Munte – 15 ganduri dupa 15 ture

Cuvant inainte

Îmi sunt datoare cu acest post la care tot scriu de o vreme incoace. E un fel de manifest naiv al mersului pe munte si a carui valoare e mai mult personala decat universal valabila (asta daca o sa se simta careva lezat de spusele mele, uneori fara perdea). Tin sa-l public pentru ca este o etapa in evolutia mea de umblator pe munte.

Merg pe munte din mai 2009 si pana acum am doar 15 ture la activ. Am inceput fara nici un fel de echipament, fara sa am habar de prea multe, am ajuns sa am cam 80% din echipamentul necesar si sa-mi formez un fel de set de reguli intern, bazat mai mult pe experienta si observatie decat pe studiu. Am traversat un rand de anotimpuri si am fost in ture diferite ca organizare si structura, iar acesta din urma este un aspect pe care eu il consider cel mai important de pana acum.

Concret

I. Prima tura: un grup foarte mare pe Valea Rea din Baiului (intr-o excursie fotografica) din care ne-am hotarat vreo sapte sa facem un traseu. Cineva din tura a avut ceva probleme cu deplasarea, altcineva cu nerabdarea si de-aici,

Nu te aventura in ture daca nu-ti cunosti potentialul, iar daca stii cat poti, alegeti ture pe masura puterilor. Trebuie sa stii in ce te bagi, asa ca informeaza-te din timp. Nu fii o povara pentru tine sau pentru ceilalti. Nu e destul sa vrei sa ajungi acolo sus, trebuie sa mai si poti. Daca iti doresti destul de mult, te vei antrena, te vei autodisciplina si in ziua potrivita, vei fi pregatit.

Pentru cei care sunt nemultumiti de colegii de tura, nu exista sfaturi general valabile, ci doar calm, tact, putina psihologie, dar mai ales gasirea unei solutii de grup si comunicare, pe cat se poate, eficienta. Din moment ce ai pornit la drum impreuna, ar fi bine sa finalizezi in aceeasi formula.

II. A doua tura: Tura propusa de mine, cu dormit la cort, pentru doi oameni, ambii fara experienta.  M-am folosit de harti si informatii de pe net ca sa schitez traseul. Toate au mers conform planului mai putin doua chestii: primul – am pierdut traseul la un moment dat si l-am regasit datorita hartii si ghidarii dupa curbele de nivel si al doilea – am preluat rucsacul celuilalt, mult mai greu si nereglat corespunzator pentru spatele meu, iar consecintele au fost probleme serioase la ambii genunchi. Asadar,

Indiferent de dimensiunea turei, de cine e organizatorul, nu pleca la drum fara harta si fara consultarea in prealabil a traseului. Nu conteaza ca stiu ceilalti, e important sa stii TU in fiecare moment unde te afli. Sunt trasee slab marcate sau conditii meteo ce te pot dezorienta. Sa te intorci din drum cand inaintarea pune probleme  este  o decizie matura si responsabila.

Intr-o tura oamenii trebuie sa formeze o echipa. E important ca problemele sa se stie din timp, dinainte de plecarea in tura sau imediat atunci cand apar, pentru a se lua masuri la timp. Mai tarziu pot fi afectati mai multi membri decat era cazul. Din momentul in care ai plecat impreuna la drum, nu exista notiunea de abandon sau de decizii personale.

III.  Prima tura in Piatra Craiului. Doua trasee foarte frumoase, cel de-a doua zi fiind cel mai lung facut pana atunci, 10 ore de mers incontinuu. Am urcat si coborat pe traseul numit „La Lanturi”, n-au existat incidente, dimpotriva totul a decurs à la carte.

Tura incepe cu mult inainte de-a te apropia de munte. Pregatirea dinaintea turei este foarte importanta: traseu si variante in caz de retragere, harta, rucsac – echilibrat, reglat, continand lucruri utile, adaptat specificului turei si persoanei ce urmeaza sa-l care, starea vremii, conditie fizica pe masura dificultatii traseului, cunoasterea colegilor de tura (experienta montana) si altele.

