De dimineaţă, traversam spre staţia de autobuz, pe jumătate adormită, chiorându-mă la lună (mă uitam şi după maşini să nu mă calce… cred). Şi ce lună văd??! Una luminoasă, corn în descreştere spre al doilea pătrar (asta am verificat pe net că nu mai ştiam cum se numesc exact fazele lunii), dar totuşi prea luminoasă pentru trecut de 9.30.
În acelaşi timp, îmi dau seama că şi soarele ar trebui să fie tot pe acolo, aglomeraţie mare dom’le! şi da, deduce Andrei că ar fi vorba de o eclipsă.
Mai în glumă, mai în serios, mă minunez CĂ Chiar ar putea fi vorba de o eclipsă de soare, iar eu n-am auzit nimic despre asta. Şi cum să aud??! Tv n-am, presa mă plictiseşte, iar bârfele din metrou n-au deloc caracter ştiinţific.
Şi apropo de metrou, înainte să-i cobor treptele în adâncuri, i-am tras câteva poze lunii, pardon, soarelui…
[posted from mobile]
EU M-AM TREZIT TÂRZIU SĂ MĂ UIT LA SOARE , CU TOATE CĂ ȘTIAM DE ECLIPSA PARȚIALĂ !
Eu am fost sunata de tata sa-mi zica de ecplisa si chiar am gasit ochelarii din 1999 si am privit-o. Simpatic fenomen…
Ma bucur Laurentiu ca se trezeste cineva mai tarziu ca mine!
Eu, Nico, mi-am pus norii la ochi si-am privit prin ei ;))
nici nu mă aşteptam să nu răspunzi … !
Salut! Am început să-ţiu citesc jurnalele de munte… Am întinerit cu zece ani…
@Laur: raspund-raspund in limita timpului putin pe care il am… (pentru sine nu stie Laurentiu are un site de enigme, criptograme si altele)
@Baricada: Bine-ai venit pe meetsun! Chiar si pe mine ma intineresc cand ma prinde dorul de munte si mai recitesc pe ici pe colo.
Cat despre site-ul tau… e demential! Din seria cat ar scrie altii o pagina de ziar, tu echivalezi cu o caricatura 😀
La mine a fost exact invers… am inceput sa merg pe munte la 28 de ani, iar anul acesta (anul cu prima mea varsta „critica”, adica 30) presimt ca va fi unul dintre cei mai frumosi!
Turele, precum ai vazut, sunt toate cele insirate in pagina dedicata lor, m-am ambitionat sa nu ramana nici una fara macar un cuvant scris si bine am facut caci mi-e tare drag sa ma pot intoarce macar citind in unele locuri si stiu ca peste ani imi vor fi si mai dragi acele randuri…
Muntele insa, va ramane mereu acolo unde e, iar pasiunea si resursele noastre pentru el sunt nelimitate chiar daca uneori exista lucruri ce ne tin departe de el si simtim ca nu mai exista cale de intoarcere. Ea exista si fiecare dintre noi o va gasi cu minim de efort, iar regasirea va fi si mai plina de emotie…
Ti-o doresc din tot sufletul aceasta regasire sau reintalnire caci stiu cat mi s-a facut mie de dor dupa o luna de nemers pe munte….
Mulţumesc, MTS… Mă bucur pentru faptul că ai mai reuşi, totuşi, să tragi muntele-n piept printre picături în ultima vreme. De doi ani eu n-am mai avut vreme decât de câte-o fugă autopurtată prin perimetrul de pantof: Predeluţ, Bran, maxim Buşteni. Iar asta e cu adevărat trist după două decenii de hălăduit prin Piatra Craiului, Făgăraş, Retezat, Parâng, Bucegi, Hăşmaş etc… În primăvara asta am să ating cea de a doua vârstă critică, 33-ul (prima cică ar fi 27-le, moment la care au spus adio un Hendrix, un Morrison, un Cobain sau o Janis Joplin), şi am de gând să-mi fac cadou 10 zile undeva în Munţii Rodnei…
Ăsta mi-a fost imnul de decembrie:
La mine a fost innorat. :)). Nu am vazut nimiiicccccccc.
Multumesc Alina. Nu m-am putut abtine chiar daca stiam ca telefonul n-o sa reuseasca prea multe. Am avut insa bafta cu norul acela care mi-a dezvaluit un contur frumos de luno-soare…
Now that’s a wallpaper favourite, may I ? ;;) Foarte reusita poza, felicitari 🙂
Deci te-ai intalnit cu soarele, iar tu ai crezut ca e luna!
@Geocer: chiar da! A fost foarte tare momentul in care stateam si chibzuiam ce vad de fapt ce cer. Pentru cateva secunde as fi putut jura ca e luna! Mi-ar placea sa se intample in fiecare zi o astfel de „descoperire”, fara sa ni se spuna „mura in gura” de la TV eventual, poate asa am fi mult mai atenti la cate sunt in jurul nostru, pe cer si mai ales, pe pamant…