Hoher Kasten și o primă creastă din Alpi în alergare

Hoher Kasten e un fel de Postăvaru, au aproximativ aceeași altitudine (1794m, respectiv 1799m), se impun deasupra văii Rinului respectiv a Depresiunii Brașov, sunt vârfuri accesibile cu telecabina, dar nu lipsesc nici urcușurile susținute. Poate de aceea mi-am dorit să ajung pe Hoher Kasten într-o zi cu vreme bună, fără ceața sau ploaia ce au marcat weekend-urile trecute, să mă dumiresc care-i treaba cu întreg peisajul și cu infrastructura care în Alpi e cu totul la alt nivel. Evident că și drumeții sunt pe măsură.

...citește mai departe ↑

[Alpstein] Saxerlücke – un pas cât un vârf

Pe poteca de piatră sfărâmată și zăpadă zaharisită de soare îmi simt totuși picioarele deasupra pământului. Aerul e ca o pernă caldă pe care îmi pot așeza vertical capul. Mă agăț de simțuri ca să percep pe deplin noua experiență. Adierile aduc doar miros discret de rocă încinsă pe când mă agit lăuntric și inutil ce fel de relație se naște între mine și Alpi. Munții, trag aer în piept, se pare că munții nu sunt toți la fel, în sânul unora ești acasă, la alții ești musafirul ce rătăcește prin castel minunându-se de frumusețe, dar negăsindu-și locul.

...citește mai departe ↑

[Jurnal de Elveția] Prietenii sunt soare pe strada mea

De când mi-a scris Mike că a făcut rezervare la un zbor spre Memmingen, în Elveția a fost numai soare, mi-au fost indiferente ploile sau temperaturile scăzute ale dimineților. Zilele bune au devenit și mai bune, iar cele rele suportabile, numa’ bune de ignorat ca toanele unui copil răsfățat în afara orelor de liniște în bloc. Nici acum nu-mi vine a crede că am locuit o săptămână cu prietenii mei – jumătatea de familie din Brașov, că ne-am bucurat unii de alții și nu ne-am despărțit cu inimă grea, ci cu speranță, cu recunoștință. Ne vom vedea mai rar, știm, dar întotdeauna vom fi acasă când ne vom așeza în jurul aceleiași mese.

...citește mai departe ↑

[Jurnal de Elveția] Cu gândul spre est

E luni dimineața și trotuarele care duc spre centru sunt pline de bucăți mici, colorate, de hârtie. În iarbă sunt doze de bere, mai încolo cioburile unei sticle, pe malul pârâului șervelele și caserola unei înfulecări din mers. Mă apropii de centrul vechi și resturile petrecerii se îndesesc. E prima oară când văd orașul în asemenea hal de când locuiesc aici – deja două luni și zece zile. Din 24 februarie încoace e Fasnacht, carnavalul de dinaintea postului Paștelui, iar duminica a fost și ziua paradei care a mărit considerabil traficul și aglomerația orășelului cu 12.000 de suflete înregistrate la primărie.

Privesc spre răsărit și la 1700km în linie dreaptă de Altstätten, pe același continent, e Kievul, iar ucrainienii și-au apărat pentru încă o noapte orașul, țara, viața, libertatea, demnitatea. Străzile lor nu sunt pline de confetti, dar costumele le sunt, cel puțin în ochii occidentalilor, de super eroi.

...citește mai departe ↑

[Jurnal de Elveția] Așteptând primăvara… și munții fără zăpadă

Iarna asta nu am avut defel chef de iarnă. Cu atât mai mult într-un loc nou în care încerc să-mi găsesc echilibrul și rostul. Mă bucur sincer, nu doar vizual, când văd ghiocei prin toate grădinile – primăvara trebuie să fie aproape! În timpul alergărilor alături de Ștefan am urcat până am dat cu nasul de iarnă și nu mi-a plăcut, astfel că întoarcerea la climatul blând de pe vale e ca o revenire în zona de confort fizic, dar și psihic.

...citește mai departe ↑