[Ciucaș] Poiana Teslei, între primăvara așteptărilor și iarna muntelui

Poiana Teslei și vârful omonim

Când vine vorba de momente frumoase pentru care știi deja rețeta, nu ar trebui să amâni prea mult. Așa am făcut și noi joi când am decis să-mi iau o zi de concediu vineri și să mergem pe munte, căci se pare că adevărata noastră zi liberă este când Miruna e la creșă.

Vineri, 22 martie 2019, Munții Ciucaș
Cine: Claudia & Andrei
Pe unde: Babarunca – bandă roșie – Piciorul Teslei – cruce roșie – Poiana Teslei – Șaua Teslei – punct roșu – Valea Babaruncăi – triunghi roșu – Cheile Babaruncăi – Babarunca (harta: muntii-nostri.ro)
Cifre: 12km, 800m+, 4h40min (cu pauze)

Info traseu: Marcajul punct roșu (PR) pornește chiar din Șaua Teslei chiar dacă nu are plăcuță dedicată pe indicatorul turistic aflat în șa, trebuie căutat pe copaci pe direcția sud-est, apoi poteca este foarte vizibilă printr-o zonă deasă de molizi. Intersecția cu triunghiul roșu este ușor de reperat, Valea Babaruncăi fiind îngustă în porțiunea superioară, ca un șanț. În sens invers, însă, ar necesită mai mult atenție, punctul roșu fiind un marcaj vechi, neîntreținut. Pe Valea Babaruncăi așteptați-vă la 4-5km de forestier. O altă variantă de circuit spre Poiana Teslei poate fi și aceasta.


Când apar copiii în viața unui cuplu cel mai sănătos lucru pentru părinți e să nu se compare cu alți părinți, ci doar să se inspire și să adapteze dacă se poate. Andrei reușește partea cu lipsa comparației, eu nu, iar fiecare ieșire în trei în natură mi se pare că e prilej de testat răbdarea la puterea a treia… Poate așa stă treaba acum cât Miruna e mică și încă nu reușește să se exprime, dar nici noi nu suntem genul care să-i dăm înainte ignorând urletele sau zbaterile nervoase doar pentru că n-am mai ieșit de mult pe undeva… cum se pare că alții pot să reușească mult mai ușor.

Am ținut să menționez acest of (mascat, dar e un of al meu) pentru că în tura aceasta din Ciucaș am avut mai mereu senzația că redescopăr mersul pe munte, uitasem cât poate fi de simplu, de liniștitor. Poate sună egoist, dar o presupusă aceeași experiență devine radical alta dacă e cu sau fără copil și începusem să uit cum e fără. Abia aștept să merg și alături de ea sus pe munte, fără trageri de mână, negociat direcția și evident, fără cărat (poate un rucsac de 12kg nu e cine știe ce, dar unul viu…).

Spre deosebire de drumeția de ziua mea, de data aceasta nu ne-am mai lăsat păcăliți de primăvara de sub munte și ne-am pus bocancii. În planul inițial speram la o ajungere în culmea Bratocea la Turnul Goliat, motiv pentru care am adăugat rucsacului o pereche de colțari ușori și un piolet, dar pentru asta trebuia să înaintăm destul de susținut și să avem oarece potecă bătută când zăpada mare se va înmuia de la soare. N-am avut, fiind vineri și cu ninsoare căzută în timpul săptămânii.

Nu am întâlnit pe nimeni în drumeția noastră, dar urme de animale am avut din belșug, iar cele de urs au fost din cele mai mari văzute până acum, motiv pentru care am tot pau-pau-uit prin pădure, să nu cumva să ni se arate.

Cu toate că pe măsură ce urcam zăpada era tot mai prezentă și mai mare, mirosul primăverii răzbătea de pretudindeni, din coaja copacilor, din pământul dezghețat, din ciripitul păsărilor, din zborul amorțit al unor insecte și desigur, din floricelele neintimidate de vântul rece ce sufla dinspre creastă.

de la primăvară la iarnă

ouă de broască parțial congelate

buchet de ghiocei „cules” doar cu privirea

În Poiana Teslei am făcut un popas relaxant cu stat la soare și savurat un ordinar salam de biscuiți. Am privit creasta cu jind, dar nu cu regret că nici de data asta nu voi ajunge acolo. Vara cu siguranță ar fi vreme pentru traseul întreg, dar zăpada tot mai mare și lipsa potecii ar fi făcut problematic ajunsul la timp la creșă. Plus că părea să fie încă multă zăpadă pe culme, nu aveam de unde știi ce ne rezervă traseul, ba chiar din unghiul nostru părea să fie un oarece culoar de scurgere, deloc imposibil într-o zi cu soare toropitor.

