Citesc zilele acestea cărțile unui supraviețuitor al terorii comunismului: Florin Constantin Pavlovici – „Viscolul și Păianjenul”, „Tortura, pe înțelesul tuturor”.
Deloc întâmplătoare găsesc asocierea maternității cu lectura mărturiilor din închisorile comuniste, ci dimpotrivă, când e mai potrivit să conștientizezi din ce fel de popor faci parte dacă nu atunci când crești un exponent al lui?!?
Voiam să scriu mai pe larg despre ele, când le voi termina de citit și recitit – da, recitit, astfel de cărți dau dependență, sunt oameni care au pătimit rând cu rând de-acolo – dar ce se întâmplă zilele acestea (hoții dând legi pentru hoți în toiul nopții ignorând protestele oamenilor vii) mă obligă să mă gândesc la ele și să le pomenesc înainte de a-mi descărca poverile sufletului. Și mă gândesc la ele cu teamă căci sunt dovada vie că dintre noi se ridică monștrii și e doar o chestiune de timp, raiul o fi creat de Dumnezeu, dar iadul e cu siguranță al oamenilor.
Ce voi scrie mai departe e doar o piesă dintr-un puzzle pe care nu-l vom întregi niciodată.
Nu vreau să mă întorc atât de mult în trecut, e suficient să privesc în prezentul propriei familii, să pun laolaltă generațiile înrudite prin sânge, ca să realizez, cu durere, prăpastia moralității dintre noi. Spun cu durere pentru că e motiv de suferință reală să nu poți fi mândru de ai tăi, să știi că între tine și un maimuțoi de la tv, plătit la kilogramul de minciună, maimuțoiul e cel crezut, să știi că de s-ar întoarce epoca delațiunii tu ai fi banditul – dușmanul poporului și părinții te-ar trăda fără să clipească, ei pensionarii epocii de aur, iar tu corporatist sau tehnocrat sau șoroist ce merită să fie pedepsit pentru cutezanța de a avea opinie contrară partidului iubit, ei – părinții tăi parcă doar biologici de la o vreme – n-au nici o problemă în a vota același primar corupt, n-au nici o zvâcnire de pleoapă când sunt furați dacă li se aruncă și lor ceva mărunțiș, ca după mort, n-au nici o clipă curajul de a-și îndrepta capul plecat în fața Măriei-Sale-Funcționarul și câte și mai câte, oameni reeducați în spiritul moralei superficiale a lui vezi-de-treaba-ta și blocați în rutina comunistă a lui merge-și-așa, își duc anii ca un disc stricat înjurând democrația ce le-a cerut să gândească și nu să slujească. Democrația care le-a deșteptat copiii și i-a scos din supunerea oarbă, lucru de neînțeles și de neiertat!
Mi-aș dori ca într-o zi părinții mei să citească aceste cărți, să afle adevărata istorie, nu ce au trăit ei ca deținători de carnet de partid și ca „oameni ai muncii” ce n-au suferit pentru opinii sau cărți cenzurate, să afle cine e criminalul de Iliescu și cât de mult rău și-au făcut și ne-au făcut netrezindu-se la realitate după ’89, să realizeze că în felul lor mărunt au aprobat și au practicat corupția dintotdeauna, dar știu că nu se va întâmpla, sunt prea îndoctrinați pentru a-și mai dori adevărul.
O să-mi cresc copilul ca atunci când voi îmbătrâni și voi gândi, dar mai ales, voi acționa împotriva lui, să-mi dea un șut în fund și să mă trimită în uitarea vreunui azil. Să-și trăiască viața, că aibă opinii libere, principii morale, spirit civic, să-și ducă propriile lupte și să nu fie tras înapoi de un părinte egoist și înțepenit într-o sărăcie mai degrabă a minții decât financiară.
N-am să-mi văd de copil și să uit de politică (prietenii de facebook știu asta, cei care au rezistat). Copiii nu cresc într-o bulă, ei cresc într-o societate guvernată de legi, au nevoie să meargă la școală, la spital, să interacționeze cu alți oameni, iar acest mediu nu e o bulă controlabilă de părinți, oricât de avuți sau de ignoranți ar fi ei! Vrei o viață mai bună și mai sinceră pentru copilul tău, atunci nu sta ca leguma așteptând să-ți poarte de grijă statul, nu fi oaie fără să știi în ce direcție ți se îndreaptă turma!
Epilog.
Între adevărul fiului sau fiicei ce-și duc viața cât mai onest, dar departe de casă și fățărnicia manipulatorului din televizorul de-aproape, telecomanda decide fără milă alegerile tatălui sau ale mamei.
