N-am pofta de scris. N-am nici o idee, nici macar de autobuz intesat. Scriu din superstitie. Nu prea le am eu cu astea, dar scriu de frica, in convingerea ca maine va fi bine daca azi scriu aici gandind rau. Asa functioneaza meetsunu’ meu, pe invers.
Ce e frica? E o forma in care te parasesti ca sa te poti vedea mai in voie de la departare…
Si uitandu-ma la mine, ma vad alergand, sarind poduri, urcand copaci, stanci, dealuri. Ma vad inotand, mergand pe bicicleta, jucand bowling, tenis de masa, invatand sa merg pe role. Ma vad in stare facand alpinism peste vreo 3 ani. Ma vad in fata cetatilor urcand mii de trepte, in mijlocul padurilor deslusind poteci, inlocuind statii intregi de autobuz cu un mers hotarat pe sub castani sau tei si prea rar, mesteceni. Ma vad jucandu-ma fotbal, volei, alergand in zori pe plaja, dansand pana la epuizare intr-o lume numai a mea.
Maine cineva se va uita la mine si va da un verdict. N-o sa-mi simta frica, doar dragostea de viata, de viu, de neastampar. Un singur sentiment nu vreau de la el: mila. Pentru ca m-am pregatit dintotdeauna… sa zbor.
🙂
ciudat ….luand o gura din cafeaua rece ,m-am trezit gandindu-ma la tine ….azi e ..”maine” , oare o sa fie cum iti doresti ?dar nu-mi fac griji , frica iti da putere si dragostea de viata aripi sa zbori .Asa k zbori draga mea ….indiferent care ar fi verdictul.
@lumy: Bine-ai revenit! Multumesc din suflet pentru gandurile tale. Sper ca si tu esti bine.
multe lucruri nu se pot compara cu-o cafea rece 😉