Creația din vremurile noastre trebuie să șocheze ca să aibă valoare sau non-valoare deopotrivă. Dacă nu șochează, nu există. Literatură, pictură, fotografie, muzică, teatru, film etc. – singurul sentiment vânat de consumator este acela de năucire, iar autorul, asemeni unui regizor de filme porno (ex. de comparație puțin ”șocantă”), se străduiește să pună o biată normalitate într-o poziție cât mai controversată. Când reușește, publicul îngurgitează disciplinat, savurează și se întoarce în banala sa realitate cu senzația prea-plinului. Arta șocului, în mod vizibil, conștient, dar tolerat, golește însă tot mai mult interiorul individului. Ca o dependență de prafuri unde doza e cerută tot mai mare și mai mare, următoarea creație va trebui să șocheze înzecit și cum supradoza va veni extrem de rar, dar sevrajul aproape nemijlocit, individul va muri… pe dinăuntru. Arta șocului va fi arta viitorului, sămânța controlului și poate chiar, ultima ”religie”.
drag de munte, flori de câmp, jurnal pentru mai târziu
Ai surprins foarte bine.
„Artistii” acestia se adreseaza simturilor primare, nu sufletului, nu spiritului. Fac asta pentru bani si rating. Culmea este cand un asemenea „artist” ajunge un nume la moda. Toti cei fara sensibilitati adevarate se lauda apoi ca au consumat aceasta „arta”.
Faza e ca si un artist bun trebuie sa recurga la parghia asta pentru a atrage atentia asupra sa. Trebuie sa fie grea o asemenea alegere constienta.
Da, dar nu trebuie sa fie permanenta.
Un exemplu. Un regizor roman „genial” se incapataneaza sa punain scena Cehov. Si ce face: personajele alearga, striga, orice replica este rastita si insotita de gesturi largi. Orice replica, nu numai unele …
Saracul Cehov, bine ca nu vede… El s-a implicat in punerea in scena si a colaborat cu Stanislasky , cel care a creat un „sistem”, preluat apoi de Lee Straspberg si ajuns pana in zilele noastre prin Al Pacino si De Niro. E.. „sistemul” lui Cehov e pe dos decat strigaturile maestrului …
Acelasi maestru se incapataneaza sa puna in scena Shakespeare. Si aici e pe dos. Ce spune Will in Hamlet in „Speak the speech”
„Nor do not saw the air too much with your hand thus, but use all gently; for in the very torrent, tempest, and, as I may say, whirlwind of your passion, you must acquire and beget a temperance that may give it smoothness.”
Dupa cum spuneam in viziunea „maestrului” respectiv , toate personajele taie aerul de zici ca practica kung-fu
ei, eu as zice ca nu e chiar asa… artistii adevarati nu au nevoie sa socheze ca sa placa si exista multi artisti adevarati.
ceilalti insa, incearca si ei sa atraga cum pot si mai ales ce pot… si asa cum zice valentin mai sus, „cei fara sensibilitati adevarate consuma” ceea ce pot sa digere. :))
Acei artisti dintr-o alta categorie, ei nu au nevoie sa te impresioneze prin ceva anume, o fac prin calitatea operelor.
Foarte frumos articol. Ontopic, nu utopic. 🙂