Pe culmile sudice ale munților Harghita m-au impresionat copacii

În ultima vreme am mers mai rar toți trei pe munte. E greu răbdării noastre, e greu cu pasul ei mic. Mai „tragem” uneori de ea, dar lăsăm și timpul să lucreze. Foto: Andrei T.

Alte trei zile petrecute în zona Munților Harghita și impresiile sunt amestecate. M-au fermecat copacii de pe dealuri, stejarii falnici printre mestecănișuri dense, sălbăticia locurilor, senzația de capăt de lume într-o rețea de drumuri, m-au dezgustat gunoaiele duse în natură la kilometri depărtare de zonele locuibile. Vremea ne-a deturnat de la activități de iarnă, schiul de tură sau săniușul, dar am făcut suficientă mișcare cât să merităm saună în fiecare seară.

Vineri-duminică, 5-7 februarie 2021, Munții Harghitei
Trupa: Alina și Andrei T, Claudia și Andrei P și Miruna (4 ani)
Trasee (am stat pe Valea Cormoșului, mai sus de Filia, la Cabana Kuvaszó):
1. drumeție ușoară din Băile Tușnad în Masivul Ciomatu: 6km, 200m+;
2. drumeție ușoară (pe Dealul Uscat): 5.5km, 200m+;
3. alergare cu cei doi Andrei (pe hartă conturul continuu cu roșu): 11.5km, 320m+, 1h30m, strava;

Note. Drumul de la Filia nu este asfaltat, dar este în stare bună. Marcajele cruce roșie și cruce galbenă care apar la un moment dat pe marginea drumului sunt în stare bună, dar apar/dispar fără să existe ceva indicator.

Traseele parcurse de noi au fost nemarcate, urmând drumeaguri prezente pe google maps pe culmi golașe, ca să avem și priveliște. Vara cu siguranță sunt turme la păscut și, probabil, tăietori de lemne. Nici o mirare de se aud împușcături… Oricum, pe-aici e de venit în trupă mai mare și cu ceva spray pentru câini, urși, măcar pentru confortul mental.

Să nu vă mire nici dacă în acest areal prea puțin frecventat de turiști, veți observa foarte multe gunoaie, unele ocazionale gen doza de bere sau pachetul de țigări, altele efectiv aduse de acasă, pe principiul „mă duc la pădure să iau niște surcele, ia să duc și gunoiul! Nevastă, dă-mi și chiuveta aia spartă, și salteaua aia roasă de câini, și sacii ăia de plastice” – oameni gospodari ce să mai! spiritul românesc ce transcende etnia și accentele zonale de la Nistru pân’ la Tisa și pân’ la Dunăre și oriunde ar fi, românu’ e frate cu codrul și cu râul doar în poezie, în realitate în codru și la râu își duce ce are mai spurcat în curte (gunoi, animalul mort, pui vii abandonați etc.)

Am mai fost prin Munții Harghitei astă toamnă (zona Izvoare și Harghita-Mădăraș).

Nămolul din această zonă are potențial, trei zile după încă mai aveam de spălat câteva ceva, încălțăminte, haine, mașina.

Și pentru că în acele trei zile am considerat că mă aflu în Munții Baraolt, încep prin a-mi turna puțină cenușă și o să menționez și aici câteva detalii geografice. Granița sudică dintre Munții Harghitei cu Baraolt e pe linia Filia – Herculian – Ozunca (Pasul Hatod) sau, mai simplu, la nord de localitatea Baraolt. La o privire aruncată pe harta întinsă de Andrei T, m-au păcălit câteva toponime mai sus de zona în care ne aflam (deci din Harghita), care conțin “Baraolt” (Poiana și Pădurea Piatra Baraolt, Colțul Baraolt etc.).
Morala: geografia se învață la școală ca să ai ce uita, doar în practică devine memorabilă.


Ne-a prins noaptea înaintând pe drumul mai sus de Filia, nerăbdători să ne întâlnim cu Alina și Andrei, prietenii alături de care descoperim mereu locuri faine și liniștite și trăim câteva zile într-un ritm mai lent, mai boem (și mai bahic). La lumina farurilor se vedeau clar două lucruri, lipsa zăpezii și prezența nămolului, iar când am oprit la destinație, ciubărul și sauna. Ca să nu muriți de ciudă, ciubărul încă nu era funcțional, am abuzat doar de saună.

Să ieși apoi afară în noapte, în bocanci, să te plouă pe umerii goi, fierbinți – acest vis trăit cu ochii deschiși 🙂 Lemnele trosneau în godin, ploaia picura pe acoperiș…

În prima zi ne-am propus să facem o drumeție la Muntele Cucului, dar cucu a mai ajuns, pe drumul forestier ce se continua de la pensiunea noastră, ce să vezi, a părut zăpada și stratul a crescut tot mai mult până am făcut cale întoarsă, nefiind băgat plug (nici motiv nu ar fi fost, ținutul e ca nelocuit). Pe jos era mult de mers și eram cu Miruna, astfel că ne-am reorientat spre Băile Tușnad și spre Muntele Ciomatu.

