Trei sferturi… in cer

Poate ca ar trebui sa ne amintim mai des de noi,

de un fel de paradis pierdut datorita uitarii aruncate in viitor.

Cu cat citesc aceste versuri mai rar, si mai rar,

cu atat vreau mai putin, vreau mai nimic…

Ma gandeam la cei care au nascut vibratie in cuvantul libertate acum 20 de ani, puteam fi si azi inca departe de ea, dar nu! suntem liberi, insa nu cat sa fim demni de jertfa lor…

Poate ca n-a fost revolutie, poate ca s-a murit stupid si prea usor, poate ca printre cei care le depun coroane sunt si aceia care i-au redus la tacere, insa nimeni n-ar trebui sa ne ia  Revolutia atata timp cat macar dintr-un singur piept al acestor Eroi strigatul libertatii a izbucnit sincer si entuziast si puternic cat sa trezeasca tot somnul latent si amagit al unui intreg popor.

Ei n-au murit de veacuri, au murit ieri

si simt cum ii mai omoram in fiecare an…

In multe chipuri, fara arme de metal,

Si nici ei nu mai au sange pentru astfalt…

---

„In oamenii de pe aici e Dumnezeu, pesemne
Cand ei in curti cu pasii mici aduc in case lemne
Si e o liniste de rai in gestul lor de-o viata
In care dau nutret la cai si oile-si rasfata
Dar mai ales in tot ce fac e semn ca nu li-i frica
Un suflet clar din trup opac la ceruri se ridica

Si uneori, la focul mic
Din casa lor sarmana
Isus, induiosat un pic
Coboara din icoana

O capra si-a zdrobit un corn sarind pe usa sparta
Desenul fumului din horn e opera de arta
Si-n toate sipcile din gard un clopot mai tresare
Cand vreascurile-n brate ard cu-o mistica ardoare
Ninsorile nici nu mai cad in viscoliri cu vaier
Scanteietorul lor rasad pluteste bland in aer

Respira-n toate un mister ce satul il indruma
Trei sferturi sa se afle-n cer si doar un sfert in huma
Si nu se stie sunt tarani sau ingeri sunt, pesemne
Cei care de atatia ani aduc in case lemne
Si sufla-n focul lor mereu, sporindu-le nadejdea
Sa-i fie cald lui Dumnezeu, aflat in toti acestia”

Trei sferturi in cer,
Adrian Paunescu