Șapte ore mai târziu

Nu există români plecați afară, nu există români rămași acasă, ci există pur și simplu români dintr-o nouă generație care a încetat să se mai complacă în a fi încă o… ”generație de sacrifiu”.

Trăim vremuri complexe și totodată fragile. Lecția pe care o primesc în fiecare zi în Canada e că trăiesc evenimentele țării mele cu șapte ore mai târziu și dacă la început am primit lecția această ca un elev frustrat, mereu rămas în urmă și mereu grăbit în recuperare, acum o primesc cu luare-aminte, în ansamblul ei.

Dacă v-ați întrebat vreodată de ce românii plecați afară sunt în continuare implicați în ce se întâmplă acasă, dacă i-ați înjurat că prea își dau cu părerea pentru că ”ce (mai) știu ei??!” sau dacă pur și simplu vă imaginați că voi în situația lor n-ați mai vrea să știți de niciunele rămase în urmă, ei bine, eu am găsit răspunsul:

nu există români plecați afară, nu există români rămași acasă,
ci există pur și simplu, români!

Îi găsesc deopotrivă la fel de valoroși: unii reprezintă pulsul realității imediate, alții legătura cu restul lumii atât de prețioasă azi când granițele fizice sunt o formalitate birocratică. Indiferenți sunt în ambele tabere și am înțeles că e simplu de condamnat neimplicarea, e mai greu de dat soluții. Unii dintre noi au avantajul propriilor firi ce nu pot răbda să tacă, să stea deoparte, alții trebuiesc atinși din greu de realitate pentru a se lăsa declanșați.

Privind România șapte ore mai târziu mă simt norocoasă să văd cum evoluăm, cu pași extrem de mici, dar noi, într-o direcție în care până acum nu s-a mai mers: generația nouă, cea ignorată și blamată pentru ne-asemuirea în chip și fapte cu cele de dinainte, nu s-a născut gata obosită și începe să înțeleagă puterea personalității sale. E ca un copil rebel ce caută să învețe din experiențele pe care și le alege singur, nu impuse, și care atunci când se va așeza la casa lui va știi să prețuiască ceea ce are, să discearnă între realitățile concrete și cele contrafăcute și nu va aștepta să i se dea de-a gata, nu se va ascunde sub fusta mamei când va fi nevoie să înfrunte monstrul ridicat din delăsare.

Noi românii de peste tot asta trebuie să înțelegem astăzi că nu există lucru de-a gata! Să crezi cu tărie că trebuie să depui în orice un minim de efort, de înțelegere, să nu ignori drepturile pe care le ai, să nu îi lași pe alții să-ți rezolve problemele, să nu te înrolezi cu bună știință în lungul șir de vieți ce nu se întreabă încotro, să nu crezi că dacă ai scăpat azi, mâine va fi la fel de simplu – iată ce-mi inspiră mie noua generație: prea puțin numeroasă, încă fragilă, dar cu ochii larg deschiși spre adevăratul chip al lumii de mâine și nu doar al îngustului azi.

Noi nu suntem ÎNCĂ o generație de sacrificiu pentru că nu ne plângem de milă și nu simțim că ne sacrificăm pentru lucrurile în care CHIAR credem. V-ar face bine să ne cunoașteți.