Îi suni, le spui că mergi la protest, îți spun să stai acasă, să-ți vezi de treabă (ca ei, desigur!), insiști cu argumente pro democrație, pro justiție, pro viață, dar ești tot mai puțin auzit. La televizor, Gâdea cu Badea se aud cum jignesc manifestanții și le denaturează scopul cu rânjet de hiene. În semiîntunericul dormitoarelor părinții aprobă, deja au uitat că au vorbit cu tine.
Tragi aer în piept și pleci la protest, sunt momente când adevărata ta familie e în stradă, cea de-acasă te face să te simți singur și neînțeles. Dar vei ceda tot tu, vei mai încerca și data viitoare, îi vei ajuta la primul semn de slăbiciune căci din televizor nu iese nici o mână de-ajutor, doar n-o să lași niște nenorociți să-ți fure și părinții.
p.s. Fericiți cei care nu se regăsesc în aceste rânduri. Mai sunt.
Incepe sa te macine decizia de revenire pe aceste meleaguri dulci? Consideri ca exista posibilitatea de a fi criticata de catre propriul copil, peste 20 de ani, pentru decizia „sufleteasca” de a te intoarce langa origini?
M-am gandit de multe ori la aceste aspecte, fiind in aceeasi situatie cu tine.
Mult optimism in continuare!
Nu am îndoieli că m-am întors. Aceleași lucruri se puteau întâmpla și în Canada, erau proteste săptămânale în Montreal, până la urmă contează dacă ești sau nu atent la ce se întâmplă în jur, dacă îți pasă, că sunt români care nu sunt deranjați de ce a făcut psd-ul azi-noapte sau care încă mai întreabă ce s-a întâmplat.
Copilul are viața lui, va decide pentru el când va avea curajul să o facă, chiar și mai devreme de 20 de ani. Important e să-l educ să gândească liber.
este important sa ramanem acasa si sa le amintim ca noi i-am pus acolo unde sunt azi ; de fiecare data cand derapeaza ; indiferent care este numele lor ; de asemenea, strainilor sa le reamintim ca asta este casa noastra si daca vor sa fie primiti cu caldura, sa faca bine sa nu aiba interese potrivinice noua ; nu in ultimul rand …. noi sa fim curati si darzi
Multumesc pentru mesaj, cam acesta trebuie sa ne fie manifestul si nu doar acum, ci mereu. Sa nu lasam pe maine ce putem face azi – mai actual ca niciodata.
Sunt captivi. Sindromul Stockholm. Spre deosebire de ei, noi chiar avem libertate. Nu trebe sa-i judeci, explica-le ca gresesc. N-o sa te creada dar exista o sansa ca, in timp, sa-si dea seama ca au fost trasi pe sfoara. Daca nu deschid ei insisi ochii, oricum nu-i poti ajuta de departe… si-o fac cu mana lor, inconstient.
Am realizat și eu asta Alin, o captivitate care mă sperie, dar care mă și doare, de ce nu sunt captivi și în dragostea și respectul și încrederea în proprii copii?!?
Orice… dar nu despre „politica” strazii, sau a statiilor TV. Desigur esti libera. Sunt abonat si la alte bloguri (diverse), observ tendinte si reactii, convingeri si indemnuri catre cititorii acestora (nu e cazul tau). Vezi, chiar si in familie sau intre prieteni, colegi, etc., ne explicam cu atentie sau evitam dintr-o jena – tema, discutia politica. Vom fi parintii de maine de acasa, vom fi sunati, va fi politica si atunci, sper. Ce ar fi sa mergem la vot data viitoare, eu in noiembrie NU am fost ? Viitorul se fura astazi, dar maine unde suntem, noi, strada ? La 4 ani nu cred ca se poate fura un viitor intreg…
janroute, nu știu dacă ai sesizat amărăciunea dintre rânduri. Nu mă deranjează că un anumit partid e favoritul multor părinți, ci că nu pot scăpa de această obsesie, o obsesie care îi îndepărtează de copii și rude și care le face viața tot mai grea căci minciunile îi înveninează. Ei nu au argumente solide înafară de acela că „așa trebuie să fie”, orice altceva trebuie distrus și disprețuit. Iar dacă mai primesc și un 5 lei atunci își vând și sufletul…
Nu cred că voi fi ca ei pentru că viața mea s-a clădit pe evitarea greșelilor lor, din păcate, nenumărate 🙁
Iar titlul… titlul e perfect valabil oricând, de fiecare dată când închidem ochii la fapte nelegitime, viitorul e alterat. De aceea România e cu zeci de ani în urma statelor vestice, că ne-am tot lăsat anii pe mâna lor (politicienilor ce au practicat și ocrotit corupția, financiară și morală).
Să fim sănătoși și partizani adevărului, să facem politică, dar să nu ne cioplim principiile după partide și politicieni.
Mai sunt. Da.