IV. Tura in Bucegi organizata de mine in colaborare cu Monica. 8 oameni dintre care majoritatea fara experienta. Desi mi s-a propus sa intarziem orarul pentru a vedea numite obiective cu riscul de a modifica programul, nu am facut-o. Traseul lung, experienta insuficienta a majoritatii, echipamentul inadecvat si evaluarea starii generale a participantilor au fost motive mai mult decat suficiente de a-mi respecta planul initial. E mult mai simplu sa-ti doresti.

Organizatorul e responsabil in mare masura pentru cei din tura si nu numai:  alegerea traseului, stabilirea unui program / orar, verificarea echipamentului fiecarui membru al turei, informarea continua a celorlalti, coordonare, luarea deciziilor se face in grup, cu participarea tuturor astfel incat fiecare sa stie de ce un anumit punct din traseu va fi sau nu atins, stabilirea unui ritm de mers astfel incat distanta dintre primul si ultimul sa se mentina cat mai mica si constanta, observarea evolutiei fiecarui participant in felul acesta evitandu-se din timp aparitia unor probleme. Presiunile pe care le pune grupul in unele momente trebuiesc gestionate cu mult calm si tact.

V. Varful Omu si alte aventuri – toate intr-o zi. O numesc asa pentru ca in acesta tura eu si Monica am avut din plin parte de ele. Nu e o tura pe care s-o recomand, insa e genul de tura din care inveti foarte multe despre propriile limite, stapanirea de sine, rezistenta fizica si psihica, puterea de concentrare etc.

Cand decizi sa pleci intr-o tura desi vremea se anunta capricioasa, pregatirile se fac cu si mai multa atentie si nu doar fizic ci si psihic. Muntele nu e doar pentru ture insorite si e util sa-ti dezvolti un anumit antrenament si pentru astfel de momente. E foarte important ca partenerii de tura sa fie oameni pe care sa-i cunosti bine si in care sa ai incredere. Uneori sincronizarea, stapanirea de sine, conditia fizica, vointa si mai ales „munca in echipa” sunt totul.

VI. Plimbarica pana la Curmatura din seria „la trei dimineata un prieten propune: hai pe munte” .

Chiar daca creasta muntelui iti face ademenitor cu ochiul, trebuie sa stii cand sa spui „nu” si sa te opresti la timp. Cele mai multe greseli se fac pe fond de oboseala cand puterea de concentrare scade foarte mult si trebuie luat in calcul nu numai dusul ci si intorsul. Ambitia e utila pe munte, dar trebuie sa stii si cand anume.

VII. Prima tura cu carpati.org, destul de numeroasa si in care am avut… organizator. Cand mi s-a spus de catre organizator (~ Razvan) ca „nu am voie”, am ascultat. Mi s-a parut un moment foarte important sa-mi stapanesc ambitia si elanul de-a le incerca pe toate. Cateodata se cere rabdare, respect, cumpatare. Mai tarziu am urcat pe varf, fara nici un fel de probleme, dar mi-am dovedit mie pana la urma ca pot intelege si pot respecta o decizie de grup. Acest lucru mi se pare si acum mai important decat urcusul pe Varful Scara, pe „scurtatura”.

Inscrierea si participarea in tura cuiva presupune un anume comportament, neexistand un transfer de responsabilitate cum gresit se intelege cateodata. Faptul ca exista un „lider” nu te absolva de nimic: trebuie sa citesti cu atentie descrierea turei, sa indeplinesti conditiile de participare, sa-l informezi pe organizator asupra tuturor problemelor pe care le ai sau care pot aparea pe parcurs, sa ceri sfaturi acolo unde e necesar legat de pregatirea turei, sa nu iei decizii personale pe care sa nu le comunici si celorlalti, sa urmaresti traseul si sa stii in orice moment unde te afli chiar daca mergi incolonat, sa nu parasesti grupul si bineinteles, multe altele.

VIII. Tura solitara in Ciucas, din seria „la momentul potrivit, doar omul potrivit”. E tura in care am vazut cine sunt cu adevarat pe munte, mi-am cantarit ambitia, fortele, entuziasmul, stapanirea de sine, am luat decizii in momente critice si am ajuns cu bine acasa.