Am studiat cu oarece curiozitate Vârful Tesla, mult mai mare și mai complex decât se vede din creastă de unde se aseamănă cu o căciulă de cioban împădurită, în realitate fiind destul de stâncos, și chiar sper să mă cocoț la un moment dat pe el, sigur au deschis alți curioși potecuță 😀

adăpostul ciobănesc din Poiana Teslei

Vârful Tesla, Poiana și Vârful Ciucaș

Culmea Bratocea cu Vârful Ciucaș (și câte un pic din Țiglăi, Turnul Roșu, Turnul Goliat)

Am repornit la drum traversând poiana spre creastă și urmând marcajele pitite pe trunchiurile unor molizi bătrâni, ca mai apoi să trecem pe lângă Piatra Dudului, o stâncărie interesantă la a cărei prezență nu mă așteptam. Poiana Teslei se dovedește a fi un loc tare pitoresc în sine, chiar excluzând priveliștile, dar cred că după ce va urca turma la stână va fi un pic cam… aglomerată.

covorașe de Măseaua ciutei (Erythronium dens-canis) pe sub molizii din Poiana Teslei – nu am găsit nici ghiocei și nici brândușe cum mă așteptam

pe lângă Piatra Dudului

În Șaua Teslei am petrecut câteva minute căutând marcajul punct roșu de care Andrei era sigur că pornește de acolo, iar mie mi s-a părut dubios că nu apare și pe indicator. Pe când Andrei era hotărât să-i dăm drept la vale, am zărit la limita zăpezii un semn decolorat pe un copac. Părea totuși o bulină roșie și nu un marcaj forestier, iar căutând un alt semn care să certifice direcția, l-am zărit și pe acela plus conturarea unei poteci ce aveam să aflăm că e destul de clară.

când nu mai știi de când nu te-ai mai cocoțat într-un copac, te sui în primul care te primește. A se observa și cum arăta zăpada în pădure, în jurul fiecărui copac topindu-se circular

Șaua Teslei și marcajul punct roșu

După un sfert de oră pe această potecă de legătură am ajuns în firul Văii Babaruncii (-căi) și am început un mic campionat de sărit copaci căzuți printr-o zăpadă măricică. Zona aceasta de traseu nu pare să aibă nimic special, dar liniștea incredibilă a zilei parcă se simțea și mai desăvârșită, orice zgomot fiind estompat de versanți.

pe îngusta Vale Babarunca. Mulți astfel de bolovani s-au rostogolit de pe versanți, dar e prima data când văd unul cu gaură

Distracția a început după ce am ieșit la forestier și unde soarele înmuiase zăpada cât să ne afundăm tot mai mult și neregulat și să simțim că muncim la fiecare pas. Se anunța destul de neplăcut că vom avea de parcurs așa vreo cinci kilometri, mi-am amintit cu puțină ciudă de rachetele ce adună praf acasă alături de schiurile de tură, când deodată ce să vezi: toată zăpada de pe drum a dispărut! Fusese băgat plug până la niște rulote și hrănitori de animale, astfel că ultimii patru kilometri i-am mers pe gheață, pietriș, dar mai ales, noroaie.

pe forestierul înzăpezit de pe Valea Babarunca (mi-au atras atenția mulți astfel de fagi pătați)

păcat că nu am și poza stând pe „canapea”

Cheile Babaruncii în punctul lor cel mai spectaculos, cu bolovan incastrat și imagini din zona serpentinelor (partea cu nămolul și cu nuntirea intensivă a broaștelor e doar un alt detaliul din cele multe nepovestite…)

4 Comentarii

  • Salut,
    Urmaresc de ceva timp blog-ul tau in mod mai mult sau mai putin regulat. Ceea ce vroiam sa zic, multumesc! Ceea ce scrii, pozele, sunt un fel de inspiratie pentru mine. De la povestea cu Canada, la iesirile pe munte, ma regasesc deseori in ceea ce scrii.
    iti doresc vreme faina si… inspiratie 🙂

    Cata B.H.

    • Mulțumesc frumos pentru feedback, Cătălin. E drept că scriu mult mai puțin în ultima vreme (mai puține ieșiri pe munte, restul timpului îl dedic fetiței mele, inspirația nu prea se sincronizează cu timpul „liber” etc.), dar blogul va supraviețui.

  • Din nou superba descriere a drumetiei.
    Ai dreptate in legatura cu copiii in viata cuplului.
    Pare ca nu avem cum sa le inspiram nicicum hobby-urile noastre.
    Si cu cat cresc cu atat iti dau mai multa bataie de cap.
    Al meu Andrei are 23 de ani si viata lui, iar eu abia acum incep sa redescopar lucruri uitate in cursul celor 23 de ani.
    Nu ma vait, este parte din viata noastra, ca si dorul de munte 🙂
    Sa aveti o vara minunata si multe iesiri pe munte.

    • Mulțumesc frumos Mihai pentru rândurile lăsate!

      Exemplul pe care vreau să-l dau Mirunei e să aibă un hobby, să descopere lucrurile care o fac fericită cu adevărat (nu doar îi umplu timpul sau îi alungă plictiseala).
      În timpul sarcinii și în anii aceștia de după am renunțat de pildă la călătorii și nu am suferit prea tare, căci da, îmi place să văd locuri noi, să vizitez alte culturi, însă e doar o plăcere, nu ceva care să dăinuiască în mine așa cum se întâmplă cu drumețiile sau cu alergarea pe coclauri.
      De aceea la cele din urmă nu am putut renunța și chiar dacă sunt în cantitate mai mică, calitatea lor depinde de simțuri și simțiri.
      Sper să vă ostoiți cât mai des dorul de munte și eu cred că de-acum încolo vă va fi mai simplu să o faceți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.