la soare
În cimitir oamenii se fac „transformă” în oale şi ulcele.
Într-una dintre ulucile unui gard din cimitir am găsit ulceaua asta.
Şi pe ulcea, într-o aliniere perfectă (cu universul :D), se lungea la soare… ea.
Lighioana fără nume, fără griji, fără (re)sentimente. Se bucura de soare şi implicit de viaţă.
Superb loc si-a gasit, pentru uniformizarea bronzului pe pielea-i solzoasa.
🙂
@Claudiu: exact, ce sa mai zic de incalzirea sangelui rece 😀
ce coada mare are se vede ca era fara grija