Traseul până la Turnul Apor a fost destul de scurt, astfel că am mai urcat o vreme spre vârf unde nu am ajuns că se făcea târziu, dar a fost interesant să descoperim specificul acestui masiv, iar „pietrele verzi” cu siguranță ne-au convins să revenim, să facem tot traseul până la Lacul Sfânta Ana.

Indicatoare în Băile Tușnad. Poteci derdeluș, dar nu și pentru Elsa 🙂

Turnul Apor de unde am privit orașul

panoramă în turn

trupa în lumea stâncilor îmbrăcate cu mușchi

A doua zi am hotărât să explorăm punctele de interes apropiate cazării noastre. Am fi vrut să căutăm niște ruine, dar Cormoșul umflat bine de topirea zăpezii nu a fost de trecut fără punte, astfel că am apucat și noi un drum ce urca la deal. Și-am tot urcat și pe când făceam calculul că ar trebui să ne întoarcem, să nu se adune prea mulți kilometri pentru Miruna, băieții au propus retragerea drept spre pensiune. Cu google maps și spirit de orientare, cu mici aventuri și povești cu vrăjitoare, am ieșit fix unde trebuia.

Dimineață cu ceață pe Valea Cormoșului

Pe un deal ca toate dealurile

Fiecare cu vârsta lui

Spre sud se distinge Măgura Codlei

pitica printre uriași

în pumn aveam o piatră, nu mai știu din care munte, cu care povestea despre una, despre alta…

Ziua a treia am dedicat-o alergării. Îi sunt recunoscătoare Alinei care a rămas cu Miruna, mai ales că n-a fost chiar cel mai ascultător copil… O parte din traseu a coincis cu cel din ziua precedentă, însă am mai împins puțin linia orizonturilor și am traversat păduri nordice. Deși pozele nu îl pot reda, sentimentul de munte e prezent mai mereu. Poate de la stâncăriile răzlețe, de la pantele promițătoare, de la solitudinea pe care adesea doar în înălțimi o găsești.

Iar copacii, stejarii maiestoși mai ales, au fost ca exponatele unui muzeu, unii având coroana perfectă, alții cu diformități estetice. Nu știu dacă au fost plantați cândva, dispunerea lor rară și uniform distribuită îmi dă de gândit, dar pentru mine ei dau nota pitorească a acestor culmi lungi.

la deal pornind de la pensiune. Deși nu se vede, pământul mustea de apă. Foto: Andrei T

Urme de ursuleț

Un loc perfect pentru alergare, schi de tură, MTB.

Ienupări și mesteceni.

din cel mai înalt punct zărim un vârf înzăpezit spre nord, iar spre sud dealuri și iar dealuri (Baraolt, Perșani)

Stejarii

Și părinții pot fi pitici în țara uriașilor. Foto: Andrei T

Poate cea mai frumoasă porțiune.

Stejarul ca o prințesă după mestecenii ca o perdea

Ieșim din nou la drumul principal și ne întoarcem la pensiune. Cormoșul și cele două marcaje turistice prezente în zonă (cruce roșie și cruce galbenă)

Chiar și-n aceste zile mohorâte de non-anotimp, cu pământul lacustru mustind de apă, am regăsit în natura Munților Harghita acel ceva după care tânjesc. Poate într-o altă viață oi fi fost o fată a nordului, o fată a mestecenilor, un spirit al umbletului prin tărâmuri neumblate. Poate așa îmi place să cred, poate nu mai știu să descriu ce simt.

Revenind la natură, alta decât cea umană, chiar și la început de februarie poți găsi plante care să te surprindă. Sau poți vedea pentru prima oară o ciupercă gigant.

Flori mici și discrete de vâsc (Viscum album), plantă semiparazită care în această zonă preferă mestecenii, dar nu ratează niciun alt copac sau arbust pe care se poate prinde și dezvolta.

Bășica porcului (Calvatia gigantea) despre care nu știam că poate ajunge atât de mare… și nici că poate avea miliarde de spori ca un praf de cacao. Plouase peste noapte și eram sigură că o să mestec cu paiul în ea ca în nisip, însă cum am trecut de stratul de la suprafață, pudra s-a ridicat în aer. Natura e… uimitoare.

Lichenii, îmi plac lichenii! Dar ce nu-mi place mie din cele câte sunt în natură… Aici (posibil) Evernia prunastri – lichen de prun stânga și în dreapta o frumoasă colonie de Cladonia sp.