Dupa mine,tura solitara e tura perfecta, atata timp cat desi mergi singur pe munte nu e o tura a singuratatii, ci una facuta in cel mai natural mod cu putinta, venita ca o intalnire fireasca a ta cu Muntele, si nu din impulsuri exterioare, din mandrie sau ambitie, din dorinta de a demonstra ceva sau doar pentru ca „nu ai cu cine”.

Pregatirile pentru o tura solitara sunt mult mai elaborioase ca in alte situatii. Pe langa cele obisnuite, am informat mai multa lume asupra traseelor pe care mi le propusesem trimitandu-le cu cateva zile inainte harta marcata pe email, am urmat traseele intocmai astfel incat orice accident posibil sa nu ma gaseasca in-afara traseului, am ales numai trasee marcate, am informat la cabana asupra planurilor mele, aveam la indemana telefonul si numarul de la salvamont si mai mult decat atat am facut tura cand m-am simtit pregatita pentru ea, nu atat fizic, cat psihic.

Daca ai facut o tura solitara nu inseamna nimic in plus fata de ceea ce-a fost in momentul acela. Fiecare tura e unica in felul ei, depinde de factori interni si externi totodata si oricata experienta credem noi ca ne e suficienta, tot mai e loc de ceva… neasteptat.

IX. Prima mea tura de iarna, carpati.org. O tura foarte frumoasa, o mare de nori superba vazuta de pe Varful cu Dor si o tura din care am invatat multe de la Razvan.

Indiferent de specificul turei e important sa nu uiti ca esti un Om pe un Munte, sa observi lucrurile din jurul tau si sa te bucuri de ele, sa ajungi sa le meriti, sa nu treci indiferent pe langa ceva ce poti repara / schimba in bine in folosul tau sau al celor vor veni dupa tine si in special in folosul naturii si al frumusetilor sale de care vrei sa ai parte si care ar fi ideal sa ramana nealterate.

X. Tura foto din Ciucas. Aici voi vorbi despre alte aspecte, cele tehnice nefiind cele mai importante, iar ceea ce voi spune nu se leaga direct de aceasta tura.

Muntele nu e leac singuratatii, turele nu trebuie sa aiba au caracter pur de socializare. Tendinta exista si de cele mai multe ori, rutina face ca ea sa devina mai importanta decat muntele in sine. Dovada cea mai elocventa este „barfa” si cuvantul acesta urat spune tot. Cate o pauza de munte, din cand in cand este benefica pentru ati reevalua „dorul”, reamintind ca pentru asta au fost inventate mall-urile si parcurile de aventura…

XI. Tura in Ceahlau organizata de Mihai(carpati.org). Un grup numeros, o atmosfera placuta, niste rasarituri memorabile si un somn linistit de 12 ore intr-o camera de 17 paturi spre ciuda celor care s-au straduit sa faca zgomot.

Sa-ti placa muntele inseamna sa-ti placa inaltimile, verticalul, dar suntem oare verticali? Ne cere cineva sa fim? veti intreba poate. E conditionat mersul pe munte de caracterul omului? In viziunea mea da. Oamenii sunt oameni si cu cat o tura e mai numeroasa cu atat devine mai importanta distractia decat muntele. Sunt egoista, stiu, dar prefer turele in cerc restrans, mai ales cele care solicita un pic mai multa atentie ca de obicei.

XII. Din nou in Crai. Cea mai tehnica tura a mea de pana acum. Un pic de zapada, gheata, grohotis, creasta, noapte si inca alte ingrediente.

Atentia si stapanirea de sine sunt niste calitati ce trebuiesc cultivate daca lipsesc si care pot suplini cu brio lipsa experientei. Orice inceput e plin de entuziasm si de nerabdarea de-a le face pe toate, iar un traseu cu un anumit grad de dificultate te poate pune in situatia de a te bucura mai mult decat de a realiza cu adevarat experienta prin care treci. E foarte important sa gasesti un echilibru intre starile emotionale, impulsuri si ratiune. Multe dintre regulile mersului pe munte pot fi aflate de la sine prin observarea si analiza continua a propriilor experiente.

