Un titlu simbolic, și desigur, inspirat de un roman cunoscut.
Se putea o primă zi de Brașov fără câteva gânduri pe blog?!?
Nu… și nici Tâmpa nu putea să se întunece-n amurg fără ca pașii mei să-și facă damblaua 🙂
Voi mai dormi nopți în București așa cum au mai fost zile și nopți în Brașov. Dar azi ceva e altfel. Stau în patul unei camere de pensiune, beau bere (ca sportivii) dintr-un pahar Salomon primit cândva demult la un concurs și scriu pe blog. Stau la pensiune și nu sunt turist, caut chirie căutând în același timp să simt orașul pentru o alegere cât mai potrivită, o etapă normală și necesară. Nu simt nevoia să mă grăbesc, e o experiență unică cu toate că am peste zece ani de locuit în gazdă, cămin și chirii. Acum e altfel.
Am plecat din apartamentul meu, casa mea cu miros de acasă, cu inima desigur emoționată. M-au încercat lacrimi acum câteva dimineți. Mi-e drag apartamentul ăla mic pentru ceea ce e: un spațiu intim în care oameni dragi sau în nevoie și-au găsit pentru o vreme locul.
Nu am plecat din București pentru că l-aș urî sau pentru că sufăr de „nu-l mai suport”. E orașul în care am devenit om, cel care mi-a oferit o facultate decentă fără șpăgile provinciei, orașul în care am iubit prostește și imatur, în care am suferit și am renăscut, orașul care te provoacă și te dezgustă cu aceeași măsură, dar unde, trăiesc foarte mulți oameni valoroși, pe câțiva dintre ei i-am cunoscut și din ei se trag prietenii mei.
Am plecat pentru că iubesc muntele, pentru că mi-a picat cu tronc Brașovul acum mulți ani, pentru că e orașul cu mesteceni din închipuirea mea nesperată, pentru că îmi doresc să trăiesc într-un oraș mai mic, mai liniștit și pentru că, reprezintă o dorință comună a mea și a lui Andrei.
Am plecat pentru că după experimentul Canada de un an și jumătate, simt că oriunde în România sunt acasă. E ca și cum te-ai muta în același cartier, trei case mai încolo pe motiv că e umbra mai deasă.
De dimineață, pe drumul București-Brașov, parcurs de atâtea ori în drum spre munte, priveam peisajul și mi se dezvăluia puțin altfel, îmi era cunoscut, dar privirea mea era cu totul alta. Orașul mi s-a dezvăluit aerisit și curat cum îl știam. Ochii mi-au picat pe o covrigărie, așa mi-am dat seama că îmi era foame. Mai târziu, căutând micul-dejun, aveam să descopăr că pasajele folosite pentru a „traversa” subteran străzile sunt spații cochete și intime, de parcă ai trece prin sufrageria cuiva.
O să tot scriu impresii, pentru un brașovean sunt ceva normal, pentru un brașovean în devenire e însă momentul perfect de a le nota – mai târziu o să aibă o oarecare valoare personală aceste rânduri.
Cum mi se pare orașul din perspectiva omului venit să stea? Curat. Aerisit. Verde. Răcoros. Mă hazardez să afirm chiar: frumos. Nu-i găsesc defecte și vreau să fie măcar unul, dragostea oarbă nu-mi miroase a bine.
Să zicem totuși că pe străzile acestea largi cu câteva benzi pe sens se circulă cam repede, iar ca pieton trebuie să fii foarte atent, chiar dacă trecerile sunt foarte bine vopsite cu roșu și alb.
Ador casele vechi, spun povești ale timpului lor trecut sub streașina grăbitului prezent, stau în loc și le privesc de se opresc și alți trecători. Poate că într-o altă viață voi fi specialistă în conservarea și recondiționarea lor – merită să sper.
Nu puteam să închei această primă zi fără o incursiune pe deal, pe Tâmpa. E visul meu de-o viață: să am un deal în spatele casei și să-l alerg de câte ori am chef. Nu mă întrebați de ce, obișnuiam să fac asta acasă, mai ales când ajungeam la țară de la Motru (unde m-am școlit) – intram în curte, mă schimbam (sau nu) și dădeam o tură până sus, pe dealul gorjean al copilăriei mele.
În ultima săptămână de București am alergat de două ori: cu Andrei și cu prietenii. Azi am alergat singură, a fost liantul meu cu locul. Niscaiva simbolism sau poate nu, aveam poftă să ard puțin gambele.
Parcurgi un kilometru de oraș cu străzi cochete și ajungi aici. Un oraș mai mic îți dă independență: pe jos sau cu o bicicletă te poți oricând desprinde de ritmul lui, de zgomot.
Am alergat aproape două ore (vreo opt kilometri a simulat strava cu ceva diferență de nivel), cu stat la poze și privit, cu dat pau-uri să anunț urșii că vin și trec prin odaia lor. Mai alergau și alții, antisociala din mine sper să se împrietenească curând dacă vrea ture mai lungi pe coclaurile întunecate ale pădurilor din zonă.
Cum vă spuneam la început, scriu și beau o bere. Nu obișnuiesc, mai ales de una singură, dar am ținut să onorez această zi. Și nu, nu este cu lămâie, e o bere de oameni mari. Este în cinstea prietenilor mei, a colegilor mei, a șefilor mei (există locuri de muncă ce sunt mai mult decât un simplu serviciu) și a oamenilor acestui oraș ce l-au pregătit pentru mine. Și pentru zilele și prietenii ce vor să vină. Și pentru cel căruia îi simt deja lipsa, iar acesta este singurul defect al orașului perfect.
