Da, unora le place sa uite, sa se uite, sa priveasca. De o mie de ori. Fara sa se plictiseasca, fara sa invete ceva, fara sa adoarma macar.
Si ce le mai place! Cum sa te poti impotrivi??! Cu ochii mari, interesati, cu spiritul gata sa descopere spicul de porumb al Americii lor le place sa se uite, sa se uite si pe sine in privitul asta al lor…
Ah, aproape ca nu reusesc sa inteleg. Si ce mi-ar place sa inteleg! De ce azi exista acelasi interes ca ieri? De ce maine curiozitatea va fi aceeasi ca si azi?
Hm… nu-mi spune, stiu. Ce-am cu oamenii? Ce mi s-a nezarit asa deodata? Tocmai eu indulgenta in persoana… Eh, tocmai eu. M-am trezit razvratita si cu un zambet ce nu-i al meu decat rareori. Si deodata devin ironica, sarcastica, rea, aroganta…
Urat, da, tare urat din partea mea. Sa trec eu la next level asa dintr-o data. Si nu e din ciclul se mai intampla si la case mai mari… caci coliba mea e un castel daca-i treci pragul.
Incepusem sa scriu cu sarg, aveam si o idee. Da o idee…
Si-am ramas privind Ideea.
Cum pleca…
P.S. Cineva a ajuns sa se meetsun dupa ce a cautat „ce naiba sa fac”… Chiar asa, ce naiba sa se faca bietul om??! Pai sa se zgaiasca cu ochii-n soarele asta virtual daca tot nu vine Primavara…
Dar la naiba, chiar atata disperare respira blogul asta in google?