Sunt oameni care au în Vest coama stâncoasă a Piatrei Craiului, în Est impunătorii Bucegi, în Sud culmi domoale de Leaota, în Nord inconfundabila Măgura Codlei. Sunt oameni care locuiesc în satele pitoreşti ale Culoarului Rucăr-Bran şi care au o mare bogăţie peisagistică la îndemână. Habar n-am dacă o preţuiesc şi dacă nu cumva reprezintă pentru ei doar o mană turistică… cerească.
Am sentimentul cert că adevăraţii locuitori ai acestor plaiuri, cei care mai au încă sălaşe de vite cocoţate pe pante, cei care au preţuit pământul într-atâta încât ar fi preferat să-l plângă nevalorificat decât să-l vândă ridicătorilor de vile, că aceşti sau acei oameni (căci poate deja nu mai sunt), s-au bucurat simplu şi natural de răsfăţul zărilor şi chiar dacă n-or fi colindat lumea tot au înţeles că ce au ei acolo nu-i de colo…
Cei care mergem frecvent la munte am fost deseori uimiţi să auzim că locuitori de la poalele munţilor n-au văzut niciodată crestele, nu s-au adâncit pe potecile pădurilor, n-au fost nici măcar curioşi deşi ştiu de la alţii şi îndrumă la rândul lor mai departe… că-i tare frumos! Câte n-am face noi în locul lor! Sau cel puţin asta afirmăm până nu dăm de adevăratele greutăţi ale unui trai la poale de munte (aici visătorii chiar trebuie să ia aminte).
Fiind de la ţară, dintr-o zonă de deal ce-i drept, dar unde dorul de ducă putea face rost de poteci dacă îşi dorea, pot spune că nu erau mulţi aceia care la un cosit de fân sau la un cules de flori de tei se opreau din muncă şi exclamau: ia! cum cântă păsările! sau cum miroase floarea de fân! Evident că pe unii, norocoşii!, o eventuală plecare la oraş îi trezeşte şi îi întoarce la boemia dintâi.
E drept că sunt oameni şi oameni şi că nu prea se ţine cont atunci când te naşti de ce îţi vei dori când vei fi mare. În definitiv, marile alegeri care ajung să ne definească sunt cele în care ne găsim locul, şi după cum spune proverbul, îl mai şi sfinţim.
De pe o culme din Bran
în Sud: Castelul Bran printre pâlcuri de mesteceni
în Vest: Munţii Piatra Craiului
în Nord: Măgura Codlei
în Est: Munţii Bucegi (Gaura, Ciubotea, Clincea, Ţigăneşti)
De un lucru eu una m-am convins: de merg la munte şi nu urc pe munte mă îmbolnăvesc de jind şi chiar şi aşa îmi pot alina dorul cu măcar cinci minute de plimbare în care dau aleea frumos pietruită pe cărarea de pământ de printre garduri şi crânguri de copaci şi unde, în graba setei de linişte şi de înalt, să sorb cu ochii Pământul nostru frumos.
_________________________
Fotografiile au fost realizate din cadrul complexului Vila Bran, dar şi de pe dealul de mai sus de complex şi îl menţionez pentru că deşi are o întindere mare ce a acaparat mult pământ şi probabil şi foste gospodării, a păstrat geografia cel puţin unui vâlcel cu tot cu copacii săi şi asta e mare lucru.
@Irina: Raiul e printre noi, e o amagire sa crezi ca e in alta parte. Stiu ca-s visatoare, dar viata mea si vointa mea palesc subit daca nu am o conexiune cu ceea ce in jurul meu si pe care oamenii, oricat incearca a distruge, nu pot atinge.
@Marius: Da! Nu stiu de ce se plange lumea si se vaita! Cred ca le e doar lene sa-si mai buna o haina, o soseta in plus si sa-si miste picioarele 😀
p.s. exclud cazurile disperate cu oameni izolati, bolnavi si cu adevarat in nevoie, insa cei mai multi n-au nici pe naiba, doar ca nu mai pot ajunge la cumparaturi 😀
Claudia, la tine gasesc bucatele din acel Rai tangibil si nepretuit. Frumos tare e la tine-n suflet.
Frumoasa iarna, ne place mult