În loc de epilog, iată ce-am scris pe facebook în acele zile.

Azi am alergat pe “dealurile” Munților Harghita și mi-am calibrat gândurile, pretențiile, așteptările, toate raportate la cine sunt.
Nu vreau să par mai mult decât sunt, nici în ochii mei, nici în ai voștri. Trăim pentru noi înșine, dar cât de des uităm cu atâtea rețele sociale pline de “cuceriri”…
Eu una iubesc munții, toți munții, mă entuziasmează stânca și dealurile deopotrivă.
Dacă vreau să inspir la ceva cu pagina asta sau cu blogul, e relația de lungă durată cu natura, cu muntele. Alergarea sau drumeția sau altă formă de mișcare sunt doar mijloacele. Scopul depinde doar de voi și de alegerile voastre.
Indiferent însă de cum iubiți voi munții, lăsați-i curați (inclusiv fonic).

5 Comentarii

  • He, he, o drumetie cu cea mica 🙂 Ne da speranta… daca ea poate, poate si al nostru! Tot oscilam daca sa facem drumetia unde este nevoie de multa rabdare si schimbari de plan…sau sa amanam. Dar cred ca doar asa se pun bazele pentru mai tarziu si se dezvolta dragostea pentru munte si natura in general.

    • Începeți cu trasee scurte în zone cu diferență moderată de nivel și cu multă răbdare. Copilul să fie îmbrăcat lejer (chiar dacă nouă ni se pare subțire), ei se supraîncălzesc repede și asta îi moleșește. Eu am crescut la țară, generația aceea care a locuit cu bunicii și a muncit la câmp, a fost cu vitele la păscut etc., și pentru mine natura a fost partea cea mai frumoasă a copilăriei.

      Uite cum am început noi cu Miruna, e o listă a ieșirilor mai importante cu ea de când era bebe: https://www.meetsun.ro/tag/miruna/

  • Superb!
    Si eu am crescut umbland dealurile de langa Craiova.
    Padurea de stejar si fag este padurea copilariei, bradul l-am descoperit mai tarziu pe la Busteni. Chiar imi amintesc cum Andrei al meu povestea pietrelor si toiagelor gasite pe poteci prin padure.
    Padurile de pe dealuri sunt misterele copilariei noastre fara Halloween si filme de groaza la televizor, apoi ca adulti ne-am dus acolo familia si am povestit mult pe poteci. Andrei ca si Miruna sunt norocosi cum parintii i-au scos din casa ca si copii sa inteleaga si creatia naturii nu numai a tehnologiei. Andrei cat e el de IT a dat o tura memorabila prin Rocky Mountains anul trecut in plina pandemie, amintindu-si inca padurile de pe langa Craiova el avand 4 ani pe atunci.
    Bravo, foarte frumos ai povestit aventura!

    • Dealurile au ceva aparte, poate că relieful lor puțin mai blând invită la colindat. N-ai cum să nu prinzi drag, copil fiind, de hoinăreală pe dealuri și prin păduri! E drept că noi am fost generații care își căutau distracția afară și jocurile nu însemnau gadget-uri ci comunicare și descoperire motrică, cu cât te deplasai mai mult cu atât aveai șanse să dai de ceva interesant.
      Cu Andrei, să știi că mulți dintre cei care fac drumeție în România sunt IT-iști. Inclusiv eu și Andrei al meu 🙂
      Mi se pare tare că-și amintește plimbările de la patru ani, dar mă uimește și pe mine Miruna că ține minte pe unde a fost și, pentru că deja are un vocabular suficient, îmi și povestește 🙂

  • Da, isi aminteste mai mult povestile pe poteci, cand il speriam cu copacii care au trasaturi si care se uita la noi cum trecem. Asa reuseam sa-l tinem in control, pentru el plimbarea la padure era o calatorie intr-o poveste.
    Asa l-am obisnuit sa observe imprejurimile si sa stea in alerta. El nu atingea ciupercile pentru ca erau “magice” nu pentru ca eram noi disperati sa nu muste dintr-una otravitoare!! Altfel Andrei baga in gura orice parea interesant de gustat. Noi parca aveam mai mult instinct de conservare cand eram mici, simteam pericolul fara sa ne fie prezentat de cineva.
    Odata in Mexic, prin pesterile alea ale lor al meu a ramas in urma grupului ca sa mangaie o tarantula cat mana mea cu toate ca parea ca a inteles amenintarile ghidului cu atinsul de lucruri. Dar e asa de frumusica, si uite cum se uita la mine cu toti ochii ei multi a zis Andrei.
    Am avut intotdeauna senzatia ca al nostru e cel mai neascultator copil, dar probabil ca el nu se putea ridica la asteptarile noastre probabil exagerate. Si a crescut mare si ascultator, cu tot stresul nostru inutil 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.