: mai știi când am urcat doar până în Poiana Zănoaga și-am stat la soare și n-am făcut nimic?!?

Poteca spre Curmătura urcă în serpentine ce te pot trece de la nămolul primăverii la nămeții iernii (uneori am prins patinoar, alteori zvântat – e bine să fii pregătit)

Primele brândușe.

Minimalism nemilos.

Panoramă din Poiana Zănoaga, locul nostru de popas. Pe poteca spre Curmătura au continuat destui, dar mulți alții au ales să poposească ca și noi la soare… și distanțare.

Miruna și Mike

Dacă nu are mâncare, atunci are o piatră sau un băț 😀

Cel mai greu lucru pentru ea: mersul de mână.

Când faci poze în joacă și apoi ajung să semnifice mult mai mult decât ai simțit…

Echipament: în plus față de ce se observă în poze, Miruna are bluză și pantaloni de corp din lână merinos (în ciuda soarelui puternic și a cerului fără pată, un vânticel ținea răcoare), motiv pentru care nu am niciodată grija că transpiră și trebuie să o schimb. Am desigur în rucsac haine de schimb pentru ea, dar doar pentru cazul în care plonjează în vreo baltă.

Pe deasupra are niște pantaloni de softshell de la Mirela Ior pe care vi-i recomand căci țin super bine la udătură, tăvăleală, joacă la grădiniță, zăpadă etc., iar Mirela vi-i poate personaliza după mărimea copilului (la Miruna au prins două ierni și sigur prind și toamna ce vine, au buzunare și elastic reglabil) – aceasta nu e o reclamă.

Reclamă e ce port eu, pantaloni de lână cu protecții de softshell de la BlueBear.ro, incredibil de practici și de comozi, elastici, cu buzunare mari, au patru spălări fără să intre la apă, pe care nu-i veți găsi pe site, dar dacă vi-i doriți găsiți acolo date de contact – atelierul e în Săcele, se lucrează și după mărimi cerute, nu doar standard.

Pont: continuând spre Curmătura, pe la mijlocul poienii, apar și alte flori de primăvară: ghioceii, viorelele, brebeneii.

5 Comentarii

  • Super iesire, e asa o scumpa Miruna cu biscuitele ei in mina.
    Ce noroc are cu voi care o tot scoateti la aer, pe poteci, in mod sigur are orizontul mai deschis decat copiii care stau toata ziua cu tableta lipita de maini.
    M-am uitat la BlueBear, interesant, si mie imi plac produsele merinos.
    Ma gandesc sa-mi iau mai multe din Canada inainte sa plec, totusi 100 de dolari un tricou in Romania e mult. Aici sunt mai ieftine lucrurile din merinos.

    • Eh, Mihai, și Miruna noastră știe să sucească telefonul pe toate părțile, încercăm să aibă parte și de natură și de tehnologie, de cât mai multe din câte oferă vremurile noastre.

      Legat de merino. În România au apărut cam acum zece ani produsele din merinos, dar încă sunt de nișă: și produsele, dar și mentalitatea (merinosul e asociat cu lâna bunicilor și… „înțeapă”). La magazinele montane, brand-urile aduse de-afară au costat mereu foarte mult (de la 100E în sus), dar au apărut și afaceri românești (cu vânzare online, mai mult).
      Cu cât producția e de masă cu atât prețurile sunt mai mici (gen Decathlon care are în Ro prețurile cele mai mici la haine merinos, dar vorbim de lanț european de magazine!), dar cu cât trecem în zona de ateliere mici, de familie cu câțiva angajați (cum e BlueBear), prețurile cresc. Sunt ca produsele handmade sau ca atunci când mergi la croitor.
      Mai mult, contează și furnizorul materialelor, una e să fii un mare brand și să cumperi industrial țesătura de la un furnizor australian, să iei cantități foarte mari la un preț mic și alta e să apelezi la o țesătorie locală, românească, practic la o altă afacere locală. Și uite așa apare diferența de preț.
      La calitate însă, nu m-aș mai baza prea tare pe branduri și prefer să încerc de producători mici dar care se zbat plecând de la propria lor experiență de purtat lână (cred că așa a și pornit afacerea, de la hăinuțe de lână pentru cei trei copii).
      Personal, am produse sport și de la Bergans, Devold, Kari Traa, Decathlon, Merinito (marcă românească cu vechime) și alte 2-3 ce-mi scapă și pot spune că acolo unde e 100% merinos pe etichetă, au cam intrat la apă sau s-au scămoșat foarte tare. Unde e și un x% de poliester se mențin mai ok și pentru activitățile sportive intense sunt mai ok cele care au și sintetic.
      Dar una peste alta, lâna e un produs de nișă, dar de nișă e și felul cum o porți, cum o îngrijești (nu se spală după fiecare purtare, e suficient să fie aerisită – pantalonii ăștia au „scăpat” în cuvă alături de alți pantaloni sport și nu au pățit nimic, plus grija la molii, din câte am observat nu agreează nici asocierea cu unele deodorante, parfumuri etc.).
      Probabil în 5-10 ani o să ajungă și la noi merinosul o prezență obișnuită în magazine, cum probabil e în Canada, iar prețurile vor fi mai mici.
      (Ca paranteză, mi-a venit în minte cașmirul, în Canada îl vedeam foarte des și mi s-a părut foarte scump de fiecare dată – 100$Cad la reducerea reducerilor o bluziță de oraș – dar în Ro nici nu știu prețurile pentru că foarte rar l-am remarcat în magazinele fizice / online).

  • Faina iesire!
    Treaba cu mancatul continuu se va mentine pana spre varsta de 10 ani, cel putin. Copiii sunt capabili sa sustina efort moderat vreme destul de lunga (mult mai mult decat cred majoritatea parintilor), dar nu au rezerve mari de resurse energetice stocate in organism, cum au adultii (glicogen in special), asa ca au nevoie sa manance frecvent. Nu va speriati de asta, fiti pregatiti, si turele vor decurge cu chef si energie!
    Si inca ceva: cele mai dificile poteci sunt cele netede si line! Plictiseala cauzeaza dureri extreme in picioare si epuizare totala 😉 Imediat ce traseul devine dificil, cu bolovani si alte obstacole, copiii invie ca prin minune si nu mai doare nimic!
    Spor!

    • Mulțumesc mult pentru comentariu, e de mare ajutor, căci deși am gândit aceste lucruri, realizez că nu le-am înțeles – e mai simplu când mi le expune altcineva.
      Anul trecut ajunsesem la un nivel optim de pregătire a rucsacului cu mâncare, am făcut și ture de opt kilometri (e drept, nu cu atâta diferență de nivel). Obstacolele animă într-adevăr, inclusiv pe mine, dovadă că pe coborâre ar alerga într-una, lucru care mă și bucură, dar mă și înspăimântă pentru că nu cunoaște frică și pentru că totuși oboseala o cam „împiedică” 🙂

      • Cu placere! Eu ma bucur sa vad parinti care isi implica copiii in activitatile din natura inca de mici, si stiu ca poate fi descurajant, mai ales pt. oameni obisnuiti cu ture pe munte dinainte de a avea copii. Ca si in alte aspecte ale vietii, totul se schimba… 😉 Si noi am trecut prin aceste “inceputuri” cam cu 9 ani in urma.
        Daca nu te deranjeaza (pt. ca nu ne cunoastem personal), voi mai urmari aventurile voastre si poate mai “comentez” vreun gand.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.