Pai ma duc sa imi pun si eu un pahar de vin la ceas de seara si cu prima ocazie cu care vin in Brasov, iau cu mine o sticla de vin bun, ca sa bem ca fetele.
Sa iti fie (de) bine, ca sa zic asa.
Adevarul e ca nu exista oras mai potrivit pentru tine in toata Romania aia 🙂
Ma bucur de bucuria ta. Sa ti fie bine si sa nu i gasesti alte defecte!
@Mike: Abia aștept! Sper să nu stăm la cort, deși sigur ne-ar place și asta :)) Brasov sa fie!
@Mihaela: eu sper ca orașele medii și mici să fie tot mai căutate, au nevoie de oameni care se întorc cu experiența marilor orașe, dar și de cei care apreciază aerul ceva mai relaxat al unui oraș de provincie. Sper să fie un win-win 🙂
De curand am revenit si eu in provincie, suferind acel „nu mai suport capatala” de care vorbeai. Totul mi se pare minunat si dupa mai bine de jumatate de an inca mi se pare „ciudat” sa vad cerul instelat.
Si apropo de experienta marilor orase, e cert ca poti face mai multe intr-o comunitate mai mica si sa dai exemple de bune practici, esti mai usor de observat.
Un alt motiv ar fi ca sunt mai aproape de munte <3
Este nevoie de oameni care isi iubesc tara si care adora natura si promoveaza asta atat cat pot. Felicitari!
Te pup cu drag, esti o curajoasa, te mai astept pe la mine cand vii prin Bucuresti, macar sa ne povestim
N-am apucat sa trec sa ma aranjez si eu putin – e destul de cocheta lumea pe aici 🙂
Te pup si eu, Andra
Paharul Salomon e de la RTR prima ediție 😀
Aha, tu de unde stii? 🙂
Bun venit! Sa ne imprietenim atunci, noi cu noi si cu natura intre noi:)Da-mi semne cand esti pregatita de noi intalniri de oameni:)
Ar fi frumos, și emoționant 🙂
Mi-ar placea sa am curajul tau de a-mi cauta locul unde sa ma simt bine. Si Brasovul este un loc minunat. Sa nu mananci prea kurtos kalacs!
Mirela, stai liniștită, mă limitez la covrigi 🙂
Sa fie intr-un ceas bun! Si mie imi place foarte tare Brasovul si chiar visam la el cand locuiam in Bucuresti, nu neaparat din cauza muntelui, ci mai degraba din dorinta de a locui intr-un oras mai verde si mai aerisit. Cred ca ai dreptate, un oras mic iti da independenta…
Spor in toate cele!
Un oras pe care orice muntzoman il apreciaza.
Scriau ziarele ca n-are … centura, dar in putinele mele vizite acolo s-a circulat fluent :).
M-as muta si eu, dar ma retin cateva chestii pe aici, prin Banat.
@Larisa: Să fie și mulțumesc!
Aseară m-am plimbat pe bulevarde și era chiar liniște și aer de provincie cu toate că circulau de zor mașini… Sper să las această relaxare să-mi pătrundă firea agitată și s-o cucerească 🙂
@Alin: se circulă fluent, de la fereastra biroului din Centrul Civic pot să observ destul de bine. Bine, și pe Tâmpa îl observ, are mereu un norișor pe post de pălărie 🙂
Nici la voi în Banat nu e rău deloc. Dacă treci pe aici nu ezita să mă anunți!
Asteptam sa citim impresile tale din Brasov:)
Apropo vom fi in week end chiar acolo daca ai timp, chief, de o bere, un ceai…
Daca nu plec pe undeva sambata, sigur ca da, ar fi chiar dragut!
Duminica sunt ocupata, am deja musafiri 🙂
Privire-mi s-a dus in gol si-am visat cu ochii deschisi preț de cateva secunde (multe) la gandul ce-acum mulți ani imi dadea târcoale de cate ori eram in Brasov ori Sibiu. Ca multe altele ce-mi apartin, a ramas un simplu vis…..
Sa fie intr-un ceas bun mutarea >:D< O sa ai cu totul si cu totul alte simturi pe care capitala nu te-a lasat sa le simti.
Ma bucur enorm ptr tine, ptr voi!
Mulțam fain Ren, pentru bucurie și pentru gânduri bune, cum-necum am reușit-o și pe asta 🙂
Te pup și te îmbrățisez cu un val de aer de munte!
Ai dreptate cu dragostea oarba asa ca…deschide ochii.Orasul nu te poate dezamagi doar unii dintre locuitorii lui.
Bun venit printre noi.Sper la o intilnire pe potecile de munte pe jos sau pe doua roti.
Bine v-am gasit 🙂
Cu oamenii e normal sa fie asa, chiar si in tarile cele mai civilizate dai de uscaturi.
🙂 Ah! Sper să-ți fac o vizită la Brașov.
Și eu sper 🙂
Felicitari pentru realizarea acestui vis. Povesti frumoase in continuare. Sa ne intalnim cat mai curand ( bineinteles ca in Brasov)!
Mulțumesc frumos Dana, te pup :*
Sa ne vedem deci cand ajung acasa. Mi-ar face mare placere !
Si mie, te astept, da de stire! 🙂
Dau, negresit dau !