Am judecat greşit deseori cuvântul răbdare. Am crezut că are de-a face cu a fi tânăr sau a fi bătrân, cu a fi obişnuit sau îndrăgostit sau în necaz, mai degrabă cu a fi în starea opusă nerăbdării. Şi mai grav, am crezut că a fi răbdător (mai ales unul cu măsură) înseamnă a fi bun, a avea o virtute, un merit.
Astăzi voi vorbi doar un pic despre răbdare, în calitate de spectator la ea.
În timp ce un străin şterge lacrimile unei bătrâne în comă, lacrimile – gesturi reflexe ale unui corp şi nu ale unei conştiinţe, străin – omul plin de cunoaştere, aparent dur, intransigent, dar şi de o umanitate îndelung răbdătoare şi exersată prin însăşi natura profesiei sale de doctor, eu cred că în timpul ăsta se nasc îngeri. În toiul fierbinte al întâmplărilor, răbdarea e ca o fâlfâire rară de aripi a unei păsări uriaşe pentru care zborul nu mai e o taină. Şi eu nu cred în îngeri.
Suntem obişnuiţi să analizăm lucrurile prin prisma experienţelor personale sau ale unor personalităţi cu credibilitate pentru noi, iar atunci când suntem brusc martori a ceva necunoscut nouă, sistemul pompos de principii după care ne ghidăm se zguduie în nedumerire sau umilinţă.
Zilele în care ni se zguduie fiinţa ar trebui puse în ramă şi rama pusă pe hol, lângă uşă, spre a fi văzută la fiecare plecare şi la fiecare sosire.
Răbdarea în viaţă, în dragoste, în muncă, în simţire e singurul nostru mod de-a câştiga Timp.
Unele scrieri au atatea semnificatii cati cititori, iar aceasta este una dintre ele. Bravo Claudia, esti maiastra in ale scrisului.
Profunzime! Text mic, dar atat de larg in esenta, deschide usa dupa usa….
Rabdarea iti poate macina sufletul uneori….asta nu stiu unde s-o categorisesc….
Superba scriere!
A! Exceptionala poza 🙂
@Andreea: fiecare cititor e unic si fiecare trece prin momente diferite, cele mai multe nemarturisite.
@Renutzu: abia m-am tinut la usile deschise una dupa una…
Multumesc de aprecieri, nu-mi doresc decat ca lumea sa se inteleaga pe sine si sa nu mai „alerge”. Rabdarea e o acordare de timp, un dar.
Foarte frumos articolul scris de tine. Da…nu toata lumea are rabdare. Este un lucru pe care putini il au in caracter.
Pacat ca de cele mai multe ori nu stim sa avem rabdare… si ne multumim cu mai putin decat meritam de fapt 🙂
@Mik: graba ne-o transferam din rutina zilei in suflet si asta e cea mai mare pierdere. Ne pacalim crezand ca daca ajungem „la timp” vom avea parte si de restul timpului…
@Claudia: ne sta in fire sa fim asa, uneori ne dam seama, alteori nu. Uneori nu vrem sa castigam timp, ci sa il facem sa treaca mai repede, de aici si nerabdarea 🙂