Episodul 2: 1 august 2009
Traseu: Cabana Zanoaga – Lacul Scropoasa pe Cheile Zanoagei Mari
Marcaj: cruce albastra (vezi harta conform Bucegii in August – Episodul I)
Timp: 1h dupa spusele unora, 1h15′ dupa spusele altora
Autori: inca Trupa lui 8 🙂
Povestea… in imagini
Trupa lui 8 a papat bine la Cabana Zanoaga cate-o ciorba de vacuta si apoi s-au tot echipat si dezechipat si cu o oarecare intarziere au pornit spre chei – obiectivul numarul 2 al zilei. Traseul se anunta de maxim o ora dus pana la Lacul Scropoasa si cei cu experienta in vizitarea multor altor chei se asteptau la un drum forestier serpuit obraznic printre peretii de stanca de-o parte si de alta.
Cheile Zanoagei se anuntau doar niste chei… si-au dezlegat mai mult decat ne-am asteptat sau cu alte cuvinte: cand minutarul ingheata timpul, dar lasa sufletul sa zboare…
Cheile Zanoagei Mari sunt insa chei cu personalitate – o potecuta ingusta si presarata cu pietre bine slefuite (de bocanci sper eu si nu de pantofi) pe malul Ialomitei scapata firava din lacul-baraj Bolboci. Cele doua podulete ce trebuiau sa ne treaca dintr-o parte in alta erau pe jumatate in apa asa ca a trebuit sa improvizam un topait din piatra in piatra. Va dati seama ca ne-a incantat 😉 De remarcat munca in echipa a celor 8 si rezultatele s-au vazut: nici un bocanc n-a intrat la apa. Ne mai uitam dupa urs prin padure ca deh, cand esti la el acasa te intrebi pe unde umbla??!
analizand o cale de trecut raul… puntile pot incepe, dar nu intotdeauna au un capat...
unii mai curajosi au deschis drumul…
sa refacem puntea… (intoarcerea pe-aici s-a lasat cu apa la galosi 🙂 )
Am facut bineinteles poze si am inceput sa bagam de seama ca noaptea vine mai repede decat ar trebui. Am marit pasul, am iesit din padure cu nasul drept in niste pensiuni, ne-am strecurat printre corturi si gratare si ne-am repezit spre lac… n-am vazut noi cine stie ce, am mai facut o poza, le-am facut pe plac unor catei cu chef de joaca si am constatat ca nu doar noaptea vine ci si… ploaia. Ploaia numarul 2.
cam atat am vazut din Lacul Scropoasa… ca sa existe o continuare, nu?
potecuta, pietrele, padurea, verdele!
Am luat-o voiniceste spre padure si deja dupa 5 minute stropii mari de apa razbateau prin frunze peste noi si mai ales peste pietrele capcana care-au devenit cu adevarat alunecoase. Am inteles parca de unde li se tragea acel lustru pe care-l remarcasem la venire. Intunericul se lasa si el din ce in ce mai adanc, dar macar la urs nu s-a mai gandit nimeni 🙂
vointa…
<
Si de-aici inainte a urmat un mars fortat, trecerea peste rau s-a facut tot in echipa, dar de data asta cel putin un picior al fiecaruia a muscat din apa. Unii s-au mai si lovit, pe altii pelerinele nu i-au prea ajutat, de udat toata lumea s-a udat macar pe jumatate, timpul a iesit de vreo 30 minute in conditiile in care la dus am facut 1h15′. Gandul ca totusi ne va astepta un foc in cabana ne facea bine. N-a fost asa, dar paturile groase de lana si cele 8 suflete tinere au incalzit atmosfera pana la facerea focului.
Trupa lui 8 a devenit trupa Mafia si poate odata, cand voi avea timp desigur, va povestesc ce e cu jocul asta. Am adormit destul de tarziu in noapte, avand in vedere aventurile primei zile, in caldura deja prietenoasa a focului. Am lasat totusi un gemulet deschis ca sa nu murim asa in grup si totodata stupid.
fara cuvinte… (felicitari Monica pentru poza!)
Intre timp am facut si un bilant personal al zilei: genunchii (marea problema) erau mai mult decat ok, insa cotul stang si tampla stanga erau amandoua umflate binisor. Cotul s-a izbit de-o piatra in cadere caci dupa alunecare in cele cateva milisecunde cand te gandesti la viata am hotarat s-o protejez pe Micutza (si nu-mi pare rau), iar capul a avut parte de o intalnire frontala cu un copac cazut de-a curmezisul potecii pe care gluga trasa pe ochi mi l-a ascuns vederii si in care viteza cu care urcasem o treapta m-a propulsat energic. A urmat bineinteles un urlet cum rar ai ocazia s-o faci. Vuietul ploii, al raului involburat izbind stancile pravalite cu furie in el si tunetele desigur l-au estompat cat sa nu ajunga la cainii… din Giurgiu.
A doua zi urma sa fie o zi lunga, cu un traseu interesant, variat, frumos si mai ales, neploios.
o lacrima a cerului… sau cum sunt florile frumoase si pe dinauntru si pe dinafara…
Mda , ce sa zic cheile Zanoagei au un spectacol aparte al caderilor de apa pe pietre.”pensiunile „la care ati ajuns sunt defapt : Cabana Scropoasa si anexa, din 2008 a fost cumparata de o familie ok. si vor s-o redea circuitului turistic; o casa in care sta centralistul de la uzina hidroelectrica si sotia sa care ia probe de apa (acolo e apa plata 7 izvoare), 2 vile de protocol a celor de la uzina, lasate in paragina. Ghinionul vostru ca ati prins lacul Scropoasa sec .La capatul lacului se forma tunelul (galeria de apa) ce intra in Cheile Orzei .Oricum remarcabil efortul vostru de a face traseul mai repede la venire ,tinand cont ca urcati de la Scropoasa catre Zanoaga cu o diferenta de nivel de 250m.