Nu e greu sa-ti dai seama ca daca vrei sa faci o fotografie in timp ce mergi pe creasta de nici un metru latime ar fi bine sa te opresti, sa scoti aparatul, sa faci poza, sa bagi aparatul in husa si abia apoi sa continui drumul. Acelasi lucru este valabil pentru folosirea telefoanelor mobile (aici recunosc ca sunt experta in prostii) sau orice alte activitati care pot crea momentul de neatentie premergator unui accident.

XIII. Inceput de an in Fagaras. Primul meu revelion pe munte si niste vise marete legate de creasta Fagarasului. N-a fost sa fie, dar am mai invatat ceva.

Daca conditiile meteo spun „nu”, poti incerca un „da”, insa trebuiesc luati in calcul multi alti factori. Sa te intorci din drum cand te simti foarte aproape de obiectivul vizat e la fel de important cu a continua drumul. Nu e suficient  doar sa ne ducem ci sa ne si intoarcem. Asculta sfaturilor celor cu mai multa experienta, invata de la ei, dar nu fa neaparat ca ei. Daca altcineva a pasit deja nu inseamna ca tu poti pasi fara grija pe aceleasi urme.

XIV. Pe nemarcat in Cozia. O tura atat de frumoasa, o dovada ca oricand poate exista ceva mai impresionat decat cel mai cel lucru pe care l-ai vazut pana acum.

Problemele pot aparea din senin chiar si celor mai antrenati dintre noi. O problema netratata la timp duce la aparitia altor probleme. Nu exista „las-o ca merge asa”. Un efort distribuit in mod gresit, un rucsac nereglat corespunzator, o durere ignorata pe o perioada de timp pot creea neplaceri mai tarziu. Colegii de tura trebuiesc anuntati din vreme si nu in momentul in care inaintarea este impiedicata sau mult ingreunata. Pentru asta ambitia si mandria trebuiesc lasate frumusel, deoparte (ca sa ajung la concluzia asta n-a trebuit s-o dau prea rau in bara, ci doar sa vad cum un calcai vulnerabil, da nastere unui picior vulnerabil, iar tura se termina cand ai ajuns cu bine la adapost si nu cand te crezi „aproape”).

XV. Intalnirea de iarna a carpati.org.

Cand vremea de pe net nu se potriveste cu cea de la fata locului e sanatos sa reevaluezi situatia chiar daca e frustrant sa te intorci din drum sau sa ramai la adapostul cabanei. Nu sunt omul care sa cedeze unui viscol mic sau unei ploi incapatanate, dar daca la acestea se mai adauga si risc de avalansa crescut, nu simt nevoia sa vad neaparat si cu ochii mei. Cu cat imi creste experienta „montana”, cu cat pot mai mult cu atat invat sa-mi spun „nu”, sa accept regulile muntelui, sa ma supun lor si sa incerc atunci cand e de incercat. Mai sunt foarte multe de invatat, dar de-abia aici incepe sa se faca dinstinctia fata de un pantofar si apropo de asta, nici bocancii si nici echipamentul nu ne salveaza de acest „titlu”, ci altceva.

P.S.

Nu sunt dintre aceia care sunt dispusi sa riste prea des, dar obisnuiesc sa risc. De cele mai multe ori reusesc sa-mi mobilizez toate resursele fizice, psihice, rationale. Stiu ca exista limite, pe unele mi le cunosc, pe altele incerc sa le cunosc. Inteleg un „NU” mai bine decat un „DA” tocmai de aceea incercarile mele continua cu un singur pret: cunoasterea. A risca nu e o deviza, e un moment de luciditate si decizie pe care fiecare dintre noi ar trebui sa si-l asume. Pe munte varful ia deseori forma mirajului si deseori se uita ca VARFUL nu e doar un reper al ALTITUDINII ci si al ATITUDINII.

Minte sanatoasa pe cararile frumoase!