Am scris deseori despre prieteni. Dar azi o voi face având în minte râsul de-aseară. Mă dureau obrajii, îmi lăcrimau ochii de atâta râs. Subiectele curgeau gârlă, treceam dintr-una în alta şi dezgoliţi de mistere, mărtusirile erau atât de fireşti încât scoteam altele noi la suprafaţă cu uşurinţa pe care doar inimile uşoare o au. Nu cred că vinul a fost de vină (binee, pentru o parte din îmbujorarea şi din arzimea frunţii mele, sigur da!) şi nici o astfel de seară n-a fost o premieră. Ele există cu mult dinainte ca eu să-i cunosc pe pinguini şi sunt deja tradiţie, datorie, rânduială, nărav 😀
Chipurile lor îmi erau atât de dragi că, de s-ar fi putut, le-aş fi spus braţelor să se lungească şi să-i adune pe toţi într-o îmbrăţişare care să-i suprindă de câtă putere are în ea Pitica. Şi da, la asta mă gândeam Căpitane, când pierdută preţ de câteva clipe, îmi promiteam să-mi amintesc de seara asta de câte ori mi-o fi greu prin străini…
Nu mi se întâmplă să râd prea des cu atâta poftă, să continui să zâmbesc tâmp chiar şi acum şi să-mi doresc cu ardoare revederea ca să continuăm de unde am rămas.
E lucru mare să ai o mână de prieteni în jurul tău, dar să ai două mâini, chiar trei, e deja foarte mare! Te face să te întrebi ce-am făcut ca să-i merit, dar ce mai atâtea întrebări??! Pinguinii n-ar vrea să mă întreb asta, doar de la ei am învăţat să merg cu optimismul înainte şi cu puterea celor mulţi în suflet!
Am primit şi un dar special de la ei, un dar pentru mine şi Andrei, pentru o poveste ce nu poate fi separată însă de a pinguinilor şi care sper să ne ţină pe toţi împreună până când pensiile şi amintirile ne vor face să râdem la fel de mult şi de sănătos (atunci să te ţii!)
Şi dacă pingunii ne-au scris,
„Time is too slow for those who wait,
too swift for those who fear,
too long for those who grieve,
too short for those who rejoice,
but for those who love,
time is eternity.”
(Henry van Dyke)
eu voi adăuga firescul
and when it comes to friends, time doesn’t matter!
p.s. Mike a scris în nenumărate rânduri despre Pinguini, reamintesc doar ultima şezătoare de la Poienari Din nou despre prieteni sau o vorbă de la Poienarii de Prahova, mai ales că o alta ne bate la uşă 😉
eu sunt de parerea: putini si buni/adevarati!
noapte buna,Claudia!
@Malina: as fi zis la fel acum doi ani, dar nu stii niciodata ce te „loveste” 😀