Plecand de la niste versuri care isi croiesc drum tot mai des in prezent, desi trecutul nu-mi lasa amintiri clare la indemana, si cu aceste versuri incepand vreau sa va povestesc un crampei din viata unei Zile, pe care o voi numi simplu Ziua Intai:
Cand te duci seara la culcare,
Sa-ti pui o mana sub obraz
Sa te intrebi cu-ngrijorare:
„Ce-am facut eu oare azi”?
si continui cu restul textului gasit pe net (chiar trebuia sa-l caut ca ma macina lipsa strofelor)
O zi trecută fără fapte
Care să-ţi fi rămas în minte,
În viaţa ta, e ca o noapte
Sau ca un basm fără cuvinte.E ca şi cum n-ai fi trăit,
Şi ţi-ai pierdut o zi din viaţă,
Şi soarele s-ar fi oprit,
Căzut în somn de dimineaţă.Cât timp tu n-ai făcut nimic,
Pămantul s-a-nvârtit o dată,
Şi doar nu-i atât de mic,
Şi-a dus în spate lumea toată.Să-ţi fie aceste vorbe-ndemn
Al vieţii tale care vine,
Să laşi pe unde treci însemn
Că ai făcut şi tu un bine.Si de esti vrednic cum aş vrea
Drept semn al timpului prezent,
Tu să ridici prin munca ta,
Şi gândul tău un monument.
(Demostene Botez, Indemn)
De ce am vrut sa pun aceasta poezie?… e de inteles. As vrea sa o fi citit si voi si sa nu sariti peste ea.
Ziua Intai a existat si a fost o Duminica a sufletului meu. Doar a lui.
M-am dus la cros desi mi-am pus o gramada de intrebari – varsta, pregatire, comoditate, spirit ludic, de toate.
Am fost printre invingatori: locul 5 la fete si locul 2 la categoria 17-28 de ani. Inconjurata de fete „de la club”.
Am tras tare, recunosc. Fara un motiv anume. Pur si simplu pentru ca eram acolo. N-a fost o proba de rezistenta ci una de viteza, 1330 m inseamna de fapt sa dai tot, sa dai mult, sa vrei. Pe ultimii 2-300m m-am gandit la toate cu o frecventa incredibila. La mine cum nu mai puteam si cum totusi alergam. La acea pancarta cu finis ce se legana si se tot legana. Atunci am inteles ca nu picioarele alergau, nu trupul bulversat de efortul neobisnuit, ci sufletul meu alerga liber si dezlantuit. Deasupra mea.
E interesant cum ne incearca aceste experiente la extrem.
Am fost premiata, a fost interesant, mi-au dat diploma si un rucsac dragut. Un pusti – si el un invingator – primise o geanta si era foarte nemultumit – voia rucsac. M-am gandit ca poate-i trebuie pentru scoala si m-am oferit sa facem schimb. Nu ma interesa prea mult acest aspect. Si uite asa, am plecat cu geanta…
Prin Centrul Vechi mare sarbatoare, zilele Bucurestilor…
Mi-am cumparat un pandantiv confectionat de copiii cu sindrom Down.
Am ras cu cei mici de mi-au dat lacrimile la o reprezentare a Teatrului de Papusi – Fata babei si fata mosneagului. Apoi cei mici au fost invitati la un numar de magie si am ramas sa ma mir alaturi de ei.
Am strabatut agale stradutele centrului vechi si pentru ca liturghia se terminase, am intrat sa-i multumesc Domnului pentru infinita lui rabdare si dragoste. Mai ales cu mine.
Am intrat intr-o librarie si mi-am cumparat Opera Magna si inca doua bijuterii, care au intrat perfect in geanta.
Am revenit pe stradute si am intrat in curtea interioara a unei bisericute unde eu am crezut si mai cred ca e Centrul Universului. E liniste si piatra, e locul perfect sa deschizi un volum pentru prima oara. Unde nu e risipa de parfumul proaspat al filelor.
