Coboara dacii liberi din columna
Prin par si plete suiera in vant
Aduc cu ei sarutul libertatii
Si-al permanentei ce rasuna-n cant
Cand auzi de chiu si vai
Puneti seile pe cai
Sa cantam in vechiul grai
Turai, turai si no hai
(Focul Viu, Dacii liberi)
Cand pleci din Bucuresti si stii ca o faci pentru mai mult de un week-end e mai important ca faci asta decat directia in care ai apucat-o. Binee, aveam un plan sau mai bine zis o dorinta, sa ne bucuram de toamna la munte si mai ales pe munte, un plan nebatut in cuie, desi pana la urma am cam atarnat harta in cui. Vremea parea sa ne ofere o saptamana grozava in comparatie cu cea de dinainte, un motiv in plus de a evada in stil mare.
La dorinta expresa a lui Radu prima oprire a fost intalnirea cu dacii. Am incercat sa le prindem urma pe potecile Muntilor Sureanu sau poate soaptele ramase intre pietrele batrane ale unui murus dacicus. Nu ne asteptam sa stam in umbra vreunui mare zid la Sarmisegetuza Regia si nici sa ne plimbam pe strazile ei ca intr-o cetate. Eram insa curiosiicare e treaba cu discul ala solar. Nu suntem singurii din moment ce am tot auzit vorbindu-se despre sanctuarele dacice, ritualurile vechi, dar si unele noi bazate pe presupuse energii spirituale ce ar exista pe aceste meleaguri.
frunze galbene! cum ar zice Radu
cum trecem de primele ziduri, ne plimbam pe alei sau… jucam sotron. Oare asa se fereau si dacii de noroi?
nu are iz dacic, poate un pic de brancusianism…
Initial nu intelegem prea multe din structura cetatii: un zid vestic, apoi o poteca printre fagi imensi si incercata de primele noroaie ale toamnei, un fragment reconstituit de drum pavat in care numaram pe degete pietrele de acum 2000 de ani, un alt zid, cel estic de data aceasta si… nu ne ramane decat sa iesim in poienita ce se intrevede de sub crengile padurii. Suntem inca pe urmele dacilor si trebuie sa recunoastem, e destul de intrigant.
Sanctuarul Mic Circular(stanga sus), Sanctuarul Mare Circular(centru, reconstituit cu butuci de lemn) si… Discul Solar sau Soarele de Andezit. In coltul din stanga alte sanctuare… mai mici.
Sanctuarul Mic de Calcar(centru-spate) si Sanctuarul Mare de Calcar(spre dreapta jos)
o lume pierduta…
rosu aprins pe un calcar stins…
Nu neaparat marete, ruinele mai mult reconstituite pentru a capata o oarecare forma, au totusi o poveste de spus. Una pe care o prinzi din aerul rece al unei seri de toamna si pe care o iei cu tine la plecare. Plini de intrebari si presupuneri despre cum erau de fapt dacii am inceput calatoria spre vest si drumul ni s-a asternut in fata odata cu intunericul noptii, dar si cu frigul ei… intepator.
un alt fel de disc solar…
_______________________________
Cateva impresii si de la Radu.