Stradutele devenisera aglomerate, zgomotoase, trebuia sa te strecori printre mese si scaune puse in strada, printre oameni ce nu pareau sa aiba o directie anume, dar cladirile imi spuneau sa ma uit in sus, la ele. Mai, o sa ma credeti nebuna, dar mie-mi vorbesc zidurile, mai ales alea vechi. Nu stiu eu arhitectura, nici prea multe istorie, dar vad povestile insirandu-se pe zidurile alea. Centrul Vechi e un loc mai viu decat toata pleiada de personaje colorate ce-si scot la parada prezente de mucegai iminent sub esarfe parfumate.
M-am amestecat printre pasii celorlalti, am coborat la metrou tinandu-mi strans geanta de umar, tinandu-mi strans cartile si-mi venea sa plang de fericire. Am si plans cu ochii zambind totodata.
Eu asa vreau sa-mi fie zilele de-acum inainte. Condamnati-ma ca indraznesc!
Meet The Sun!
„dintr-o frunza verde, pala… pasul tau de domnisoara…”
Citind titlul, m-a dus gandul la asta:
<>
sursa: http://www.bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/25/Facerea
Si ca sa continui ideea din geneza, nu uita ca, cel putin la fiecare la saptea zi, sa te odihnesti.
Mult succes!
Citatul lipsa de mai sus:
„Facerea (Geneza)
Capitolul 1
1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
3. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi. „
Prima zi din restul celor care vor veni…
@vasili: dese si interesante vizitele tale. Multumesc. Foarte inspirate chiar.
Nu m-am gandit sa ma leg de Ziua Intai in sensul biblic pentru ca intotdeauna m-am ferit de o oarecare forma de blasfemie permisa poate doar celor alesi.
Cred ca ma apropii mai mult de @Mik si de first day of the rest of my life…
@Je:
„Şi trec ani, şi şoimul zvelt
de pe umăr nu-l mai lepezi,
doar secundele din el
bat din ce în ce mai repezi.”
(N.S. Poetul si Dragostea)
Io comentai(ia ce shugubatz sunt ca bagai un oltenism =)) ) de incantare ca tz-ai luat integrala Nichita. Merita!!!
Demostene si ziua lui unu… imi par ca au un aer cam comunist.
Nici nu stiu daca nu cumva ne-au invatzat asha ceva la gradi la examenu de shoimi ai patriei…
Mie mi-e dor de Rabindranah… :”>
@Je: am prins si eu o perioada comunista si asta era una dintre poeziile pentru copii, insa samburele de adevar exista chiar daca are un snurulet auriu in piept.
da, poezia respectiva era in abecedar, o invatam in clasele primare, o am si acum in memorie. dupa cum tot din memorie citez ditr-un psalm al lui Arghezi:”Am alergat si-n drum m-am razvratit / si n-am scapat din zarea marii stepe”… in fine, ideea ar fi ca unii reusesc prin fuga sa descopere resurse, sa se incarce de energie si pozitivism, sa nu colinde la nesfarsit in pustiu. este unul din psalmii arghezieni, pe care ii recomand din toata inima. te felicit pentru rezultat si mai ales pentru curaj!ah, si sa nu uit, nu in ultimul rand, pentru comorile lui nichita.
@cioli: multumesc de vizita mereu surprinzatoare si placuta 🙂
Urmaream de mult volumele, stiam de ele si nu ma asteptam sa ma gaseasca ele pe mine. Am intrat intamplator, cautam Camus teatru ce-i drept si le-am vazut. Am stiut c-o sa plec cu ele de-acolo si m-am simtit ca un copil sarac ce-atinge pentru prima data filele colorate si lucioase ale unei carti de povesti.
Una peste alta, putina poezie in librariile noastre, foarte putina…
Hmm… nu am sarit draga mea peste poezie, e o placere sa ma relaxez citit ceea ce scrii tu, admir dorinta si ambitia ta, de a traii lucrurile simple cu aceasta intensitate, lucrurile simple, care nu costa, dar care ne fac extrem de fericiti. Le faci cu atata pasiune si daruire incat am impresia k imi lipseste curajul sa traiesc.
@lumy: fiecare dintre noi avem sertare si sertarase pline cu surprize. Cateodata doar trebuie sa scotocim putin dupa chei prin buzunare 🙂
brava tie; asa da; si nu uita sa ma iei si pe mine la urmatorul cros, nu de alta, dar vreau sa … scap de celulita … 🙂